• Băuturi
    • Cocktailuri
    • Distilate
    • Lichioruri
    • Vinuri
  • Dicționare
    • Dicționar de băuturi
    • Dicționar de condimente
    • Dicționar de legume
    • Dicționar de sosuri
    • Dicționar de verdețuri
    • Dicționar de brânzeturi
    • Dicționar de termeni culinari
  • Rețete
    • Conserve și murături
      • Rețete de zacuscă
      • Rețete de murături în saramură
      • Rețete de murături în oțet
    • Rețete celebre
    • Rețete cu carne de iepure
    • Rețete cu carne de miel
      • Fripturi de miel
    • Rețete cu carne de oaie sau berbec
    • Rețete cu carne de pasăre
    • Rețete cu carne de porc
    • Retete cu carne de vită
    • Rețete cu ciuperci
      • Mâncăruri cu trufe
    • Rețete cu legume
      • Mâncăruri cu cartofi
      • Mâncăruri cu dovlecei
      • Mâncăruri cu vinete
      • Mâncăruri cu conopidă
      • Mâncăruri cu praz
      • Mâncăruri cu varză
      • Mâncaruri cu brocoli
      • Mâncăruri cu sfeclă roșie
    • Rețete cu orez
      • Rizoto
      • Pilaf
    • Rețete cu ouă
    • Rețete cu pește
      • Rețete cu somon
    • Rețete de aluaturi
    • Rețete de aperitive
    • Rețete de borșuri
    • Rețete de ciorbe
    • Rețete de dulciuri
      • Înghețate
      • Tiramisu
    • Rețete de garnituri
    • Rețete de la cititori
    • Rețete de paste
      • Paste cu carne
      • Paste la cuptor
      • Paste cu legume
      • Paste cu pește
      • Paste cu lactate
      • Paste cu ciuperci
    • Rețete de pizza
    • Rețete de plăcinte
    • Rețete de post
    • Rețete de salate
      • Salate de cartofi
      • Salate de pui
      • Salate de pește
      • Salate de orez
      • Salate de varză
      • Salate calde
    • Rețete de supe
      • Supe de roșii
    • Rețete de tarte sărate
    • Rețete de tocături
    • Rețete de vânat
    • Rețete tradiționale românești
    • Rețetele lui Păstorel
    • Sfaturi, trucuri și tertipuri
    • Sosuri calde
    • Sosuri reci
    • Rețete lacto-vegetariene
    • Rețete de preparate din carne
      • Rețete de cârnați
      • Rețete de salam
      • Rețete de cărnuri afumate
      • Rețete de pate de casă
    • Rețete de fripturi
      • Fripturi la grătar
      • Fripturi la cuptor
      • Fripturi la tigaie
      • Frigarui
    • Rețete ovo-lacto-vegetariene
  • Mozaic
    • Dosare
    • Comunicate de presă
    • De-ale gurii din bătrâni
    • Editoriale
    • Nutritie
    • Poveștile rețetelor celebre
    • Prezentări
    • Publicitate
    • Reportaje
    • Rețete de vedete
    • Scurte
    • Eveniment
    • Tradiții românești
    • Legendele vinurilor românești
    • Mapamond
    • Concurs
    • Băuturile vedetelor
    • Arta și gastronomie
    • Fițe peste fițe
    • Topuri
  • Interviuri
  • Știri

Anghinare

May 21, 2012 costachel Dicționar de legume, Dicționare 0


Alături de sparanghel, andive și încă altele, anghinarea (Cynara scolymus) e o legumă a cărei promovare intensă, după cum bine remarca și Radu Anton Roman, s-a făcut în România încă din perioada interbelică, însă rezultatele au fost mai mult decât mediocre. Deși poate crește (și crește!) bine-mersi pe plaiurile mioritice, această delicatesă apare mult prea rar prin farfuriile noastre și se încăpățânează la ora actuală să rămână (aproape) doar un moft pentru îmbogățiții tranziției.

Puțină istorie

O plantă numită cynara era, cu siguranță, cunoscută grecilor și romanilor (nu se știe însă exact care era corespondentul printre plantele actuale). Există și o legendă foarte interesantă potrivit căreia Jupiter s-ar fi îndrăgostit de o fată foarte frumoasă, pe numele ei Cynara, care însă l-ar fi respins. Furios, mai-marele zeilor a transformat-o în această plantă (căreia, poate și din acest motiv, i se atribuiau proprietăți afrodiziace).

