Canapele cu foie gras și mere
Nu pot să spun despre aceste canapele de foie gras cu mere decât că reprezintă un aperitiv cald tare simplu de făcut și extrem de elegant. Adică numai bun de pus în fața unor musafiri strânși în jurul unei mese festive, indiferent cât de mofturoși ar fi dumnealor. Le veți închide gura cât ați clipi, iar faima dumneavoastră de gazdă extraordinară va crește exponențial. Și asta cu prețul a maximum 15 minute de muncă.
Ce vă trebuie?
Cam 1/2 baghetă (mă refer la pâinea franțuzească, bien sûr),
250 g foie gras proaspăt,
2 mere renete (alea galbene cu coaja urâtă, dar care-s perfecte pentru gătit),
vreo 20 g unt,
puțin oțet balsamic,
nițică zeamă de lămâie,
piper boabe.
Mai întâi, puneți foie gras-ul câteva minute la congelator, să se întărească un pic. Îl veți putea tăia felii mult mult mai frumoase apoi. Și rețineți tertipul, că e valabil și pentru piept de pui, de pildă.
Curățați merele, tăiați-le felii, ungeți-le cu zeamă de lămâie, să nu se oxideze. Tăiați și pâinea, felii de-un deget, păstrați-le pe cele mai frumoase 8.
Încingeți untul într-o tigaie antiaderentă, căliți feliile de mere, pe ambele părți. Când încep să se înmoaie, sunt gata. Dați-le deoparte și țineți-le la cald.
Tăiați ficatul în 8 felii cât mai frumoase. Încingeți din nou tigaia, puneți tranșele de foie gras și căliți-le la foc viu, cam 1 minut pe fiecare parte. Stropiți cu oțetul balsamic și închideți focul.
Prăjiți feliile de pâine, puneți pe fiecare câte o felie de foie gras, deasupra mărul, râșniți ceva piper și serviți imediat.
Ce bem la aceste canapele cu foie gras și mere? Ei bine, aici avem o problemă. Și trec peste faptul că un Sauternes adevărat (acordul perfect) ar fi și scump, și greu de găsit. Dar dacă le veți servi ca aperitiv (că, în fond, cam asta sunt), atunci vinul va trebui să fie mai întâi sec, abia apoi alb și parfumat. La un Chardonnay mă gândesc în clipa asta (mai ales dacă găsiți unul onctuos), dar ar mai fi și alte soluții.
Hai dom’le, mataluta stii cat costa un “foa gra” d’ala? Chiar ieri ma benoclai si imi statu ceasul. Din fericire nu imi da voie medicul sa il mananc asa ca nu imi faceti pohta, ni ni ni ni niii niii.
Apropos, tot ce am vazut in magazin de vanzare, proaspat zic, e numai impor Ungaria, ca si iepurii.
Păi cam știu. Da’ o dată pe an… 🙂
Cât despre importurile ungurești, nețărmurita mea dragoste față de toți miniștrii post-decembriști ai agriculturii cred că s-a făcut deja remarcată și prin diverse texte de pe-aici 🙂