Cotnari, din nou medaliat la Bruxelles. Celălalt Bruxelles.
Nici n-am apucat bine să vă comunic palmaresul vinurilor românești la prestigiosul Concours Mondial de Bruxelles că pe fluxurile agențiilor de presă a și sosit știrea că vinurile de Cotnari au obținut „nu mai puțin de patru medalii de aur” (Feteasca Alba 1996, Grasă de Cotnari 2002, Grasă de Cotnari 2006, Tămâioasă Românească dulce 2011). Da, la Bruxelles!
Adică exact ca anul trecut (v-am povestit aici), când Cotnari s-a prezentat la cvasi-necunoscutul concurs „Monde Selection” și a anunțat că a câștigat 3 medalii de aur și una de argint la „Concursul Internaţional de Vinuri Bruxelles” (adevărul e că respectiva chestie se cheamă oficial „Concours International des Vins” și se desfășoară la Bruxelles, poți să mai zici ceva?).
De ce-am zis cvasi-necunoscut? Păi fiindcă la el au intrat în concurs 2.830 de produse, din toate categoriile (alcooluri și spirtoase, beri, ape minerale, produse alimentare, ciocolate, bomboane, biscuiți, produse cerealiere, produse dietetice și de sănătate, cosmetice și de toaletă, și, abia la coadă, vinurile), în timp ce la Guimaraes, unde s-a desfășurat anul acesta Concours Mondial de Bruxelles, au fost înscrise 8.397 de vinuri și distilate. Parcă-i o diferență, nu?
Interesant este însă faptul că anul acesta cei de la Cotnari nu mai sunt singurii care au profitat de această confuzie. În palmares figurează și Jidveiul (aur pentru Sauvignon Blanc Nec Plus ultra 2009, argint pentru Gewürztraminer 2011). Care Jidvei, trebuie precizat totuși acest lucru, s-a întors cu două medalii de argint și de la Mondial de Bruxelles (detalii, aici).
Că Monde Selection organizează în continuare, în fiecare an, un Concurs Internațional de vinuri, și acceptă inerenta confuzie creată, e numai și numai problema lor. După cum fiecare e liber să participe la el și să-și treacă medaliile obținute în ce palmares poftește. O nedumerire rămâne, totuși: de ce forul suprem al vinului (adică Organisation Internationale de la Vigne et du Vin – O.I.V) acceptă să patroneze evenimentul așa cum e, contribuind, de-a dreptul premeditat, la sporirea confuziei? Fiindcă ar putea măcar să zică „da, vă păstrăm sub pălăria noastră, dar să-l numim altfel sau să-l facem în altă perioadă, că nu-i frumos să buimăcim cumpărătorul…”
O întrebare retorică, firește…
Foto: monde-selection.com
Nea’ Costachele, eu cred ca ceilati concurenti au prezentat apa de ploaie in loc de vin.
Vinul de Cotnari o fi fost bun pe vremea lui Creanga, si nu neaparat pentru ca era bun, cred ca era singurul la acea vreme.
Nea’ Costachele, matale ai auzit de vinurile italienesti ? Stiai ca vinurile frantuzesti, alintate de multa lume au fost depasite ca preferinta de cele italienesti ?
Nu scriu acest mesaj pentru a le face lobby macaronarilor, din potriva, sunt chiar un Roman de tendinta nationalista dar sunt si un mare consumator si un bun cunoscator de vinuri. In ultimii ani, cel mai bun vin romanesc pe care l-am consumat a fost un Riesling de Jidvei, sec, care a acompaniat copios un peste la gratar. Referitor la vinurile de Cotnari sunt total dezamagit. Eu nu merg in crama la Cotnari sa gust rezervele, vorbesc de vinurile din comert: oricare ar fi, ori e prea dulce si cu gradatie exagerata, ori este vandut ca “sec” si de fapt este demidulce; una din doua sticle are gust de pluta, nici nu stii cum sa-l combini pentru a-l putea consuma simtindu-i calitatile.
In SUA am vazut ca in restaurantele de un anumit nivel predomina vinurile italiene, la preturi destul de piperate. Initial am luat-o ca pe o chestie snob, tipic americaneasca. In canada la fel, apoi am vazut in Anglia aceleasi mofturi. Ma gandeam ca macaronarii au reusit sa-si faca reclama peste tot. Greseam. In Spania, la un restaurant destul de exclusivist, am observat ca vinurile italienesti costa mai mult decat cele frantuzesti. Atunci am comandat o sticla de “Gutturnio” un vin rosu, usor acidulat, care merge bine cu carnea rosie si vanatul in general. A fost grozav, vinul, pretul nu. Costa in jur de 30 euro.
Dupa un sejur de 10 zile in Italia mi-am dat seama ca de fapt acel Gutturnio, il cumperi de la orice supermarket cu 2 euro sticla. Apoi am avut ocazia sa degust copios mai multe vinuri, in general cele care erau pe meniul di america: Valpolicella, Raboso, Bonarda, Cabernet Franc, Rosso Valdadige si altele albe plate sau acidulate cum ar fi Chardonnay Veneto, Valdobbiadene, Verduzzo etc. Toate de o calitate ireprosabila !
Intrebarea mea este: cand vom avea si noi vinuri bune, cu care sa ne putem mandri ?
Sigur că italienii au vinuri foarte bune (am și scris despre unele dintre ele), la fel cum au și francezii, spaniolii, chilienii, argentienii, sud-africanii, australienii, neo-zeelandezii, iar lista poate continua.
După cum și producătorii românii, în ultima vreme, au oferit multe vinuri bune și destule foarte bune. Mai ales în gamele superioare de preț (din motive pe care nu le reiau aici). N-am nimic cu respectivul Riesling, dar cu siguranță nu e cel mai bun din România. Nici măcar de la Jidvei.
Așa că răspunsul meu este foarte simplu: avem deja multe vinuri cu care ne putem mândri (numai pe site-ul ăsta găsești destule exemple). Că mai sunt destule de făcut în domeniu, asta e altă discuție… 🙂