Daiquiri, El Floridita și, din nou, Ernest Hemingway
Ernest Hemingway și paharul său de Daiquiri
De ce din nou Hemingway? Pai despre pofta de mojito (plus rețeta preferată) a marelui romancier v-am povestit deja, iar spre finalul textului respectiv vă spuneam că, dacă localul preferat pentru respectivul cocktail era La Bodeguita del Medio, cel pentru daiquiri era El Floridita. Și m-am gândit că n-ar fi frumos din partea mea sa las povestea neterminata, drept pentru care, iată, schimbam băutura și barul, dar tot în Cuba rămânem. La băut și povestit despre daiquiri.
Legendele
Numai că ne mutam pentru început la Santiago de Cuba, unde spun legendele că s-a născut acest cocktail celebru. Nu de alta, dar Daiquiri este, de fapt, atât numele unei plaje din apropierea orașului, cât și cel al unei mine de fier. Și de aici începe controversa, unii susținând că primii care au băut daiquiri sunt localnicii care se prăjeau la soare pe nisipul cu pricina, în timp ce alții zic că, de fapt, americanii de la mina au fost primii producători și beneficiari (să înțelegem că băștinașii nu munceau, iar yankeii nu stăteau la bronzat și bălăcit?).
În fine, ca în toate legendele de genul asta, exista și varianta în care, terminându-se un produs (în cazul de față ginul) a fost înlocuit cu un altul (rom) și iaca invenția, autor fiind creditat inginerul Jennings Cox, șeful cel mare de la Spanish American Iron Co., locul fiind barul Venus din Santiago, iar anul, cu aproximație 1900. Ingredientele de bază? Rom, zeama de lămâie verde, gheață și zahar, sau alt îndulcitor. Și tot legat de versiunea asta a poveștii noastre, să mai notam și continuarea ei, în conformitate cu care un anume amiral Lucius W. Johnson (doctor!) ar fi gustat, în 1909, din băutura lui Cox, i-a plăcut și a introdus daiquiri pe lista Army and Navy Club din Washington.
Nu putem părăsi însă teritoriul legendelor fără să spunem că grogul marinarului britanic era compus încă din secolul al XVIII-lea taman din rom, apă (înlocuită, atunci când a fost tehnic posibil, cu gheață), zeamă de lămâie (sau de lămâie verde) și zahăr, așa că toți cei implicați în poveștile de la 1900 ar fi mai curând nașii băuturii decât autorii ei.
Erol Flynn, Ernest Hemingway si un pahar de Daiquiri, la El Floridita, in timpul revolutiei cubaneze (1959)
Daiquiri Floridita
Revenind în Cuba, să notam primul fapt cat de cat cert și anume ca, în anii ’20, barmanul (și mai târziu proprietarul) barului El Floridita, Constantino Ribalaigua (cunoscut și ca Big Constante), a definitivat rețeta de daiquiri, pisând gheața și adăugând maraschino. Și, cum varianta asta se servește și azi acolo (iar site-ul oficial Havana Club o recomandă și zice că rămâne printre cele mai bune), să o notam repede:
1 lingură de zahăr,
zeama de la 1/2 lămâie verde,
1 strop de maraschino,
50 ml Havana Club (de 3 ani).
Se pun într-un blender electric, se adaugă gheață, se amestecă până ce gheața se face praf și se servește în pahar de cocktail (ăla în care se bea și martini).
Ernest Hemingway band un Daiquiri, preparat si servit de Constantino Ribalaigua, la, fireste, El Floridita
Hemingway Daiquiri (Papa Doble)
Pe de altă parte, tot la El Floridita, Hemingway prefera o variantă mai concentrată de daiquiri (zic unii că se chema inițial Floridita no. 3), cu
100 ml rom (Bacardi White Label),
zeama de la 2 lămâi verzi și 1/2 grepfrut,
6 picături de maraschino
Se servește tot frozen (adică la fel ca mai sus, mixat până se face gheața praf).
Și că veni vorba de mărci, nu știu de ce o fi acreditată varianta cu Bacardi, fiindca în Omul nostru din Havana, Wormold bea daiquiri făcut din Havana Club. În fine, nu-i neapărat problema noastră, ce ne pasă nouă de războaiele lor comerciale…
El Floridita
Cucerind America și lumea
În Statele Unite, băutura a devenit foarte populară în anii ’40, mai ales datorită faptului că, din cauza războiului, votca, whisky-ul și ginul au fost raționalizate, dar Good Neighbor Policy a lui Roosevelt a încurajat schimburile cu America Latină, așa că romul a devenit de baza în cocktailuri, mai ales că era și ieftin (am atins vag subiectul și când vă povesteam despre Cuba Libre). Iar dacă tot am ajuns la președinți, să mai notăm un mare fan al băuturii: John F. Kennedy.
Nene Costàkele, vrei cu-adevàrat sà ne “distrugi” cu retetele matale si cu amànuntele ? Cà-mi ràscolesti amintirile. Gustul e total diferit, când le bei, “la locul faptei”, pe càldura-aia insuportabilà. Îti merge drept… la suflet. Si-asa de bine face… L-am preparat si eu, aici, cu aceleasi ingrediente si cu rom original (adus de mine – am fost de 3x în Cuba si le-am testat în cele 2 baruri), e ZERO ! Tàiat x netàiat, tot zero e. Si la rubrica; Stiati cà… Din cele primele 5 bàuturi ale lumii, cubanezii au douà ? Mojito si Daiquiri ? Matale stii, cà le stii pe toate. Mai “curenteazà”-ne !
Adica sa deduc ca, asa cum la vin conteaza temperatura din pahar, la Daiquiri trebuie sa tin cont de aia de-afara? 😀
Nene Costàkele ! Nu numai cà le stii pe toate, dar le si ghicesti pe toate. Nu-s mester ca matale-n ale scrisului, dar când îl bei, la mama lui, e divin ! Dà o fugà si te convinge, dacà nu mà crezi. Cam scump drumul, da’ faceeeeeeeeeeeeeeeeeeee…
Pai n-ajung pana-n Belgia matale, crezi ca Havana-i mai la-ndemana? 🙂
un clasic in lumea mixologie, un greu in cultura de bar cubaneza, un deliciu in paharul unui consumator. O bautura dulce-acrisoara strict pentru zilele toride de vara.