Aproape 8 vinuri de la Budureasca
Degustarea (cat se poate de restransa) despre care vreau sa va povestesc astazi a avut loc acum ceva timp, dar vede abia acum lumina monitoarelor pentru simplul motiv ca am fost suficient de zapacit incat sa-mi ratacesc notitele. Si inca de doua ori. Nu-i nimic, mai bine mai tarziu decat niciodata, drept pentru care, cu precizarea ca locatia a fost Good Point Tapas&Wine, iar gazdele, desigur, Ana Maria Nazarie si Razvan Avram, sa dam drumul la naratiune.
Mai intai albele
Budureasca Riesling, sec, 2007
Un nas cat se poate de bogat si de impetuos (chiar putin prea), care din pacate nu e sustinut si de un gust pe masura. In gura vinul e cam subtire si dezechilibrat (aciditatea muta si castiga!), iar postgustul scurt. Sa ne intelegem, nu e un vin rau, pentru gama entry-level e chiar ok, numai ca mirosul promitea mult mai mult decat a oferit gustul. Altminteri, eu l-as lua in consideratie pentru niste aperitive grase (ca tot vin Sarbatorile), nu de alta, dar trebuie si aciditatea aia sa serveasca la ceva bun.
Origini, Riesling, sec, 2008
Alta mancare de peste. Mirosul e mult mai delicat si elegant, gustul vine perfect in prelungire, e rotund si echilibrat, iar postgustul nu dispare cu una, cu doua. Alt buget, desigur, dar si o cu totul alta calitate. Unanim considerat cel mai bun alb al serii.
Budureasca, Muscat Ottonel, demisec, 2007
Nasul e destul de frumos, dar vinul e de genul comercial, adica asa cum e convins podgoreanul ca bea romanul (Mai clar? Demisecul parfumat de nunta, sa placa si la doamne, nu-i asa?). Altminteri cam dezechilibrat si el, tot din motive de aciditate prea zdravana, rotunjime nu-i de unde, plus o usoara amarala, prezenta mai ales in postgust. Dar ca sprit o sa mearga, nu?
Origini, Tamaioasa Romaneasca, demidulce, 2007
Am mai scris despre ea si cand m-am referit la Turnirul Vinurilor Romanesti 2010, drept pentru care nu pot decat sa reiau: „«Delicata» e primul cuvant care-mi vine in minte cand ma gandesc la vinul asta. Nu e deloc agresiva, precum multe din porcariile vandute sub numele asta, un balans zahar-aciditate bun, un postgust placut si destul de lung.”
Urmeaza rosiile
Budureasca, Feteasca Neagra, demisec, 2009
Dezamagitoare, din pacate. Nasul e banal, iar gustul e dezechilibrat spre acreala si alcool, basca niste tanini mult prea agresivi. Pacat, speram la mai mult, fiindca e inevitabila comparatia cu
Origini, Feteasca Neagra, sec, 2007
Diferenta dintre cele doua game e aici zdrobitoare. Si daca am mai citat o data din propriu-mi text despre Turnir, iaca, ma repet: „un singur regret la vinul asta: pacat ca n-a fost decantat inainte, probabil ar fi fost si mai bun. Altminteri, o Feteasca Neagra asa cum cred eu ca ar trebui sa fie.” Cu precizarea ca, dupa umila mea parere, taninii tot prea multi sunt.
Budureasca, Cabernet Sauvignon, sec, 2008
Detasat cel mai bun entry-level dintre cele degustate (si, pana la urma, dintre toate cele rosii). Un nas frumos, gust echilibrat si rotund, daca ar fi sa-i reprosez ceva ar fi ca pare cam subtire pentru un vin de Dealul Mare, iar alcoolul putea fi integrat si mai bine. Insa, repet, pentru gama in care a fost pozitionat e foarte bun, merita tinut minte pentru carnatii si celelalte porcarii care bat la usa.
Origini, Cabernet Sauvignon, sec, 2007
Si abia aici aveti explicatia pentru titlul cam ciudat al textului de fata. Din pacate, sticla asta a avut un defect atat de puternic, incat continutul a luat imediat drumul chiuvetei. Si tare am fi vrut cu totii sa vedem cum poate fi vinul asta, atata vreme cat fratele mai ieftin ne-a placut atat de mult. Fireste, daca saltul calitativ dintre game se mentine si aici, cu siguranta ca ar fi trebuit sa avem in pahare un Cabernet excelent, care sa incununeze perfect degustarea. Din pacate, trebuie sa mai asteptam ca sa fim siguri.
