Trebuie să recunosc că această friptură de vită la cuptor îmi trezește niște nostalgii tare frumoase. Copil fiind, de câte ori mergeam împreună cu părinții la niște tare buni prieteni de familie, de aproape fiecare dată poposea și dumneaei pe masă. Se topea în gură, nu alta, și nu puteam să pricep cum Dumnezeu ațoasa carne de vită poate fi atât de fragedă, parfumată și suculentă. Că doar vedeam bine că nu-i vorba de mușchi sau alte bucățele fragede, ci de ditamai bucătoaia de pulpă. Mult mai târziu, firește, am aflat că nici măcar nu-i greu de făcut, așa că n-ar fi deloc frumos din partea mea să nu vă povestesc și dumneavoastră rețeta.
1 kg de pulpă de vită (o singură bucată), 200 g costiță proaspătă (dar poate fi și afumată), 2 pahare mari de vin roșu sec, 4 linguri de pastă de tomate (bulion), 1 lingură de untură, 1 ceapă, 1 țelină potrivită, 2-3 morcovi, 1/2 căpățână de usturoi (sau după gust), cimbru, 2 foi de dafin, pătrunjel, ulei, sare, piper.
Încingeți untura și uleiul într-o cratiță încăpătoare (care să poată fi pusă după aceea și în cuptor). Adăugați costița tăiată cum doriți (cubulețe sau bastonașe), ceapa și usturoiul tocate, morcovul și țelina tăiate mărunt (sau date prin răzătoarea mare). Căliți-le pe toate două-trei minute.
Puneți și bucata de carne, pe care va trebui să o întoarceți pe toate părțile, până se rumenește un pic. Parfumați cu cimbru și dafin, turnați vinul și lăsați totul să fiarbă până când sosul scade cam la jumătate.
Adăugați sosul de roșii și atâta apă caldă (sau, mai bine, supă) cât e necesară ca să acopere carnea (e bine ca vasul în care faceți friptura să fie de dimensiuni cât de cât apropiate cu ale bucății de pulpă).
Puneți capacul și băgați cratița acoperită în cuptor, unde friptura de vită trebuie să stea, la foc mic, cam trei ore (sau până când, după cum spuneam, se topește în gură). În ultima jumătate de oră (cu aproximație, firește) dați jos capacul, să se rumenească un pic.
La final, scoateți carnea pe un platou, dați sosul prin sită (sau mixați-l), puneți-l pe aragaz să mai fiarbă nițel, reglați de sare și piper, mai turnați un strop de vin (să se învioreze un pic parfumul), turnați o parte peste carnea tăiată felii nu prea subțiri (restul în sosieră), presărați un pic de pătrunjel (sau nu) și cu asta basta.
Ca variantă, puteți face friptura de vită și pe aragaz, unde va dura și mai puțin (cam două ore). Ba chiar zic unii că s-ar putea face și în oală sub presiune; nu știu, n-am încercat, dacă vreți să s-o faceți așa e pe propria răspundere.
Garnitura vă las pe dumneavoastră s-o alegeți; cât despre vin, apoi numai un roșu țanțoș, dârz și bățos, se poate lupta cu această friptură de vită înăbușită atâta timp. Drept pentru care, ați ghicit, Cabernet Sauvignon vă recomand să turnați în pahare.
16 thoughts on “Friptură de vită la cuptor cu sos de vin roșu”
Cristina
Felicitari pt reteta,este cea mai gustoasa si frageda friptura de vita pe care am mancat-o vreodata.O recomand din tot sufletul.Merita sa o treceti in cartea dvs de bucate.Va multumesc ca ati postat-o
A iesit super prima data cand am facut-o (adica de Craciun) si acum o sa o fac a doua oara. Cei care au gustat prim adata mi-au spus ca nu au mancat niciodata carne de vita asa buna. Multumesc!
știu că e un articol mai vechi, dar îmi incerc norocul cu o întrebare: “friptura de vită trebuie să stea, la foc mic, cam trei ore”. Ce înseamnă foc mic la cuptor, în grade, aproximativ ?
Mulțumesc
Îmi pare rău să aud asta. Și cred că trebuia să subliniez mai tare ideea că vasul trebuie să fie de dimensiuni cât mai apropiate de bucata de friptură. Fiindcă, evident, dacă vasul e sensibil mai mare, supa sau apa „cât e necesară ca să acopere carnea” devine, evident, prea multă. Țin pumnii la reluare 🙂
Chircu andrei
Am intrat în posesia unei bucăți de pulpă de vițel de 1 an…tăiat zilele trecute…rasă de carne…mâine execut rețetă și revin cu concluzii…
Probabil mai umblu puțin la timpii de gătit…la vin nu cred ca e nevoie…
Nu iau niciodata pulpa vita, ce se gaseste in hypermarket pare ingrozitor de batrana, nu cred ca e din aia taiata, maturata… e visinie, prefer o ceafa de vitel (manzat) macelarie de cartier, de gustibus…
Felicitari pt reteta,este cea mai gustoasa si frageda friptura de vita pe care am mancat-o vreodata.O recomand din tot sufletul.Merita sa o treceti in cartea dvs de bucate.Va multumesc ca ati postat-o
Cu multă plăcere 🙂
A iesit super prima data cand am facut-o (adica de Craciun) si acum o sa o fac a doua oara. Cei care au gustat prim adata mi-au spus ca nu au mancat niciodata carne de vita asa buna. Multumesc!
Cu plăcere, dar toate meritele aparțin executantului 🙂
Arata foarte bine. Incerc si eu clar.
știu că e un articol mai vechi, dar îmi incerc norocul cu o întrebare: “friptura de vită trebuie să stea, la foc mic, cam trei ore”. Ce înseamnă foc mic la cuptor, în grade, aproximativ ?
Mulțumesc
150ºC.
Cu plăcere 🙂
mulțumesc. mâine o fac 🙂
am făcut. nu mi-a ieșit, am greșit – cred eu – pentru că am pus prea multă apă. nu mă dau bătut, o mai încerc și în week-end! 🙂
Îmi pare rău să aud asta. Și cred că trebuia să subliniez mai tare ideea că vasul trebuie să fie de dimensiuni cât mai apropiate de bucata de friptură. Fiindcă, evident, dacă vasul e sensibil mai mare, supa sau apa „cât e necesară ca să acopere carnea” devine, evident, prea multă. Țin pumnii la reluare 🙂
Am intrat în posesia unei bucăți de pulpă de vițel de 1 an…tăiat zilele trecute…rasă de carne…mâine execut rețetă și revin cu concluzii…
Probabil mai umblu puțin la timpii de gătit…la vin nu cred ca e nevoie…
Păi de-abia aștept concluziile 🙂
Excelenta friptură…super fragedă…iar sosul cu puțin vin și niște usturoi la final A ieșit perfect..carnea pur și simplu se topea în gură…
Meritele aparțin în totalitate executantului 🙂
Nu iau niciodata pulpa vita, ce se gaseste in hypermarket pare ingrozitor de batrana, nu cred ca e din aia taiata, maturata… e visinie, prefer o ceafa de vitel (manzat) macelarie de cartier, de gustibus…
Apoi, Doamne iartă-mă!, nu pot să oblig pe nimeni și nici prin cap nu mi-a trecut să fac vreodată așa ceva 🙂