Fetească Neagră La Cetate, Crama Oprișor, 2013
Am mai zis-o și am s-o repet: Feteasca Neagră La Cetate se numără printre vinurile mele preferate. Am spus-o și despre varianta 2011, și despre cea 2012. Dar…
Dar varianta 2013 m-a impresionat un pic mai mult. Pentru că da, spre deosebire de versiunile anterioare, avem de-a face (punctul meu de vedere) cu o Fetească Neagră. Tipică, frumoasă și curată. Și nu e doar părerea mea, mi-au confirmat-o mulți la ultimul Cerc de Fetească din Iași, de la Conac. Însă asta a fost doar o paranteză, mai la vale vine doar opinia mea proprie și personală. Una care, desigur, este eminamente subiectivă. Fiindcă, dacă nu mă citiți de ieri, de azi, știți deja că-s absolut înnebunit după vinurile prefiloxerice, mai ales dacă-i vorba de Fetești.
În fine, închidem paranteza și trecem la treabă. Olfactiv, există o întreagă simfonie de fructe roșii, sprijinită pe aromele condimentate ale lemnului. Alcoolul iese un pic din corp la temperaturi mai ridicate, dar pe la vreo 10-12ºC sigur nu-s probleme.
Gustativ, există rotunjime, există catifelare, există eleganță. Ba chiar există și un pic de moliciune, care va fi numai bună pentru întovărășirea cu mâncăruri mai condimentate (hai, că-i sezonul, profitați!). Aromele date de lemn sunt foarte bine integrate, după cum există (obsesie personală, nu-i musai s-o luați în seamă!) și o boare de cireașă neagră, discretă și învăluitoare.
Postgustul, mediu spre lung, vine în plus cu o nuanță de ciocolată amăruie cu vișine (habar n-am dacă există așa ceva, doar constat).
Ca o concluzie, e cea mai Fetească Neagră dintre cele din gama La Cetate pe care le-am gustat până acum. Și, cred, o să vă placă la nebunie atât alături de sarmale bine condimentate cu niscaiva afumătură printre straturi, dar și alături de alte cărnuri roșii.
Sau merită să vă bucurați doar de un pahar băut de plăcere, pur și simplu. Măcar ca să vă treceți la dicționar cam cum poate să arate o Fetească Neagră de Oltenia.
