Dr. ing. Valentin Muraru: Bun ca tot ce este rar…
Începem astăzi o serie de articole dedicate memoriei unor oenologi de excepție, care au marcat, prin activitatea lor, evoluția domeniului viti-vinicol din țara noastră. De altfel, și autorul acestor texte, dr. ing. Viorel Ralea (căruia țin să-i mulțumesc încă o dată), este el însuși un specialist bine cunoscut în domeniu. Pentru început, vă propun spre lectură povestea dr. ing. Valentin Muraru, un nume pomenit și astăzi cu deosebit respect de orice iubitor ieșean (și nu numai) al vinului.
Pe bună dreptate se spune despre un vin că are caracter puternic, că este plin de personalitate sau că dovedește o armonie cuceritoare. Parcă se vrea a se aprecia nu doar licoarea în sine, ci și omul, viticultorul, oenologul însuși! Iar astfel de epitete – și nu sunt singurele – se potrivesc de minune, mai ales când acel specialist se numește dr. ing. Valentin Muraru.
Anul acesta, în luna lui Cireșar, s-au împlinit unsprezece ani de când ne-a părăsit… Venise pe lume cu 67 de ani în urma, mai exact în a 12-a zi a lui Mărțișor, la Piatra Neamț, într-o familie de învățători. Nici încântătorul oraș de la poalele Pietricicăi și nici Girovul – cea mai mare comuna a județului, unde a urmat cursurile școlii primare, desigur, sub supravegherea părinților – nu reprezintă un regat iubit în mod aparte de planta lui Bachus. În mod cert însă Cozla și Cernegura și, ceva mai de departe, Ceahlăul au fascinat privirea și firea tânărului ce învăța la Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț, și care, după aceea, sa se înscrie și să absolve Facultatea de horticultură din Iași. Aici s-a întâmplat – dar, poate, nu întâmplător, ca sa facem un joc de cuvinte care l-ar fi amuzat pe Valentin Muraru – să aibă colegi de promoție deosebiți care, în scurt timp, deveneau nume grele, cum se spune, ale vini-viticulturii românești: dr. ing. Gheorghe Anghel, dr. ing. Simion Babeș, dr. ing. loan Neamțu, dr. ing. Gabriela și dr. ing. Gorun Sandu-Ville sau prof. dr. Constantin Ţârdea.
În 1957, după terminarea facultății, este repartizat la Combinatul de vinificație al G.A.S. Cotnari, unde rămâne vreme de cinci ani. Să ne amintim că întreprinderea cotnăreană tocmai atunci se înființa, în 1957, pornind la drum cu doar 380 de hectare cu plantații de vie. În scurt timp, suprafețele cu Grasă, Tămâioasă, Fetească albă și Frâncușă – să precizăm, pentru eventualii neavizați, că toate acestea sunt soiuri românești – sporeau, atingând laolaltă circa 1.000 hectare. Să ni-l amintim pe Valentin Muraru, mereu sfătos, dar totdeauna cu o dreaptă măsură a vorbei, povestind cu patos echilibrat și bucurie discretă despre Grasă, soi autohton, care nu se poate adapta nicăieri altundeva, ci doar la Cotnari, unde îi este baștina, că producțiile oarecum modeste sunt cu vârf și îndesat compensate de calitatea vinului. Doar nu întâmplător ne vin din veac vorbele „Puțin ca tot ce este bun./ Şi bun ca tot ce este rar./ Acesta-i vinul de Cotnar.” Şi mi-l mai închipui pe Valentin Muraru că atunci când degusta vinurile pe care le îngrijea cu atâta devotament și delicatețe, stând drept, fără să-și încline niciodată capul după pahar, iar cu privirea cătând spre zări îndepărtate, în mod sigur că atingea, cu gândul, și vârful Pietricica, și Ceahlăul, și mărețele umbre voievodale, cu cea a lui Ștefan cel Mare în prim-plan. Sper că nu greșesc dacă spun că acest minunat om și oenolog care a fost Valentin Muraru și-a legat destinul, în mod special, de două podgorii domnești, cu rol important în veghea, socotelile și bucuriile voievozilor moldoveni: Cotnari și Huși.
