De fapt naiba știe dacă-i chiar borș rusesc, pentru că, chiar dacă Păstorel a pus acest titlu, în narațiune este la un moment dat prezentat ca borș ucrainean, iar cel care este maestru de ceremonii nu este altul decât celebrul Nicolae (Colea) Olexiuc, unul dintre cei mai mari artiști culinari pe care i-a avut România. Ucrainean și el, firește. Dar să nu ne împiedicăm prea mult de amănunte. Ideea este că borșul care urmează este, de departe, cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Atât de bun încât ar fi bine să luați în calcul ideea că, probabil, invitații dumneavoastră vor cere și o a doua farfurie. După care orice alta mâncare devine de prisos. Și cu asta basta introducerea, să-i dăm cuvântul lui Păstorel:
800 g carne, de preferință piept gras de vacă (se întrebuințează însă în Ucraina și carne de oaie, porc sau pasăre). Se pune la fiert, se spumuiește, se sărează.
Se taie fidea 300 g sfeclă roșie, se freacă cu puțină sare, se pune într-o crăticioară, se umple cu borș și se fierbe până se-nmoaie.
Într-un alt vas se pun să fiarbă înăbușit în unt (la rigoare e tolerabila și grăsimea, dar la rigoare!) doua cepe mijlocii, 150 g morcov, o țelină mică, două fire de praz, două rădăcini de pătrunjel, tăiate cât mai subțire (fideluță).
Când carnea e aproape gata, se adaugă ¼ căpățână de varză dulce, 400 g cartofi tăiați în cuburi mărișoare.
Când cartofii sunt aproape gata, adaugăm legumele și sfecla, potrivind acreala cu borș și sărând. Adaugăm roșii tăiate (vara) sau o lingura de bulion (în celelalte anotimpuri).
Pentru a obține o culoare frumoasă, luam o sfeclă foarte roșie, o radem și o punem într-o strecurătoare. introducem strecurătoarea în oala de borș și, tot apăsând și tot amestecând sfecla, stoarcem sucul ros în borșul din oala, fără a goli conținutul strecurătoarei. Ca să nu se decoloreze borșul, imediat după aceasta operație, oala trebuie trasă de pe foc.
Adaugăm mărar și pătrunjel verde tăiat mărunt. Înainte de a servi borșul, se drege cu gălbenuș de ou, frecat în 100 g smântână. Se poate drege și fără ou, servind smântână separat (cine vrea pune, cine nu, nu).
Acest borș se poate găti și fără carne. Dres cu ou și smântână e tot atât de gustos, mă asigură Colea Olexiuc. În unele regiuni ale Ucrainei, carnea e înlocuită cu ciuperci (hribi uscați) își încheie el expunerea.
Maestre, cica nu ar fi, borsul cu bors este intrat pe filiera rusa (ucraina, rusia, tot aia 😀 ) si cel acru, cu bors cum se manca la noi, ma rog, mai putin in Ardeal, ar fi venit pe filiera poloneza, gasisem undeva o istorie, dar bate-ma, omoara-ma daca mai stiu in ce carte. Cartile astea sufera ca nu au buton de search.
A, dar nu vrut să zic cum că borșul (ca gen culinar) ar veni dintr-o direcție sau alta. Ci doar că Păstorel, după ce pune titlul „Borș rusesc” povestește, până la urmă, un borș ucrainean! Dar, oricum ar fi, la rețeta asta chiar nu mă interesează vreo origine. E absolut senzațional borșul de mai sus, făcut așa! Și am făcut precizarea fiindcă, în cărțile lui, Colea Olexiuc dă niște variante mult mai puțin interesante. Originalul e la Păstorel 🙂
Și că veni vorba încercările unora (multora!) de a atribui vreo etnicitate mâncărurilor, n-am să obosesc niciodată să repet: în imensa lor majoritate, rețetele au apărut dinaintea formării națiunilor, ba chiar și a popoarelor. Așa că… 🙂
A, nu era vorba de provenienta, ci faptul ca cineva se mira ca nu stiu unde in rusia borsul era dulce si in ce istorii citisem eu era faza de mai sus, cu filiera poloneza, blabla. Sa stiti ca eu am propus bors pe un anume meniu dar inca nu s-a luat in seama 🙂
Din păcate, nu mă miră. Deși ar trebui și cârciumarii să afle că, de vreo câțiva ani încoace, există borșuri îmbuteliate chiar potabile (mă refer la lichidul de acrire), cu care s-ar putea face niște zemuri adevărate. Dar…
am sa o fac. pare promitatoare dar nu uitati cum prezinta reteta de ciorba de burta pastorel:fara usturoi, fara o foicica de dafin pusa la fiert si dreasa cu marar si patrunjel :))))))…impotriva firii, monser..
Offfff ce pofta mi-ai facut… In singuratatea mea capitalista de peste week-end voi purcede sa execut un bors dintr-asta.
Si uite-asa ajung sa umplu week-end-uri de la distanta 🙂
Da, mai omule… Ce sa ii fac… Offff ce m-am saturat de toate… 🙁
Maestre, cica nu ar fi, borsul cu bors este intrat pe filiera rusa (ucraina, rusia, tot aia 😀 ) si cel acru, cu bors cum se manca la noi, ma rog, mai putin in Ardeal, ar fi venit pe filiera poloneza, gasisem undeva o istorie, dar bate-ma, omoara-ma daca mai stiu in ce carte. Cartile astea sufera ca nu au buton de search.
A, dar nu vrut să zic cum că borșul (ca gen culinar) ar veni dintr-o direcție sau alta. Ci doar că Păstorel, după ce pune titlul „Borș rusesc” povestește, până la urmă, un borș ucrainean! Dar, oricum ar fi, la rețeta asta chiar nu mă interesează vreo origine. E absolut senzațional borșul de mai sus, făcut așa! Și am făcut precizarea fiindcă, în cărțile lui, Colea Olexiuc dă niște variante mult mai puțin interesante. Originalul e la Păstorel 🙂
Și că veni vorba încercările unora (multora!) de a atribui vreo etnicitate mâncărurilor, n-am să obosesc niciodată să repet: în imensa lor majoritate, rețetele au apărut dinaintea formării națiunilor, ba chiar și a popoarelor. Așa că… 🙂
A, nu era vorba de provenienta, ci faptul ca cineva se mira ca nu stiu unde in rusia borsul era dulce si in ce istorii citisem eu era faza de mai sus, cu filiera poloneza, blabla. Sa stiti ca eu am propus bors pe un anume meniu dar inca nu s-a luat in seama 🙂
Din păcate, nu mă miră. Deși ar trebui și cârciumarii să afle că, de vreo câțiva ani încoace, există borșuri îmbuteliate chiar potabile (mă refer la lichidul de acrire), cu care s-ar putea face niște zemuri adevărate. Dar…
am sa o fac. pare promitatoare dar nu uitati cum prezinta reteta de ciorba de burta pastorel:fara usturoi, fara o foicica de dafin pusa la fiert si dreasa cu marar si patrunjel :))))))…impotriva firii, monser..
Ei, se mai schimbă firea în 80 de ani și mai bine… 🙂