Se pare totuși că leguma pe care o cunoaștem astăzi n-ar fi apărut în Europa decât în Evul Mediu, adus din Africa de Nord, Egipt sau Etiopia de către arabi (iar poarta de pătrundere ar fi fost Spania). Cert este faptul că agronomul Ibn al-Awam (care a trăit în secolul al XII-lea în Sevilla) descrie pe larg, în Tratatul de agricultură, modalitățile de selecție, încrucișare, reproducție și cultivare a anghinarei. Iar proveniența arabă este confirmată și de etimologie, din arabul al-kharshûf (în traducere aproximativă spin de pământ) derivând atât italianul carciofi, cât și, prin intermediul lombardului articiocco, franțuzescul artichaut. Și, pentru că am ajuns aici, să menționăm și faptul că în răsăritul Europei s-a păstrat denumirea de proveniență greco-latină (din grecescul ankinara)

Se spune că meritul principal pentru creșterea notorietății acestei legume l-ar fi avut Caterina de Medici (soția lui Henric al II-lea al Franței), o foarte mare amatoare de anghinare, pe care ar fi adus-o din regiunea natală (Toscana), impunând-o apoi în meniurile Curții Regale. Iar un alt mare consumator de „artichauts” ar fi fost Regele-Soare, Ludovic al XIV-lea.

Soiuri și răspândire

În principiu, anghinarele sunt de două tipuri (verzi și violet), dar mai există și altele, mai puțin utilizate. Iar agronomii continuă să creeze noi soiuri, care să aibă calități sporite fie din punct de vedere gastronomic, fie medicinal.

Printre soiurile verzi mai cunoscute se numără Camus de Bretagne (Franța), Blanca de Tudela (Spania) sau Sakiz (Turcia), în timp ce dintre cele violet mai răspândite sunt Romanesco, Brindisino, Violeta de Chioggia (Italia), Violet de Provence (Franța), Violet d’Algerie (Algeria) etc.

Italia este, de departe, atât cel mai mare producător, cât și cel mai mare consumator de anghinare, urmată, din punctul de vedere al producției, de Spania, Egipt, Peru și Argentina.

Proprietăți medicinale

Părțile comestibile ale anghinarei sunt cele mai bogate în antioxidanți dintre toate legumele, iar „inima” are cel mai mare conținut de polifenoli, devansând mai mediatizatele pătrunjel și varză de Bruxelles. Ceaiul de anghinare are efecte benefice în tratarea afecțiunilor ficatului și a reumatismului, în timp ce sucul combate constipația.

În bucătărie

Anghinarea se curăță tăind tulpina de la bază și vârful frunzelor (cam la 1/3 din vârf). Apoi, cu o foarfecă, se taie vârfurile frunzelor care au rămas întregi (doar baza cărnoasă prezintă valoare culinară). În fine, curățați cu grijă, cu o linguriță, puful care acoperă „inima” interioară. De notat că anghinarea oxidează foarte repede, așa că e bine să aveți la îndemână un bol cu apă rece în care ați stors zeama câtorva lămâi și în care să puneți legumele pe măsură ce le curățați.

Anghinarea se poate mânca fie crudă (mai ales soiurile mici, gen Violet de Provence), fie fiartă, înăbușită sau coaptă. Soiurile de dimensiuni mai mari se pot umple, în timp ce inima poate fi folosită singură, fără frunze (marinată, în salate etc.)

În alte limbi: artichaut (fr.), artichoke (engl.), carciofo (it.), artischocke (germ.), alcachofa, alcaucil (sp.)

V-a plăcut?

  • Tweet
  • Email

S-ar putea să vă intereseze și:

Default ThumbnailSalată de anghinare cu portocale NapiNapul, leguma uitata Fenicul Țelina, o legumă cu mai multe înfățișări

  • anghinare, dictionar, legume

Comentarii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Publicitate

Pe secțiuni

Pagini

  • Contact
  • Despre Costachel
  • La masa virtuală
  • Privacy Policy

Comentarii recente

  • Costin on Ciorba de burtă a lui Pastorel
  • Hai la masa cu pastele Baneasa! – Modern Cinderella on Piper
  • Hai la masa cu pastele Baneasa! – Modern Cinderella on Pecorino
  • Țara Prunelor - România on Filoxera în România? Parc-a fost ieri…
  • Invenții Care Trebuiesc Inventate - 27.03 - Piuituri on 9 soluții anti-mahmureală

Utile

Curs BNR
Preparate din pui
Retete culinare
Retete de prajituri

Publicitate

Publicitate

costachel.ro Web analytics

Copyright 2014 Costachel / All rights reserved