De șapte ori Lafazanis, sau sărbătoarea vinurilor grecești
Ați ghicit, în seria degustărilor „interne” de la Good Point a venit rândul unei seri grecești. Cu o mare diferență, însă: de data asta toate vinurile au fost deja importate și există în România, așa că mă puteți verifica fără probleme dacă zic bine sau vorbesc prostii. Și, ca să trecem mai repede la treabă, nu vă mai spun decât că mai toate au un raport calitate-preț de-a dreptul enervant de bun, așa că nu cred că veți regreta întâlnirea cu vreunul dintre ele. Un sincer bravo (plus mulțumiri pentru invitație) Paharnicului Răzvan.
Prorogos Lafazanis White, 2010, sec
Cupaj de Roditis (70%) și Savatiano (30%). Primul vin memorabil al serii, datorită unui raport calitate-preț absolut excelent (costă doar 19 lei sticla la Good Point). Un nas (puternic) mineral, ușor citric și parcă și cu ceva flori pierdute printre stânci. În gură predomină notele citrice, dar nu vă gândiți că aciditatea își face de cap, nu, e frumos rotunjit, ușor și foarte proaspăt. Alcoolul e cât trebuie (11,7), adăugați un post gust mediu și plăcut, un „ducă-s-ar pe gât” intens și veți avea imaginea unui vin absolut ideal pentru zilele toride (dacă-i mai răcoare, merge băut și cu cana!).
Prorogos Lafazanis Retsina, 2010, sec
Același cupaj de Roditis (70%) și Savatiano (30%). Teoretic, e vinul povestit anterior, la care a apărut în plus rășina. Miroase, cum era de așteptat a pădure de pini (dar notele minerale n-au dispărut chiar cu totul). În schimb, în ceea ce privește gustul vinul își ia revanșa, gustul specific de conifer e cât se poate de discret și de elegant, nefăcând altceva decât să sporească efectul răcoritor. Dacă vreți să descoperiți o Retsina bună, chiar dacă (sau mai ales) ați băut prin vacanțele grecești varii poșirci care poartă abuziv numele ăsta, aș zice că asta-i sticla cu care puteți începe. Fiindcă chiar merită, și nu costă decât 19 lei.
Moschofilero Lafazanis 2010, alb, sec
După cum îi spune și numele, Moschofilero 100%. O altă clasă față de precedentul. Un nas foc de elegant, mineral (firește!), tulburat discret de ceva fructe și flori. Gustul e de-a dreptul exploziv (cumva gen mustoasă), iar dominanta e de (culmea!) struguri. Dar mai apar și ceva fructe albe parfumate, plus flori (trandafiri). Postgustul, lung și bun, completează fericit un vin care-și merita pe deplin cei 33 de lei.
Prorogos Lafazanis Rosé, 2010, sec
Roditis 65%, Moshato 20%, Agiorgitiko 15%. Ei da, e cupaj! Între un alb (Roditis), un alb parfumat (muscatul zis Moshato) și un roșu (Agioritiko). Aromele sunt de fructe roșii (căpșuni), proaspete și din dulceață, dar nu lipsesc notele minerale și de flori ale Roditis-ului, iar muscatul apare și el, chiar dacă mai discret, cu aromele specifice. Gustul vine în prelungire, proaspăt și reconfortant, un pic subțire dacă e băut prea rece, dar își revine când capătă câteva grade (Celsius!) în plus. Și că veni vorba despre grade, cele alcoolice sunt cât se poate de rezonabile (11,7), așa că e și el numai bun în zilele toride. Și merită fiecare bănuț din cei 19 lei, cât costă.
Prorogos Lafazanis Red, 2010, sec
Cupaj de Agiorgitiko 70% și Cabernet 30%. Un nas frumos și elegant, un corp (deja ne așteptam) un pic subțire, însă ușor și frumos. Prototip de vin roșu ușurel (da, uite că se poate!) de băut cu cana, gen Băbească, așa cum o vrea tradiția. N-a văzut baric, are numai 12,1% vol., și cu toate astea e foarte bun și merită pe deplin cei 20 de lei cu care puteți intra în posesia lui. Și că veni vorba, am propus la masă un mic test, câte vinuri roșii românești de valoarea ăstuia știm (firește, la preț comparabil). Ne-au ajuns degetele de la o mână.
Agiorgitiko Lafazanis 2009, roșu, sec
Agiorgitiko 100%. Un miros complex și elegant, care aduce, pe lângă fructe roșii (vișine, agrișe), ceva cafea, un strop de condimente și un pic de piele. Gustul m-a dezamagit prima oară, parându-mi-se prea subțire (grecesc, grecesc, dar orișicât!) însă din fericire ne-am luat cu vorba și, ajuns pe la vrea 20ºC, s-a rotunjit, a căpătat mai multă complexitate și ne-a oferit un postgust lung și tare bun. Așa că rețineți, își merită cei 33 de lei și pe la 16ºC, dar la 20ºC…
Nemea Lafazanis 2007, roșu, sec
Agiorgitiko 100%. E vârful de gamă (în segmentul „roșu”) al producătorului elen și, după cum îmi povestea Răzvan, e mai mult dedicat exportului, grecii nefiind deloc mari amatori de roșii, cu atât mai puțin grele și baricate (cel de care taman vorbim a avut un stagiu de 12 luni). Și, după prima gură, ne-a cam venit iar să facem jocul de la Lafazanis Red, dar de data asta cu vinurile costând în jur de 58 de lei, cât valorează Nemea. Am renunțat repede. În fine, revenind la paharele noastre, să vă spun că mirosul a fost de departe cel mai complex (fructe roșii, cafea, cacao, condimente, piele). Un corp frumos, deloc greoi, care vine minunat în prelungire, și un postgust interminabil. Chiar bun, Agiorgitiko ăsta!
te urmaresc cu mandrie si oarecare invide,in sesnsul ca eu nu stiu mai nimic despre vinuri,decat cateva chestii de bunsimt si de gustul meu.dar toate aceste amanunte extraordinare ma incita !
Iaca un motiv sa perseverez 🙂
permiteti maestre la o observatie??
Retsina Lafazani e cupaj fifty-fifty roditis / savatiano ….. nu neaparat ca ar fi extrem de important (dar… cine stie….)
ca si completare… Chiar nu ma asteptam sa gasesc mare lucru la vinuri grecesti de 19-30-50 lei la raft. Dar ce-am gasit in sticle….a fost muuuult peste asteptari. Si pretul de raft (pe care l-ai pomenit) e insignifiant fata de ceea ce exista in sticla.
Datele le-am luat de pe fisele producatorului, unde cupajul era trecut 50-50. Recunosc, nu m-am mai uitat pe contraeticheta 🙂 Cat despre raportul calitate-pret, e intr-adevar surprinzator!