Cand sunt mici, caricaturistii mananca doar bataie
Dupa cum si din interviul de mai la vale veti putea afla la un moment dat, de caricaturistul, graficianul, art directorul, jurnalistul auto si autorul de benzi desenate Lucian Amarii (bai, Jup, le-am zis pe toate?) ma leaga o veche si calda prietenie. Si nu incetez sa ma laud ca el este cel care mi-a ilustrat “Caietul de retete” (ca macar desenele sa placa, daca nu si retetele!). Dar nu din aceste motive l-am luat la intrebari. Am stat de vorba doar cu iubitorul de bucatarie si vinuri bune care poarta, intamplator, acelasi nume!
Sunt dependent de usturoiul de Copalau
Caricaturistii, cand sunt mici, au un regim special sau mananca si ei ca toti copii?
Ha, ha, ce intrebare! Cand este mic, caricaturistul mananca bataie fiindca mazgaleste peretii din dormitor cu creionul chimic. Poate scapa totusi de acest meniu din partea parintilor daca poseda a), un frate mai mic, si b), abilitatea de a minti cu seninatate ca nu el a mazgalit peretii, ci fratele mai mic.
Care-s primele mancaruri pe care le tii minte?
S-ar putea ca prima sa fie laptele cu fidea. Imi amintesc mirosul ala de lapte de tara, pus la fiert de bunica intr-o oala, cind se ardea un pic. Apoi imi amintesc scrobul facut de cealalta bunica, pe plita din minuscula ei bucatarie.
In primii ani cred c-a fost si o experienta cvasi-traumatizanta. Bunica a incercat sa ma indoape cu ficatei de pui (desigur, pe motiv ca-s sanatosi, buni pentru nu stiu ce etc, etc), iar din cauza asta pana pe la 30 de ani nu puteam nici sa ma uit la ei. Ulterior am revenit la sentimente mai bune, iar acum chiar imi plac foarte mult ficateii (in special infasurati intr-o felie stravezie de costita).
Dar cele preferate?
Sunt multe, iar in decursul anilor s-au schimbat. Prima mancare ce-mi vine acum in minte este puiul pe sticla (stii, iei un pui, il infigi intr-o sticla de bere in care ai pus initial apa, il pui apoi intr-o oala care deja beneficiaza de un pat generos de cartorfi, morcovi si usturoi, bagi apoi la cuptor, sa stea cam o ora per kilogram de pui). Bate orice rotisor – crede-ma – fiindca apa din sticla se incalzeste si dogoreste puiul si din interior, asa ca nu trebuie sa-l tii in cuptor pina se usuca. Este singura reteta pe care o face nevasta-mea fara ca sa-mi bag si eu nasul si sa modific una-alta. Apoi imi plac conservele de ciuperci de padure facute de matusa mea de la Pascani, tortul de mere facut de mama, salata de sfecla rosie si hrean facuta de tata. Imi place gratarul de piept de pui (care piept a stat initial vreo cateva ore intr-o amestec de iaurt, ulei de masline, usturoi si eventual marar), cu garnitura de salata de rosii si castraveti. Imi place ceafa la gratar cu muraturi si un vin rosu sec. Imi place branza de toate felurile (cas, urda, de vaca, de oaie, de capra, de bivolita). Imi plac ochiurile cu verdeata si branza la micul dejun in week-end (reteta recent descoperita la tine). Am sa ma opresc aici, desi lista ar putea continua…
Sa mai spun ca sunt dependent de usturoiul de Copalau (ori, in orice caz, romanesc).
Tare-i bine sa gatesti cand ai si un pahar de vin alaturi
Cu gatitul cum mai stai?
Pai chiar tu ai fost cel care, cu vreo 15 ani in urma (sau poate mai mult), mi-ai fost ghid in primele mele experiente culinare. Imi amintesc si acum ca mi-ai dat o reteta de bors ucrainean, iar la un moment dat trebuia sa tai una dintre legume „fideluta”, numai ca eu nu am fost prea atent la ce scrisesem acolo, asa ca am pus fidea (lucru care te-a oripilat a doua zi, cind ti-am povestit).
