Cherdele sau cherdenele, nespus de delicioase
Vreau să spun de la bun început că titlul îi aparține domnului Marian Rădulescu, cel care ne-a trimis această rețetă străveche. Și țin să fac această precizare fiindcă plăcințica asta dobrogeană eu o cunoșteam sub numele de merdenea (dealtfel, dacă nu știați, asta este și regionalismul dobrogean pentru sucitorul de aluat). Cum însă bunica nu mi-a făcut niciodată rețeta asta („ce, mi-e lene să fac o plăcintă?”) n-aș fi știut să v-o povestesc niciodată. Așa că, pentru a afla împreună despre ce-i vorba, tac și-i dau cuvântul domnului Rădulescu.
La Mahmudia l-am cunoscut pe Palea, care m-a găzduit vreo trei săptămâni, cărora le duc dorul. Petruța, nevastă-sa, o neîntrecută bucătăreasă, m-a delectat cu câteva delicatese de care nici nu auzisem. Una dintre acestea vine cu rețeta de mai jos…
Una din rețetele vechi din Dobrogea de nord este ceea ce se numește cherdele sau cherdenele în unele locuri. Ce sunt cherdelele sau cherdenelele? Mai pe înțelesul nostru, sunt de fapt niște plăcințele care se preparau atunci când se făcea pe vremuri pâine în cuptorul de lângă casă. Pentru asta se oprea o parte din aluatul de pâine Cât se lasă aluatul la dospit, se făcea umplutura, care este din brânză amestecată cu ou și cu verdeață (mărar și foi de ceapa verde) tocată mărunt.
Din coca dospită se întind foi late cât palma, pe mijlocul acestora se pune umplutura, se rulează odată pe lățime și se porționează în bucăți. Se lasă circa un sfert de oră la crescut și apoi se ung cu untură topită sau ulei, se presară sare grunjoasă și se așează pe o tavă unsă și ea, care apoi se bagă în cuptorul bine încins. Când cherdelele sunt aproape coapte, se scoate tava din cuptor, se ung pe deasupra cu un amestec de iaurt sau lapte dulce și ouă. La un borcan de patru sute de iaurt se bat 3 ouă. Se reintroduce tava în cuptor și se mai lasă până se rumenesc bine.
Se servesc reci, cu un pahar de vin roșu.
A, și să nu uit, scuze pentru poza generică de la deschidere. Dar dacă domnul Rădulescu nu mi-a trimis nici o ilustrație, iar eu n-am făcut niciodată cherdenele, pe unde era să scot cămașa? Dar nu-i nimic, se cheamă că e o poză cu merdenea, nu?
wawwwww!!!sau cum sa zic sa intelegeti ce cred ca sunt aceste placinte ! am deja asa o lista “de facut” ca nu stiu daca mai am atatia ani de trait.nici macar placintele bunicii n-am fost in stare sa le postez.poate cand le fac pe ale ei pastrez ceva si pentru astea.nu de alta dar eu manac majoritatea placintelor astora,fiul meu mai putin ,atata doar ca kilogramele se adaga la mine.helas!
merdenelele din sud nu se fac neam cu aluat dospit, asta nu inseamna ca nu sunt bune cherdenelele 🙂 se fac cu aluat simplu, faina si apa si mult ulei (ma rog, unt, ulei, grasime, seu, ce o fi).
dobrogeana se mai face pe alocuri cu aluat dospit, dar mai rar, in general pe unde am copilarit eu, tuzla, eforie, tot cu foi simple se facea, pe deasupra, intr-adevar, se punea amestecul de ou cu iaurt/smantana/lapte.
