Cum a cucerit pizza întreaga lume?
Apărută, din câte se știe, la Napoli, în secolul al XVI-lea, pizza a devenit în zilele noastre unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume. E un adevăr care nu mai trebuie demonstrat: probabil că nu există zonă de pe glob unde să nu existe măcar o pizzerie. De altfel, multe țări au știut să adapteze această specialitate italiană, adăugând în compoziție produse locale
Pizza: simbolul unei globalizări reușite
Expansiunea mondială a pizzei a început la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor, odată cu exodul emigranților italieni, care au luat-o cu ei peste tot în lume. Pe de altă parte, globalizarea a dus și la o pierdere a identității inițiale. Dacă întrebați astăzi pe cineva ce este pizza, vă va răspunde că este vorba despre un blat rotund de aluat, peste care se pun diverse ingrediente. Alte precizări au devenit chiar imposibil de făcut.
Însă faptul că pizza este o mâncare atât de polimorfă explică și de ce ea poate fi adaptată gusturilor oricui, de la gurmandul cel mai rafinat și până la indiferentul care nu vrea decât să-și sature foamea. Din acest punct de vedere, putem spune că pizza a putut să realizeze un consens.
Mai mult, în diversele sale forme actuale (kosher, halal, de post etc.) ea se poate supune tuturor prescripțiilor religioase. Treptat, pizza și-a pierdut orice referințe culturale, devenind un produs standardizat.
Primul sediu al pizzeriei Grimaldi’s
Pizza și începuturile ascensiunii ei fulminante
Cum s-a putut însă ajunge în această situație? Totul a început în Statele Unite, la începutul secolului trecut. Adusă, cum spuneam, de imigranții italieni, pizza a știut să se adapteze rapid la gusturile localnicilor.
Debutul producției de masă s-a petrecut la începutul anilor ’40, când s-a deschis celebra pizzerie Grimaldi’s din Brooklyn (iar un oarecare Frank Sinatra avea masa lui rezervată). Specialitatea casei o constituiau pizzele cu un diametru de 45 de cm, luxuriant garnisite. Iar formula avea să fie preluată (și dusă la extrem) de un lanț de restaurante care nu mai are nevoie de nicio prezentare: Pizza Hut.
Americanii, de altfel, se situează pe primul loc în ceea ce privește consumul de pizza, cu 13 kg de persoană pe an. Iar pe continentul european, paradoxal sau nu, pe primul loc nu se situează italienii, ci francezii, cu un consum de 10 kg de persoană pe an.
Și, dacă tot veni vorba de consum, o precizare este necesară: cea mai vândută pizza din lume este cea sub formă congelată.
Regina Margareta de Savoia, „nașa” pizzei Margherita
Înapoi la origini
Dacă, după cum spuneam la început, se consideră că prima „pizza” a apărut în secolul al XVI-lea, au trebuit să mai treacă cel puțin două secole până la apariția versiunii „moderne” (cu roșii, dar și obligatoriu preparată în cuptor). Cât despre paternitate, ea este revendicată de mai multe orașe din zona napolitană. Singura informație certă o avem despre Pizza Margherita (v-am și oferit-o, de altfel, odată cu rețeta): a fost special concepută în 1889, la Napoli, de catre un faimos pizzaiollo, Raffaele Esposito, cu ocazia vizitei in oraș a Reginei Margareta (de unde și numele), soția Regelui Umberto I.
În fața globalizării pizzei, italienii fac eforturi serioase să-i păstreze tradiția, încercând chiar, acum 2 ani, să includă versiunea tradițională în patrimoniul cultural al UNESCO (mai multe detalii găsiți aici). Chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat încă, n-au intrat zilele-n sac. Oricum, Pizza Napoletana este recunoscută ca Specialitate Tradițională Garantată (STG) de către Uniunea Europeană.
Iar dacă nu știți ce-i aceea STG, aflați că este vorba, la fel ca la DOC sau IGP, de o specificitate a produselor, numai că nu este delimitată vreo zonă obligatorie de producție (nu contează terroir-ul!). Dacă doriți și-un exemplu, Kabanos este înregistrat ca STG de Polonia.
