Sep 02, 2010 costachel Mozaic, Reportaje 5
Cam asta e singura concluzie la care am putut să ajung după ce-am participat la Conferinţa Regională a Patronatului Naţional al Viei şi Vinului de la Iaşi. Dar, înainte de a intra în subiect, vreau să-i informez pe cei interesaţi că Otilia Chiriţă (mulţumesc de invitaţie!) şi-a încheiat mandatul, i l-a predat lui Cătălin Zamfir, cel care va conduce filiala în următorul an. Acestea fiind zise, să trecem la paharele noastre
Bun, cu ce să-ncep? Să vă spun că niciunul dintre parlamentarii invitaţi (nici măcar cei trei care-şi confirmaseră participarea) n-a catadicsit să vină? Presupun că nu vă miră, şi în fond de ce-ar fi venit, vinului românesc îi merge de minune, a fost lansat recent şi la Shanghai, las’ că se descurcă el şi singur, nu?
Aşa să fie? Păi ia uite ce spune Ovidiu Gheorghe, directorul general al PNVV, că piaţa vinului scade vertiginos din 2008 încoace, cu aproximativ 50 de milioane de euro pe an. Şi n-aş crede că bea românul mai puţin, asta nu poate să însemne decât mai multe poşirci şi mult mai multă evaziune fiscală, da, aia împotriva căreia luptă guvernul din toate puterile.
Cum luptă? Păi de pildă poate n-aţi aflat de măsura înţeleaptă a ministrului de finanţe care a decis că dacă ai antrepozit fiscal şi nu ţi-ai plătit în termen de 60 de zile dările la stat, de orice fel ar fi ele, ţi se revocă autorizaţia de funcţionare. Adică stai, frate, pe bară acum, în perioada culesului, c-ai să faci cu siguranţă banii aia pe care trebuie să-i plăteşti, ce-l doare pe Vlădescu de toate investiţiile de milioane care s-au făcut? Mă şi mir că n-a băgat înţeleapta măsură pe toată economia românească…
A, nu ştiţi ce-i aia antrepozit fiscal? Păi dacă vrei să vinzi vin, ai musai nevoie de el, dacă nu, se cheamă că eşti mic producător şi faci vinul doar ca să-l bei tu şi cu familia ta, nici în piaţă n-ai voie sa-l dai, nicăieri. Cât ai voie să produci în cazul ăsta? PNVV propusese o limită, foarte corectă, aş zice eu, de 20 hl. Dar, conform frumoasei legi 76/2010, cea care luptă din răsputeri împotriva evaziunii, s-a stabilit graniţa la 1.000 hl, în medie, pe an. Adică, deduc eu de-aici după un simplu calcul aritmetic, nu poţi să pui pe masa familială din sufragerie mai mult de 275 l pe zi. E bine, carafe destule să ai…
În fine, ar mai fi de spus tare multe, dar mi-e că mă încrâncenez prea tare, aşa că mai bine închei cu o poveste. De luptă, fireşte, ba şi antievazionistă pe deasupra.
Păi cică se făcea că un mic magazin de vinuri, deschis de vreun an şi ceva, undeva, prin Ardeal, a vândut în primele două săptămâni fără să aibă toate autorizaţiile. (Să-i fie, desigur, ruşine, şi să nu faceţi aşa ceva, copii!) Îi mai lipsea una, de pe la inspecţii, că se mişcaseră respectivii în paşi adăugaţi, dar a obţinut-o până la urmă, că doar totul era în regulă. Însă intrase deja de mult totul în normal, vânzările, de bine, de rău, mergeau, impozitele la stat erau plătite, angajaţii îşi luau salariile, în fine, toată lumea era mulţumită.
Decât că nu până la adânci bătrâneţi, fiindcă, la fel ca în orice poveste, după o vreme (adică recent) apare şi Zmeul (desigur, Garda) care, în lumina minunatelor directive de ieşire rapidă şi sigură din criză, în loc să-l ardă pe nerăbdător cu vreun avertisment sau amendă pentru alea 15 zile de grabă vinovată, dispune măsura cea mai dură posibil pentru periculosul infractor. Adică îi confiscă toată marfa, cam 5.000 de euro contravaloarea. Ceea ce, foarte probabil, va însemna faliment, pierderi de locuri de muncă şi zero încasări pe viitor la bugetul statului.
