Colomba Pasquale, de la legende până la rețetă
Un desert devenit tradițional pentru finalul mesei de Paști a italienilor, dar nicidecum atât de vechi pe cât vor unii să se creadă. De fapt, Colomba Pasquale a fost lansată și popularizată de firma milaneză Motta în al patrulea deceniu al secolului trecut. Deja faimoasă pentru excelentul panettone pe care îl realiza, societatea a dorit să facă un dulce asemănător pentru Paști. Iar serviciul lor de marketing a început să caute motive pentru a convinge oamenii că, de fapt, este vorba de o veche tradiție, nicidecum de o diversificare a producției.
S-a pornit de la o legendă veche, care spune că, în 612, când San Colombano (un abate irlandez, sanctificat ulterior), a ajuns la curtea din Pavia a reginei longobarzilor, Teodolinda, a fost poftit la un prânz fastuos, cu multe fripturi de vânat. Fiind vineri, misionarul a refuzat să mănânce, spunând că trebuie să binecuvânteze mai întâi masa. Și, după ce a făcut semnul crucii deasupra bucatelor, cărnurile din platouri s-au transformat în porumbei albi de pâine. Uimită, regina i-a dăruit teritoriul Bobbio, unde a fost înființată Abația San Colombano.
Nu este însă singura legendă legată de obiceiul de a mânca, de Paști, Colomba Pasquale. O alta spune că, de fapt, tradiția colombei este legată de cucerirea, de către regele Alboino, în ziua de Paști, a aceluiași oraș, Pavia, în 572. Și a primit de la un artizan local în dar o coptură dulce, în formă de porumbel. Atât de mult i-a plăcut năvălitorului acel desert încât a promis să cruțe orașul și pe locuitorii săi, iar de atunci colomba se mănâncă în amintirea respectivului eveniment.
În fine, mai e și o a treia istorioară, care spune că a fost un desert creat în cinstea victoriei de la Legnano (1176) a Ligii lombarde împotriva lui Frederic Barbarossa.
Trecând însă peste legende și marketing, trebuie să notăm că inițiativa celor de la Motta a prins, iar Colomba Pasquale a devenit deja un desert clasic pentru meniul pascal. Și se face și acasă, în multe variante, păstrându-se doar ingredientele de bază: făină, ouă, zahăr, unt, coji de portocală confiată (sau de chitră), plus glasare cu migdale. Există și o formă specială (mai curând în formă de cruce decât de porumbel), dar care firește că nu e musai obligatorie pentru realizarea acestui dulce.
Ce ne trebuie? 600 g făină, 250 g unt, 100 ml lapte, 150 g coajă confiată de portocală, 190 g zahăr, 25 g drojdie, 50 g migdale, 4 gălbenușuri plus 1 ou întreg, 1 lămâie, sare.
Faceți mai întâi o maia din 200 g făină și drojdia înmuiată cu puțină apă caldă. Acoperiți vasul și lăsați-o să crească.
Cerneți 300 g făină într-un castron, adăugați puțină sare și coaja rasă a lămâii. Amestecați, faceți o gaură la mijloc și puneți 150 g zahăr, cel 4 gălbenușuri și 125 g unt la temperatura camerei. Începeți să frământați, adăugând treptat laptele călduț. Când ați obținut un amestec omogen, adăugați și maiaua crescută. Frământați până se dezlipește de pe mâini, faceți o minge și puneți aluatul într-un castron presărat cu făină, ca să crească.
Când s-a umflat cam cu o treime, adăugați 40 g unt moale și mai frământați timp de 10 minute.
Puneți din nou aluatul la crescut, de data asta până își dublează volumul. Luați-l din nou la frământat, încă 10 minute, adăugând restul de unt și coaja de portocală.
Împărțiți aluatul în două, o bucată pentru corp și cealaltă pentru aripi. Modelați, presărați cu făină, acoperiți cu un șervet curat și lăsați-o să crească din nou.
Așezați-o în tavă, ungeți-o cu ou bătut și presărați-o cu migdalele și restul de zahăr. Băgați-o în cuptorul încins (200º), scoateți-o după zece minute, micșorați focul (180º), acoperiți pasărea cu pergament uns cu unt (ca să protejați glazura) și puneți tava înapoi, unde trebuie să mai stea cam 30 de minute.