iar dobrogeana aia de o gasesti pe toate tarabele, pe incercate si pe luate, se cocea simpla si la final se punea lapte cald pe placinta fierbinte si se lasa acoperita sa bea foile tot laptele (am si poze doveditoare, dar nu e frumos sa pun link 😀 )
@pansy: Doamne, ce lista „de făcut” am și eu… 🙂
@aphextwinz: dupa cum și-n introducere am recunoscut, în materie de merdenele sunt afon, din lipsă de material didactic 🙂 (dar cherdenelele astea tot am sa le fac odata si-odata, ca tare bine-mi sună). Cât despre plăcinta dobrogeană, rămân la versiunea familială, că prea multe dezamagiri am avut cu cele comerciale… Din păcate, în cazul ei perfecțiunea e atinsă doar cu foi de casă, transparente de subțiri ce-s, și coacere în cuptor de lut, ceea ce înseamnă că n-am să pot s-o ating vreodată 🙂
rezon, coane, rezon 🙂 dar mie imi plac si cu alea de cumparat, foile, zic, nu ma doare. sigur ca suna bine reteta de cherdenele.
Asa e, bune și foile de cumparat, cel putin in cazul meu, care-s mult prea conștient de faptul că n-am sa reușesc niciodată să intind foile atât de subțiri pe cât le reușea mama 🙁 Care se plângea întotdeauna că ale bunicii sunt mult mai subțiri 🙂
Apropo, prieteni, de foi subtiri. In 2005 am facut niste filmari cu RAR la Chiojdu, la pensiunea Tata Lice, unde ne-a facut niste placinte, de le-am zis noi „scovergi tata Lice”. Adica, aluat simplu, intins cat se poate de subtire, dar nici prea. Se pune peste foaie branza de burduf, se impatureste in patru, si se ia iar la intins astfel incat branza sa intre in aluat. Se prajesc în ulei multsi bine incins..
Eu am imbinatatit aceste scovergi punand peste foaie carne tocata calita cu ceva ceapa si piper, apoi le-am impaturit in doua si prajit. In cinstea gazei le-am spus „placinte Tata Lice”.
Cand i-am spus lui Radu ce am sa fac a cam strambat din mustati. Ham, branza de burduf cu carne… La momentul probei am vrut sa-i dau numai sa guste dar, dupa prima imbucatura, a luat farfuria si mi-a intors spatele… Gest de multumire… La urmatoarele imi sufla in ceafa incat am fost nevoit sa-mi chem „garda” ca sa poata ajunge si la restul echipei..
Incercati si voi
Apropo de poza: Faina cred ca-i poza de la Placinta Tata Lice!… Merge!
V-ati cam înghesuit la comentarii, dragii mei. Kerdelele-astea se fac în toatà Dobrogea. Mama-i din zona Deleni-Adamclisi. Si azi, ne face când “ne prinde” sàraca, niste kerdele de… La noi se mâncau si cu airan. Dar, de bune, sunt FOARTE BUNE. Dacà aveti sansa, cei nu sunteti din Dopbrogea sà và pregàtescà o “bàstinasà” kerdele, n-o “iertati”. Abi astept, în noiembrie, când mà voi duce acasà, sà mai gost si và promit cà và descriu EXACT, cum la face mama. La 82 ani, o zvârlugà. Poftà mareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee !
Multumim Nene Costàkele, MULTAMIM.
Bravo, Niko-B. Cerdenelele spre diferenta de merdenele au in compozitie verdeata…. Asta-i…
Niko, am notat si eu, desi am ratat sa mergem saptamana asta. Sa ne zici reteta, nu ca ma apuc eu sa fac, dar sa stiu ce sa cer, ca suntem mai multe dobrogene in clan, poate face vreuna.
Intrebare: deci, daca se fac cu aluat dospit, kerdelele, sunt ca merdenelele? Ca merdenelele mele sunt cu aluat simplu, faina si apa.
Draga Aphextwinz.
In perioada, pe care o descriu in cartea mea am avut in cateva randuri ocazia sa degust, dar sa particip si la prepararea unei MERDENELE. Este difernmta intre CHERDENELE, de fapt mai des am intalnit denumirea de CHERDELE, si MERDENELE.