De ce? C-aşa-i direcţia trasată de Zmeul Şef Anaf, care are şi el la rândul lui alt Şef trasator destoinic, şi aşa mai departe.
Oare magazinul ăla a putut vreodată să vândă 275 de litri pe zi?
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Costache draga, te vad ca si mine, om matur, nu mai crezi in “Zana maseluta”.
Asa or sa faca astia pana vor suge si ultimul strop de sange din economia romaneasca!
Si stii de ce?
Pentru ca pot !!!
Pentru ca ei fac parte din tagma celor pusi sa ia trei piei de pe fiecare roman, nu sa incurajeze economia si afacerile.
In creierasul lor nu incape adevarul logic cum ca nu poate fi tara bogata cu oameni saraci.
Acest adevar trebuie sa-l bagam noi pe gatul lor, cu forta si singurul mod de a face asta este sa ne unim, sa ne cerem drepturile, sa ni le impunem chiar, daca este necesar!
Ar trebui sa dam un raspuns cinismului celor care au ales ca imn national “Desteapta-te romane” si ne tin anesteziati cu tot felul de balverne, tertipuri si promisiuni!
Pai nu prea am cum sa cred in duduia cu pricina, c-am auzit pentru prima oara de ea cand cu filmul ala cu Kirstie Alley pe post de medic dentist (vorba reclamelor) 🙂
Acuma, serios, intrutotul de acord cu tine, dar altceva decat sa scriu despre tampeniile lor, sa le povestesc si altora (chit ca tare as vrea ca acest site sa fie doar unul voios si pofticios), ce-as putea face? E singurul mod prin care le-as putea baga pe gat niste adevaruri.
Nu de alta, dar sunt un mediocru manuitor de furci, coase&topoare. Prefer cutitul, furculita si paharul.
A, ca subiectele de mai sus sunt practic inexistente in mass-media romaneasca, iar cand apar sunt tratate prost (lato sensu)? Asta-i alta discutie, la alta masa…
Partea proasta este ca nu lovesc numai acolo, am citit atent articolul, nu ma pricep la oenologie, cum am mai spus, deci nici la chestiunile pe care atat de plastic le-ati descris. Dar citii atent.
Pot sa adaug daca tot vorbim cu neputinta, ca sunt si alte sectoare private mici care vor suferi conform legii cutare (nu stiu care) din 2010. Si anume (banui io in prostia mea, vorba lui Amza ca astia vor sa desfiinteze cam tot ce produce cat de cat un ban in tara asta) cei mai mici intreprinzatori, cel mai usor de controlat, cei care dau o caruta de bani la stat anual: PFA-urile.
Si nu dau exemplul nostru care nici 6000 pe an nu dam la stat in conditiile in care nu incasam mare lucru si la ora asta suntem calare pe munca.
Mai sunt cei care vin si repara o teava, dau cu bidineaua, repara masina de splat, in conditii, fireste, legale, care isi platesc (ca si noi), darile la stat.
E acum s-au gandit ca nu dam destul si sa mai platim in plus la sanatate si la pensii si la somaj.
Bun asa daca ai numai PFA e logic. Ce faci daca esti (cazul nostru) si angajat, facturezi munca depusa si pe PFA?
Platesti de doua ori. Cred eu ca asta inseamna ca o sa am doua pensii, cum sunt acum intepenita de spate la spital o sa am pat de aur si asistent o sa fie Banderas si daca intru in somaj (in caz de PFA ma dau eu pe mine afara, logic, ca sunt unic angajat) iau un somaj baban sa imi ajunga de o excursie in Bora Bora.
Nu ma mai enervez, final de saptamana cat mai placut si cu gratare voioase.
In calitate de PFA, refuz cu indarjire sa intru in discutia asta 🙂
Ai rezon nenicule, noi sa fim sanatosi. Si finalul care a mai ramas din saptamana pentru ne-PFA-isti cat mai placut, ca noi nca ne mai spetim 😀