Habar n-am cum de această excelentă rețetă de clătite cu somon, ciuperci și mărar vede abia acum lumina tiparului (dacă mă pot exprima astfel, și iată că pot!). Am făcut-o prima oară acum vreo 14-15 ani, împreună cu regretatul meu prieten Bogdan, în perioada în care somonul își făcea loc timid pe rafturile supermagazinelor din acea vreme și începuserăm și noi să ne exersăm talentele culinare pe spinarea lui. Dar nu știu cum s-a făcut că doar crochetele de somon și-au făcut loc în carte. Să ni se fi părut că somonul e prea fițos și n-are rost să insistăm prea mult asupra lui? Cine știe…
Oricum, nu pot decât să mă bucur că am (re)descoperit recent clătitele astea, căutând recent (firește, cu totul altceva!) prin arhivele ce mi-au rămas din perioada respectivă. Drept pentru care, iată, mă grăbesc să repar nedreptatea făcută acestei excelente rețete, tare simplă, foc de gustoasă și care poate fi pusă, fără niciun fel de complex, pe absolut orice masă, de la cea normală, de familie, până la cele cu oricât de mult ștaif.
Lăsând însă deoparte pălăvrăgeala introductivă, să notăm că, mai întâi, avem nevoie de clătite (pe care le puteți face, la o adică, și din ajun), adică
2 ouă, 100 g făină, 1 cană de lapte, ulei, sare,
plus 1-2 lingurițe de arpagic verde uscat (sau câteva fire proaspete, tăiate mărunt).
Faceți aluatul, lăsați-l să se odihnească, prăjiți clătitele (eventual reglați din lichid grosimea, dacă-i cazul), puneți-le deoparte, gata.
Urmează, firește, umplutura, pentru care mai aveți nevoie de 500 g fileu de somon proaspăt, 250 g ciuperci (champignon), 200 ml smântână, 60 g unt, 50 ml vin alb sec, 1 legătură de mărar, sare, piper.
Încălziți untul într-o tigaie, căliți ciupercile curățate și tăiate. După 3-4 minute adăugați peștele, tăiat bucățele, amestecați. Urmează vinul, apoi după vreo două minute adăugați smântâna. Încă vreo câteva clocote, sărați, piperați, presărați mărarul curățat și tocat. Amestecați pentru ultima oară și stingeți focul.
Repartizați egal mare parte din umplutura pe foile de clătite. Rulați, puneți-le în farfurii și turnați deasupra ce-a mai rămas din sos. Eventual, puteți face operațiunea asta mai din timp și, înainte de servire, să băgați farfuriile în cuptorul încins 1-2 minute.
Și dacă tot a venit vorba de cuptor, ca să trecem și la variante. Ați putea să gratinați clătitele fără să mai puneți deasupra sos, ci doar niște cașcaval sau parmezan. Dacă vreți un sos acrișor, puteți înlocui vinul cu ceva zeama de lămâie. Împreună cu ciupercile, ați putea căli și vreo 2 fire tinere de ceapă verde, tocate, plus ceva usturoi, tăiat feliuțe subțiri. Iar dacă nu vă plac clătitele, puteți servi umplutura simplă, întovărășită de niște orez sau de ceva paste proaspete, de pildă.
Cât despre vinul pentru aceste clătite cu somon, ciuperci și mărar, din câte mai țin minte, Sauvignon Blanc am turnat atunci în pahare („vinul cu pasăre”, pentru cei trecuți de prima tinerețe). Tare bine s-a mai potrivit.
Intrebare, intrebare, de ce trebuie lasat sa se odihneasca aluatul de clatite? Tehnic vorbind, pentru ca mie mi se pare ca se separa si trebuie reamestecat si atunci degeaba s-a odihnit.
Imi zicea cineva ca nu stiu ce din faina nu stiu ce face dar iaca, am uitat complet.
Apoi explicatii stiu mai multe. Mai intai, este varianta clasica de raspuns, care zice ca aerul introdus la prima batere trebuie sa iasa (fiindca dupa repaos vorbim doar de omogenizare calma si non-violenta) Așa ca e necesar un timp mai scurt daca-s batute cu telul si mai lung daca-s batute cu mixerul.
O alta varianta zice ca trebuie lasat timp amidonului sa se umfle, aluatul devenind astfel mai usor de intins in tigaie (aici s-ar putea sa intervina diferenta de faină, o fi vorba de cea de hrisca, nu stiu, mai caut…)
Tot despre faina, cica daca lasi aluatul in repaos cocoloașele formate ar disparea ca prin minune (o fi, n-am batut decat cu mixerul, n-am avut…)
Si, in fine, atunci cand clatitele se fac (si) cu bere, atunci musai trebuie sa se odihneasca, sa aiba timp drojdia sa actioneze, iar bioxidul de carbon generat sa plece din aluat.
Iar daca transformarile glutenului au sau nu vreo legatura cu timpul de repaos la clatite, astept un chimist sa vina sa ne spuna 🙂
Intrebare, intrebare, de ce trebuie lasat sa se odihneasca aluatul de clatite? Tehnic vorbind, pentru ca mie mi se pare ca se separa si trebuie reamestecat si atunci degeaba s-a odihnit.
Imi zicea cineva ca nu stiu ce din faina nu stiu ce face dar iaca, am uitat complet.
Sanatate!
Apoi explicatii stiu mai multe. Mai intai, este varianta clasica de raspuns, care zice ca aerul introdus la prima batere trebuie sa iasa (fiindca dupa repaos vorbim doar de omogenizare calma si non-violenta) Așa ca e necesar un timp mai scurt daca-s batute cu telul si mai lung daca-s batute cu mixerul.
O alta varianta zice ca trebuie lasat timp amidonului sa se umfle, aluatul devenind astfel mai usor de intins in tigaie (aici s-ar putea sa intervina diferenta de faină, o fi vorba de cea de hrisca, nu stiu, mai caut…)
Tot despre faina, cica daca lasi aluatul in repaos cocoloașele formate ar disparea ca prin minune (o fi, n-am batut decat cu mixerul, n-am avut…)
Si, in fine, atunci cand clatitele se fac (si) cu bere, atunci musai trebuie sa se odihneasca, sa aiba timp drojdia sa actioneze, iar bioxidul de carbon generat sa plece din aluat.
Iar daca transformarile glutenului au sau nu vreo legatura cu timpul de repaos la clatite, astept un chimist sa vina sa ne spuna 🙂