Daca sunteti amatori de literatura buna, atunci probabil ati citit Ce se stie despre ursul panda si/sau Trimisul nostru special. In cazul in care va plac scurt-metrajele, cred ca v-ati uitat la recentul si foarte premiatul Lampa cu caciula. Sau poate n-ati ratat nici un episod din Animat Planet Show… Da, ati ghicit, un interviu cu Florin Lazarescu (pe teme gastronomice, fireste!) urmeaza mai la vale.
Daca te-ntreb repede despre mancarea preferata, care-s primele trei care-ti vin in minte?
Vinete, pastrav in cetina, cascaval afumat
Dar primele trei care-ti plac la nebunie si, din diverse motive, le mananci prea rar spre aproape deloc?
Doar cu pastravul in cetina e mai greu.
Ai vreo mancare indisolubil legata de copilarie?
Turtele de Craciun, alea cu julfa.
Ce preferi, bucatarie moldoveneasca, mai larg romaneasca, sau de-a dreptul internationala?
Diversitatea… Sunt curios sa incerc orice, cu conditia sa nu-mi bat eu capul cu gatitul.
Deci nu gatesti…
Rar, doar cand am chef sa ascult cateva ceasuri muzica… Imi iau laptopul in bucatarie, deschid muzica si incep.
Gata, trecem la bautura: tarie, bere sau vin?
Whiskey.
In mentalul colectiv, scriitorii sunt deseori perceputi ca fiind cam betivani. Cum votezi?
Contra… Cunosc mai multi betivani nescriitori decat scriitori betivani.
Hai sa incheiem pe un ton mai serios: am inceput sa fim cunoscuti prin cinematografie, literatura etc. Ca sa ne impunem si gastronomic ce ne trebuie?
O strategie de marketing. Produse avem, numai ca nu-si bate nimeni capul sa le vanda.
Florin Lazarescu (n. 28 martie 1974), prozator si scenarist iesean. Romanul sau Trimisul nostru special (Polirom, 2005) este castigator al Marilor Premii pentru Literatura Est-Europeana, Frankfurt 2006, fiind tradus si publicat in franceza, germana, slovena, italiana, maghiara, croata si bulgara. A debutat in 2000, cu un volum de povestiri: Cuiburi de vasc (Outopos, Iasi). A mai publicat volumul Sase moduri de a-ti aminti un cal sau sase povestiri (Liternet, 2003), romanul Ce se stie despre ursul panda (Polirom, 2003) si volumul de povestiri Lampa cu caciula (Polirom, 2009). Lecturi publice la Paris, Saint-Etienne, Berlin, Leipzig, Frankfurt, Viena, Basel, Berna, Luxemburg, Liubliana, Budapesta, Moscova, New Orleans, Zagreb. Scenarist al scurtmetrajului Lampa cu caciula (regia Radu Jude, 2006; peste 50 de premii la festivaluri internationale pentru cel mai bun scurtmetraj, printre care Sundance, SUA). Coscenarist al lungmetrajului Lindenfeld (regia Radu Gabrea, in preproductie, 2011). Scenarist al scurtmetrajului Poveste de Craciun (regia Andrei Brovcenco, 2011). Coscenarist al serialului TV Animat Planet Show, difuzat timp de 7 sezoane la Antena 1.
Stai, ca nu mi-am propus in niciun moment interviuri cu mari gurmanzi… Am si zis-o la inceputul interviului cu Mick Astner. Iar la Florin Lazarescu, important e sa scrie bine, nu sa manance bine 🙂 Daca, Doamne fereste!, fuge muza cand ii schimbi meniul? 😀
Si nu fi rau, pastravul afumat (bine facut!) e delicatesa rara, cum sa fie Basics?
imi pare rau ca dezamagesc, dar nu ma pot declara fanul unor mincaruri gen putzulica de caracatita galapagosiana inabusita in cochilia melcului rapitor din groapa marianelor doar ca sa par interesant…
Pai, ca s-o fac pe pseudo-criticul de arta (scuze pentru pleonasm! :D), observam, din compozitia fotografiei, ca pentru a ajunge la fericirea de a fi porc iti trebuie doar o scara, doua somoioage de cimbru, o pereche de gete si o masina de tocat. 😀
🙁 este tot ce pot sa spun… Pe gastronomice cam slabutz, turte cu julfa si atit? Vinete, pastrav si cascaval afumat… Basics… nu Gastro…
Stai, ca nu mi-am propus in niciun moment interviuri cu mari gurmanzi… Am si zis-o la inceputul interviului cu Mick Astner. Iar la Florin Lazarescu, important e sa scrie bine, nu sa manance bine 🙂 Daca, Doamne fereste!, fuge muza cand ii schimbi meniul? 😀
Si nu fi rau, pastravul afumat (bine facut!) e delicatesa rara, cum sa fie Basics?
In gusturile lui Laza am incredere totala. Drept dovada: http://florinlazarescu.files.wordpress.com/2010/12/ramasitele.jpg . 😀
Of, vazusem poza aia si-am uitat sa-l chestionez pe tema ei 🙁
imi pare rau ca dezamagesc, dar nu ma pot declara fanul unor mincaruri gen putzulica de caracatita galapagosiana inabusita in cochilia melcului rapitor din groapa marianelor doar ca sa par interesant…
@f: Mi se pare corect, ca doar aicea e realitate, nicidecum fictiune 😀
@alex: nu cunosc decat fericirea de a avea porc. Mai ales preparat precum in poza cu pricina 😀
Pai, ca s-o fac pe pseudo-criticul de arta (scuze pentru pleonasm! :D), observam, din compozitia fotografiei, ca pentru a ajunge la fericirea de a fi porc iti trebuie doar o scara, doua somoioage de cimbru, o pereche de gete si o masina de tocat. 😀