Gatesc cu placere destul de des, uneori singur, alteori impreuna cu nevasta ori cu un cerc de prieteni (desi in cercul de prieteni in ultima vreme cam trag chiulul si prefer sa-i las pe ei sa gateasca). Nu fac lucruri complicate, iar uneori mai schimb cate ceva intr-o reteta. Ca bibliografie, folosesc cartile lui Radu Anton Roman, poate Jamie, dar si cartea si blogul tau. Imi place bucataria traditionala romaneasca si cea italiana. Cel mai des fac pizza (cu un aluat facut din lapte, ou, ulei de masline si bineinteles faina – fara drojdie). Apoi imi mai place sa fac diverse placinte cu mere – ori traditionala, ori cobbler. A gati este pentru mine o activitate extrem de placuta, mai ales daca in decursul procesului tehnologic apuc sa mai sorb si dintr-un pahar de vin…
Daca tot stai la casa, vreo bucatica de gradina si/sau livada exista?
Da, este si o mica gradina, cu rezultate variabile. Intr-un an am mancat din iulie incolo numai rosii din gradina mea, in vreme ce anul trecut nu stiu daca am mancat trei rosii in total. In ultimii ani am denumit genul de agricultura pe care il practic drept „agricultura de supravietuire” – adica eu v-am plantat, de-acu’ e treaba voastra cum reusiti sa supravietuiti si sa roditi, ca eu n-am sa vin in fiecare zi sa va gadil sau sa va smulg buruienile. Anul asta imi propun sa redevin un micro-agricultor mai harnic.
Rosiile-s cam proaste la mama lor transatlantica
America iti trezeste (gastronomic vorbind) amintiri placute sau neplacute?
Doar amintiri placute. Sunt atatea lucruri noi si apetisante pe care le poti descoperi in SUA, daca stii unde sa le cauti (ori ai pe cineva care sa te ghideze, la inceput). Statul in care am locuit eu (North Carolina) este unul prin traditie sudist, iar acest lucru este reflectat si in bucataria locala.
Am mancat acolo poate cea mai buna vita la gratar (vorba vine gratar, de fapt era o plita imensa din inox, iar felia de carne era una de aia groasa, gen texan), udata cu vin rosu chilian. Imi amintesc cu placere de gogosile Krispy Kreme, de inghetata Ben&Jerry, de curcanul afumat de prietenul meu Marvin, de sandwich-urile de la fast-fooderiile Subway, de pestele prajit de la Seafood Restaurant din Piata Fermierilor din Raleigh, de aripioarele picante rau de tot (Buffalo Wings) din oraselul universitar Chapel Hill, de placintele cu mere ori cu piersici cobbler, dar si de petrecerile cu mici si bere care se incingeau la casa vreunui roman stabilit acolo. Daca as fi fost fan seafood (dar nu sunt) ar fi trebuit sa amintesc si „gumbo” (un fel de mancare cu creveți si cu bame), ori scoici crude alungate la vale pe gat cu shoturi de Blody Mary.
Ce mancaruri (sau bauturi) iti lipseau cel mai mult cat ai stat peste Ocean?
Am sa-ti raspund in felul asta: cand m-am intors din SUA, timp de doua saptamani am mancat continuu doar cartofi prajiti cu ochiuri si cu cas proaspat – mi se parea ca au un gust incredibil. Apoi trebuie sa mai zic ca mi-au lipsit rosiile care sa aiba gust. Chiar si cele pe care le cumparam de la Piata Fermierilor din Raleigh tot nu puteau fi egalate de cele din curtea parintilor si matusii mele de la Pascani, ori de cele ale matusii nevestei de la Dorohoi. Si e un pic paradoxal, nu, ca rosiile acolo, in SUA erau la mama lor, iar noi, europenii am ajuns sa le cultivam si sa ne bucuram de ele abia dupa descoperirea Americii.
