Despre bucate tradiţionale şi fătucile din marketing
Tare nedrept s-a mai exprimat Ion Cristoiu când vorbea despre „fătucile“ de pe la televiziuni. Fiindcă, pe de o parte, există şi suficienţi „băieţaşi“ (sau cum Dumnezeu le-om mai putea spune) iar, pe de altă parte, specia respectivă nu e prezentă doar pe sticlă, fiindcă radiourile, ziarele şi, desigur, Internetul îşi aduc din plin contribuţia la recolta de specimene mai sus menţionate. Probabil că fanaticii „politically correctness“-ului mă condamnă în acest moment, dar nu mă pot exprima altfel când chiar acum, când scriu aceste rânduri, pe feedreader îmi vine ştirea conform căreia se împlinesc „20 de ani de mâncare bio“. Ce să-i spui „fătucii“ semnatare? Că de fapt sunt aproape două milioane de ani de când omul mănâncă (şi bea!) bio fără să ştie?
În fine, asta a fost o coincidenţă. Voiam doar să spun doar că nici n-a început bine luna decembrie şi deja nu mai putem ciuli o ureche fără să auzim tocita sintagmă „bucate tradiţionale“. În massmedia „fătucilor“, fireşte, că doar nimeni nu foloseşte cuvântul „bucate“ în vorbirea de zi cu zi, nici măcar după ce taman i-a citit copilului nemuritorul basm al lui Ispirescu (apropo de aberaţiile contemporane, mă gândesc că ar cam trebui interzis povestitorul ăsta, că la el sarea din „bucatele“ respective nu prea e iodată!)
Trecând însă peste ironiile discutabile de mai sus, vă rog să fiţi atenţi la un lucru: întotdeauna când începe enumerarea „tradiţionalelor“, vinul nu lipseşte de pe listă, ci îşi ocupă locul lângă sarmale, cozonaci şi alte mâncăruri care, în mod tradiţional, îşi fac loc pe masa noastră doar cu prilejul sărbătorilor. Da, uitaţi creştinismul cu pâinea şi vinul, daţi-le-ncolo de tradiţii, ignoraţi inclusiv descoperirile ştiinţifice care ne spun că un pahar de vin la masă e sănătate curată. Asta e realitatea: în mentalul colectiv, vinul a ajuns băutură de sărbătoare! De Paşti, de Crăciun şi de Anul Nou, eventual ceva sfinţi, plus botezuri, nunţi, parastase şi alte tăieri de moţ. În rest, rămâne frumosul distih al anilor ’50 (cred), „berea, votca şi cu romul/îl fac fericit pe omul!“. În care versificare, desigur, romul e băgat doar în scopul rimei.
Asta e situaţia, stimaţi producători, oricât v-ar spune altfel „fătucile“ din marketing. Piaţa e pierdută şi ea trebuie recâştigată. Nu cu etichete sclipicioase, nu cu promoţii, nu prin punerea în practică a unor teorii de doi lei, venite din partea unor marketeri care nu ştiu să deosebească Feteasca Regală de Aligoté (am fost blând, da?). Vinul este un produs aparte, care are nevoie de recuperarea unei anumite culturi, nu merge cu tehnici de biscuiţi, detergenţi şi alte margarine. Este necesară reconstruirea unei piramide corecte, cu vinuri curate, reprezentative pentru soi şi origine (başca fără defecte) la bază, mergând apoi treptat şi programatic până la vârf, cu produse din ce în ce mai bune. Pe care să nu le cumpere doar snobii, cum se întâmplă azi în majoritatea cazurilor.
Sau dacă nu sunteţi de acord cu mine, vă rog să nu vă plângeţi de mitocanii care toarnă cola peste vinurile dumneavoastră de zeci şi sute de lei. Margaritas ante porcos? Desigur, dar atâta vreme cât le-au cumpărat, nu pot să deduc altceva decât că marketingul dumneavoastră a funcţionat fără greş, aşa că e loc de prime, nu de lamentări ipocrite.
Iar pentru toţi producătorii (majoritari, din fericire) pe care i-am jignit involuntar prin generalizarea abuzivă de mai sus (sigur că nu-s toţi vinovaţi, Doamne fereşte!, dar m-au împins nevoile stilistice în păcat) un sincer Crăciun Fericit şi speranţa că, împreună, vom reuşi în anul care vine să mai clintim, măcar un pic, păcătosul mental colectiv de care vorbeam. Să fie sărbătoare în fiecare zi!
La Mulţi Ani!
P.S. Pe inginerul Gheorghe Anghel n-am avut norocul să-l cunosc altfel decât din auzite. Altminteri, doamna Rodica mi-a fost de un nepreţuit ajutor pe vremea când mă mai visam om de ştiinţă şi studiam de zor în Arhivele Statului din Iaşi, iar cu George am fost coleg de redacţie, pe la mijlocul anilor ’90. Atât şi nimic mai mult, dar asta nu m-a impiedicat să fiu mişcat citind frumosul omagiu pe care dl. Viorel Ralea îl semnează în acest număr. Aş vrea, totuşi, să adaug şi eu un amănunt: lui Gheorghe Anghel i se datorează, în covărşitoare măsură, şi renaşterea (pe cât de extraordinară, pe atât de efemeră) pe care Băbeasca de Nicoreşti a cunoscut-o acum câţiva ani. Mare păcat că boala l-a împiedicat să mai facă alte minuni la Buciumul de care era atât de legat.
Şi-i mulţumesc şi pe această cale domnului Ralea. Avem nevoie să ne amintim mereu de oamenii care într-adevăr au făcut ceva. Fie şi numai pentru a putea cerne mai bine din grâu neghina prezentului.
