Feteasca Alba, Urlati, 2006
Probabil ca vizitatorii constanti ai acestui site si-au dat deja seama ca am o veche slabiciune pentru Feteasca Alba. Se pare ca nu si producatorii autohtoni care, din motive care-mi scapa, se cam feresc de acest soi prefiloxeric (daca-i vorba sa-l vinifice sec, altminteri siropuri purtand abuziv numele asta gasiti din belsug). Sigur, nu e parfumat ca altele, nici exploziv in gust, nu poti obtine altceva decat un vin timid si feciorelnic (dupa cum bine ii spune si numele), dar care, bine facut, devine unul extraordinar de elegant si de neinlocuit la masa (parere personala, nu dati cu parul!) langa o mancare facuta cu sos de smantana, fie ca-i vorba de pui, perisoare, ciuperci ori mai stiu eu ce.
Revenind insa la paharele noastre, tot cautand prin magazine un vin pe care sa vi-l recomand la retetele ce taman le-am pomenit, am pus astazi in cos (si mai apoi, fireste, in pahar!) Feteasca din poza si titlu. E fina si delicata la nas, cu destule flori de camp, fete tavalite in fan, un strop de miere si ceva fructe verzi. Gustul (aproape) echilibrat, cu aceleasi flori si fructe verzi, plus niste note vagi minerale. Postgustul nu prea lung, dar placut. Per total, o Feteasca Alba care m-a bucurat si m-a facut sa-i trec cu vederea imperfectiunile.
Fiindca, din pacate, are si din astea. Aciditatea e un pic mai mare decat ar trebui, o aroma de caramel te insoteste de la inceput pana la sfarsit (si daca te iei cu vorba si uiti cateva minute de vinul din pahar, devine chiar lejer deranjanta), culoarea a inceput sa se inchida usor si alte asemenea semne de batranete.
Insa, hai sa nu fim prea rai, e un vin vechi de patru ani, care nu mai are in fata decat panta descendenta a evolutiei sale, asa ca mie unuia imi pare foarte rau ca nu l-am descoperit mai din timp. Fiindca sigur era mai bun acum doi ani, sa zicem.
Altminteri, daca va intereseaza, e 22 de lei in supermarket. Numai ca trebuie sa va grabiti, batranetea nu iarta!