La birt e locul unde se dezleaga limbile
Ai vreo mancare (sau mai multe) care sa-ti starneasca inspiratia? Sau poate e mai bun spritul?
E posibil sa-mi vina vreo idee de caricatura in vreme ce gatesc ceva, dar nu exista vreo mancare care sa-mi starneasca inspiratia in vreun fel. Pentru asta exista, vorba ta, spritul! De fapt nu-i sprit, ci sec. Apropo, Marius, nu pot sa cred ca ai putut spune acest cuvint infam – sprit – fara sa-ti tremure glasul si sa nu te temi ca s-ar putea abate asupra ta mania lui Pastorel.
Pai nu mi-a tremurat, ca am zis sprit la modul generic. Asa ca hai sa-i dam ceva precizie, ce preferi, tariile, berea sau vinul?
Berea si vinul se inscriu in preferintele mele, tariile mai putin. Un pahar de vin e nelipsit la masa, alaturi de mancarea potrivita (sau mai bine zis invers), iar berea e de preferat in cazul iesirilor din week-end, la terasa, cu prietenii. In SUA imi placea un bourbon – „Maker’s Mark”.
In caricaturile tale din ciclul „doi omuleti care discuta”, cele doua personaje sunt de obicei la masa, cu ceva pahare/halbe in fata. Sa fie o sugestie ca e cel mai placut mod de a sta la taclale?
Pai acolo, la masa, cu cate-o bere in fata, au loc discutiile cele mai interesante pentru un umorist. Si nici macar nu am observat eu primul lucrul acesta – Caragiale si-a plasat unele dintre cele mai spumoase discutii la berarie. Iar la Hasek se intimpla si la vinarie.
La birt e locul unde se dezleaga limbile.
Caricatura inedita din arhiva autorului (autocenzurata la momentul respectiv)
Lucian Amarii (Jup) este caricaturist de presa din 1991. Peste 10.000 de ilustratii si caricaturi publicate in diverse publicatii (fosta retea Monitorul, Bomba de Cauciuc, Aspirina Saracului, Elle, Ziarul de Iasi, Suplimentul de cultura, Romanian Wine Art, Autobild etc).
Publicatii la care colaboreaza la momentul de fata: Ziarul de Iasi, Suplimentul de Cultura, Autobild.
Albume de benzi desenate: SuperCostel – Intamplari Extraordinare din viata unui om obisnuit (2008), SuperCostel si Confreria Pisicilor Negre (2010, Trofeul Cel mai bun Album BD la Salonul European al Benzii Desenate de la Bucureşti)
Carti “mazgalite”: Vaca la bariera – Cip Iesan (2003), Intoarcerea pungutei cu doi bani – Cip Iesan (2005), Mersul Trenurilor – Cip Iesan (2007), Voi n-ati intrebat, Fara Zahar va raspunde – Bobi si Bobo (2006), Caietul de retete – Marius Cristian si Bogdan Pavlov (2003)
Prezente in expozitii internationale: 2009 – Social Reality in Romanian Comics (Poznan), 2010 – l’Europe Fantastique, Surréaliste et Apocalyptique, vue et corrigée par des artistes européens (Bruxelles)
Fain foc interviul (ca si celelalte de altfel), ce voiam sa zic, ca de aplaudaci nu cred ca e nevoie, ca regretatul Anton Roman chiar recomanda vin rosu la anumite tipuri de peste, plachie si parca (parca) si picanca.
In rest multa sanatate si la mai multe articole 🙂
Ochiometric, asa, eu zic ca-n farfurie e un caras prajit, asa ca… 😀
Ochiometric, corect 😀 Numai mi-am amintit asa de niste chestii care mi-au ramas in memorie.
Si pedeapsa, nu mai aveti voie vin, asa mi-ati facut chef de un caras fript cu mujdei ca trebuie pe undeva o pedeapsa divina 😀 Asta pentru ca matale esti di vina 🙂
Sanatate!