Drumul vinului iesean a ajuns la Cotnari
V-am mai povestit despre initiativa Icar Tours (ca sa nu zic direct Florin Barhalescu) de a realiza un drum al vinului iesean, atunci cand v-am prezentat episoadele Casa Olteanu si Cramele ViniCom. Ei bine, saptamana aceasta a avut loc o noua vizita, pentru care am parasit insa orasul si imprejurimile sale. A fost momentul unei mini-excursii pana la Cotnari, o destinatie obligatorie, fireste, pentru orice initiativa de acest gen.
Combinatul
Si inca una care m-a bucurat pentru ca, in ciuda vechilor mele relatii cu vinurile de Cotnari, nu apucasem inca sa ajung vreodata la locul faptei. Sigur, in principiu aveam senzatia ca stiu aproape totul, dar e cu totul altceva sa vezi cu ochii tai ce inseamna „Combinatul” (dupa cum mai spun destui localnici atunci cand se refera la Compania Cotnari).
Drept pentru care sper ca ma veti ierta daca n-am sa insist prea mult asupra celor vazute. N-ar fi decat un alt reportaj printre atatea altele. Asa ca am sa las pozele sa vorbeasca din acest punct de vedere.
Drumul Vinului
Revenind insa la turismul oenologic, una din nemultumirile pe care ni le-a impartasit Catalin Grecu, directorul de marketing de la Cotnari, este si aceea ca, din cauza crizei, investitiile programate pentru refacerea si introducerea in circuitul turistic a castelului de la Carjoaia nu au mai putut fi facute, compania preferand sa investeasca pentru moment in tehnologie. Asa ca, deocamdata, puteti face o degustare direct la sediu, insa doar in grupuri organizate (mai multe amanunte gasiti aici).
Vinurile
La finalul vizitei noastre ne astepta, fireste, momentul degustarii. Ne-au fost turnate pe rand, in pahare, Francusa 2010, Blanc Cotnari 2008, Feteasca Alba 2008, Grasa de Cotnari 2000 si Tamaioasa Romaneasca 2008. N-am sa insist prea mult asupra primelor trei, deoarece vinurile respective va sunt cunoscute (spun doar ca Francusa noua pare sensibil mai buna decat cea 2009 dar, nefiind un fin cunoscator al acestui vin, trebuia sa ma consult cu niste amici mult mai antrenati decat mine!).
In schimb, momentul Grasa a fost unul de placute aduceri aminte. Nu mai gustasem de mai multa vreme din vinurile de colectie ale producatorului iesean si trebuie sa recunosc faptul ca, desi nu-s catusi de putin vreun amator de vinuri dulci, tot m-am bucurat de reintalnire. N-a fost cea mai buna din cate am baut (raman cu amintirea celei din 1984 gustata prin 1998), dar este undeva acolo, in fata. Si mi s-a confirmat ideea (poate subiectiva, poate nu) ca un cozonac facut dupa toate regulile artei nu poate fi perfect decat cu un pahar de Grasa veche langa el.
Cat despre Tamaioasa, desi cumva handicapata de faptul ca a fost ultima in degustare (n-am prea inteles ordinea finala), merita incercata, fie si din simplul fapt ca este teribil de tipica. Pur si simplu duhneste (pardon!) a Tamaioasa si nu a alte chestii aduse de moda si modernizare. Un vin-scoala care, trebuie spus si lucrul asta, beneficiaza si de o aciditate care n-o lasa sa fie chiar sirop. N-are prospetimea impetuoasa a celei din 1997 (iar memoria, bat-o vina!), dar tot e un vin de desert care merita luat in seama.
Update: din motive tehnice absolut imbecile (iar singurul vinovat sunt eu!) din pozele de mai sus lipseste o fotografie tare importantă. Cu scuzele de rigoare, repar omisiunea si zic: pe tot parcursul vizitei noastre, gazda desavarsita ne-a fost Mihaela Simionescu. Multumim inca o data!
La stabilirea ordinei de degustare s-a luat in calcul cantitatea de zaharuri; tamaioasa(60g/l)si vin aromat a fost servit ultimul vin.Daca aveti o alta sugestie voi tine cont de ea pe viitor.
Am banuit ca era vorba de cantitatea de zaharuri, cred, totusi, ca in cazul de fata era mai buna ordinea „de la nou la vechi”. Presupun ca Tamaioasa ar fi avut de castigat, iar Grasa nu pare sa aiba ceva de pierdut 🙂
Si inca o data scuze si multumiri!