1. Umplutura de la merdenele este cu telrmea de vacasau oie, gris si smantana (iaurt)
umplutura la cherdele este tot din telemea amestecata cu ou si verdeata (marar si patrunjel.
2. Aluatul la merdenele este simplu apa, sara si faina, la cherdele este aluat dospit.
Vestiat placinta dobrogeana este cu totul alt ceva… adica aluat dospit, cu ou si foarte putin zahar si umplutura din telemea cu ou si stafide…
Dragă domnule Rădulescu, ce-ai mâncat mata nu-i plăcintă dobrogeană. Că dobrogeana n-are treabă nici cu aluatul dospit, nici cu zaharul și nicidecum cu stafidele. Ci e fix cum am povestit aici.
Nene Kostàkele, pune-i Domne’ la punct ! Cà MERITA. Ce-nseamnà-asta ? Fiecare-si dà cu pàrerea ? Si originalu’ unde-i atunci? Dragà aphextwinz, sà stii, cum vorbesc cu mama, o “bag” la interogatoriu si cum stiu, comunic. Bine-asa ? PROMIT cà sàptàmâna-asta rezolv treaba si-aveti ràspunsul. IAR în noiembrie (când ajung acasà – comanda-i datà de ieri… Si culmea, SI aprobatà)), cu ajutorul lu’ Nenea Kostàkel si mai ales cu bunàvointa Domniei Sale, dac-o fi de acord, veti avea si fotografii cu toatà “tàràsenia”. Mai mult, deocamdatà, NU POC ! Poc-Poc !
Dom’ Ràdulescu’, usurel, aici e un site din care toatà lumea profità, de SIMPATICUL Nenea Costàkel.
Eu am poze cu dobrogenele de la fata locului si recreate, e cum zice costachel, nu au nici o treaba cu stafidele si nici cu aluatul dospit.
Singurele diferente sunt la acoperamant, eu am facut mai multe variante de dobrogene, cum am si spus, pentru ca acolo am copilarit. Matusa e din Eforie. Mama din Buzau, dar ce e drept nu am auzit de cherdenele, ceea ce nu inseamna ca nu exista, fireste.
Merdeneaua pe care o stiu eu, e la fel, cu aluat simplu, branza si uleioasa. Dar cu alea nu am poze ca nu fac nici sa ma omori foaie din aia asa subtire 🙂 Se gasesc pe net retete. Noi acum suntem abia la gombotzi 😀
Ce cumparam acum ani de zile in Muntenia sub numele de merdenele erau pateuri cu brinza, nu cu aluat frantuzesc, ci cu foi ultra-subtiri, care cu cit erau mai rumenite, cu atit erau mai bune. Placinta dobrogeana e alta dihanie.
Și ce bună dihanie! 🙂
Maestre, aş dori o reţetă de plăcintă cu carne (de porc), dacă se poate. Mulţumesc! 🙂
Păi o variantă (cu foi de plăcintă) ar fi aici (o fi ea la bază cu pui, dar merge și cu purcel), însă promit să mai scriu și despre altele 🙂
bunica mea facea aceste delicioase cherdele cu branza de oi si oua din curte. asta se intampla aproape acum 30-40 ani. cand am trecut eu la gatit, in primii ani, am incercat sa le fac pentru familia mea si au fost foarte apreciate. dar timpul a trecut si aparand dulciurile de gata, am uitat de ele. de curand aflandu-ma in vizita la o dna din Tulcea am avut marea bucurie sa fiu servita cu cherdele cu branza si verdeata. eram dupa o zi in care nu mancasem aproape nimic. aproape ca pot spune, ca nu am mai mancat niciodata ceva mai bun ca aceste cherdele. revenind acasa, cam la o luna de la vizita am incercat sa fac si eu minunatele placinte si mi-au iesit foarte bune. ar trebui sa le promovam mai mult , oferiti-le copiilor si veti vedea ca nu le vor refuza. pofta buna la toti. multumesc bunico!