Focaccia (cu măsline verzi)
Destul de greu de zis ce-i aia focaccia. Hai să spunem că ar fi un fel de pâine (mai curând lipie), condimentată cu diferite ingrediente (ceea ce o apropie cumva de pizza). E greu de stabilit o rețetă tip, fiindcă ingredientele variază destul de mult (și nu mă refer aici doar la cele care o aromatizează). Aluatul poate fi simplu, de pâine, dar mai pot interveni în compoziția sa lapte, unt, cartofi fierți, diverse verdețuri, chiar praf de copt (!) și încă altele, cât despre „garnitură”, e vorba aproape mereu de ulei de măsline și sare (în versiunile sărate, pentru că, de pilda, focaccia veneta e dulce!), la care se pot adăuga brânzeturi, ceapă, roșii, măsline, ardei gras, costiță afumată, scoici, hamsii ș.a.m.d. Plus că mai sunt o sumedenie de denumiri, de obicei regionale, care desemnează variante de focaccia ori copturi înrudite: crescenta, schiaccia, schiacciata, chizzuola, fogazza, gastella, pinza, cofaccia și lista e tare departe de a fi terminată. A, și mai rețineți că există și variante umplute (de fapt, cred că ar fi mai corect spus în straturi).
Altminteri, focaccia e veche de când lumea (romana!). Sf. Isidor din Sevilla (cca 560 – 636), în lucrarea sa de baza, Etymologiae, susține de denumirea vine din latinescul focàcia, care e femininul pentru focàcius (într-o traducere aproximativa, copt în vatra casei).
Bun, dar destul cu poveștile, mai bine sa trecem în bucătărie pentru a descoperi o varianta a acestei tradiționale copturi italiene. Ce ne trebuie?
500 g faină,
100 g unt (sau, tradițional, untura),
25 g drojdie proaspătă,
salvie, rozmarin (dacă-s proaspete, trebuie spălate, curățate și tocate),
100 g măsline verzi, fără sâmburi,
ulei de măsline,
lapte,
sare.
Faceți mai întâi maiaua, din drojdie, puțin lapte călduț și o mâna de făină. Lăsați-o să crească (cam ½ ora).
Cerneți restul de faina într-un lighenaș, faceți un crater în mijloc, turnați în el untul topit, verdețurile, 6 linguri de ulei, maiaua crescută plus, eventual, niște lapte, cât să vă iasă un aluat destul de moale.
Frământați bine (cam 10 minute), întindeți aluatul (cu mâinile) într-o tavă (rotundă, dreptunghiulară, cum vreți), puneți deasupra măslinele (apăsați-le ușor) și coaceți focaccia noastră cam 1 oră (până se rumenește frumos), în cuptorul încălzit dinainte, la foc mediu (cam 200ºC).
E mai bună caldă.
Ca sugestie pentru o focaccia mai adevărată propun pentru o porţie de aluat şi 30 g de Padano sau Parmigiano sau alte variante ilirice, ras prin răzătoarea măruntă.
În rest… o soluţie faină şi sănătoasă pentru deja compromisele noastre pizza.
„Mai adevărată”? Păi zi și to o rețetă de focaccia mai bună, s-o punem la colecție 🙂
Minunată mi-a ieşit. Şi ce dacă am copt-o cam mult (doar 45 de minute, dar probabil că n-am nimerit focul fix la mediu)? Data viitoare ştiu! Dar tare e bună la gust. Am mâncat aşa ceva la un restaurant, şi, după ce că era cu măsline negre, care nu dau aceeaşi savoare, oamenii uitaseră să le împingă puţin în aluat înainte de coacere, ceea ce este esenţial. Că trebuia să le fugăresc prin farfurie 🙂
Bine că s-au lăsat prinse 🙂