Da, după ce din 1972 și până în 1977, ocupa funcția de inginer șef al I.AS., Valentin Muraru, printr-un complex de împrejurări, se transfera la I.A.S. Huși, acolo unde director era un fost coleg de facultate, dr. ing. Ioan Neamțu. Va sta până în februarie 1979 pe postul de director comercial, zilnic însă dânsul îndeletnicindu-se, în realitate, cu supravegherea temeinică a „fiziologiei” vinului. Aici, la Huși, am avut șansa să-l cunosc și să lucrez cu domnia sa. Foarte bun degustător de vinuri, de la dânsul am primit cu adevărat primele lecții de oenologie practică. Aș putea spune că se născuse cu vocația de a educa, de a forma pe tinerii din jurul sau. Nu-i ceva întâmplător, dacă ne gândim că era fiu de învățători… Cu căldură și meșteșug, aș zice, a format specialiști de mare calibru, care, ulterior, au preluat conducerea societății cotnărene: ing. Nicolae Carja (1993-2004) și dr. ec. Constantin Deleanu (2004-prezent).
Așadar, după un scurt interludiu, din februarie 1979 și până în 1980, când deține funcția de inginer șef la I.V.V. Iași, Valentin Muraru revine ca director la I.A.S. Cotnari, în locul ing. Mihai Dincă, făcându-i-se,astfel, o binemeritată dreptate. Vreme de 13 ani, până în 1993, când se va pensiona, I.A.S. Cotnari va cunoaște cea mai amplă dezvoltare. De numele dr. ing. Valentin Muraru este legata extinderea suprafețelor cu vie, care în final vor atinge 1.300 hectare, construirea unui mare și modern combinat de vinificație, cu o capacitate de peste 1.000 vagoane și o vinotecă ce numără peste 800.000 de sticle. De asemenea, în perioada cât a fost director s-au construit sedii noi de ferme și s-au amenajat drumuri betonate, pentru a se asigura o lesnicioasă legătură între centru și ferme. În anul 1985 devine doctor în știință, cu o lucrare ce avea ca temă Comportarea soiului Grasă de Cotnari pe diverși port-altoi. A fost un doctorat ținut la București, având ca îndrumător pe un mare specialist al viei și vinului românesc, regretatul prof. dr. doc. Teodor Martin. Asemenea rezultate au fost posibile grație faptului că, sub stricta coordonare a dr. ing. Valentin Muraru, la Cotnari s-a instituit și a funcționat o veritabilă școală de viticultură și oenologie.
Când scriu aceste rânduri mi se ivește, parcă, la marginea privirii, chipul unui bărbat elegant, manierat, grav, dar în același timp plin de căldură, înțelegere, profundă înțelegere față de cei apropiați și nu numai. A fost un adevărat domn, ca să folosesc o sintagmă ce rămâne proaspătă și plină de bune înțelesuri, indiferent de vremuri. Vreau să fiu cât se poate de sincer și să spun, cu toată puterea, că mi-e dor de acest om ce avea un fel aparte de a fi. Poate și de aceea s-a bucurat de multă apreciere și prețuire din partea tuturor celor care l-au cunoscut într-un fel sau altul: colegi de serviciu, membri ai nenumăratelor jurii de concursuri de vinuri, colaboratori, parteneri români sau străini.
În iunie 2000, o boala necruțătoare i-a grăbit sfârșitul pământesc… A lăsat în urma sa o soție admirabilă, doamna ing. Maria (Rița) Muraru, și doi fii frumoși, inginerii Dan Cristian și Radu Cătălin, care lucrează la Roton București. Şi, nu în ultimul rând, a mai lăsat în urma sa o amintire extraordinară, care îl apără cu strășnicie de neîngăduitoarea uitare ce ne pândește, de după colț, pe toți…
Dr. ing. Viorel Ralea
