Fenicul
Feniculul (Foeniculum vulgare) este o plantă aromatică, din familia Umbelliferae, care amintește la gust atât de mărar (cu care, de altfel, poate poleniza încrucișat), cât și de anason. Mai poate fi găsit și azi în varianta sălbatică, de la care se folosesc frunzele și fructele (denumite uneori, greșit, semințe), atât în scopuri terapeutice, cât și culinare. În bucătărie, însă, cea mai mare importanță o are varianta cultivată, de la care se folosește în plus (și mai ales) bulbul, ceea ce determină și plasarea feniculului în categoria legumelor.
A fost cultivat încă din Antichitate în regiunea mediteraneană (dar și în China) pentru virtuțile sale medicinale și gastronomice. Apare și în mitologia grecească, din care aflăm că Prometeu a furat focul zeilor cu ajutorul unei tulpini de fenicul. Iar în Evul Mediu se credea despre această plantă că reprezintă cel mai eficace remediu anti-venin și că alungă spiritele și demonii.
În bucătărie, feniculul este prezent atât crud, în salate (mai ales cele drese cu smântână), cât și gătit: brezat, înăbușit sau gratinat. Cel mai des este asociat cu peștele, cu care se împacă foarte bine.
Feniculul intră însă și în componența unor preparate, precum cârnați (Finocchiona, în Italia), brânzeturi (în Franța există o Tomme au fenouil), sau băuturi (în frunte, desigur, cu varianta tradițională a pastis-ului) și parfumează uneori, în nordul Europei, pâinea de secară.
În alte limbi: fenouil (fr.), fennel (engl.), finocchio (it.), Fenchel (germ.), hinojo (sp.)
Foto: Wikipedia
nu ai o reteta de dobos, dar nu ala care iti e prieten si care a scris o carte, ci o prajitura dobos?
Rezolvăm și asta. Cât despre Dan Doboș, protestez, a scris mai multe cărți, nu doar una 🙂
se admite protestul. cerem scuze :-))