Aligote 2014, Averești
Dacă de obicei se spune că Aligoté-ul bun se poate face, în România, numai pe dealurile Iașilor și în podgoria Sarica-Niculițel, iată că, pe an ce trece, varianta de la Averești sapă, din ce în ce mai hotărât, la temelia acestei credințe. Și nu-i deloc un lucru rău, mai ales că este diferită. Dacă Aligoté-ul de Iași e mai suav și mai potrivit pentru șalău, iar vinul de Măcin hotărât și numai bun pentru crap ori somn, cel de Averești e la mijloc (n-am cum să mă exprim altfel, vă și ziceam, acum aproape trei ani, că am participat la o dezbatere între specialiști, care n-au reușit nici ei să se pună de acord dacă vinul meșterit de Claudiu Crețu e „și-și” sau „nici-nici”).
Până acum însă, acest vin a avut o soartă oarecum ingrată, fiind mai mereu în umbră Zghiharei, a cupajului Rene Faure ori a mai noilor Sauvignon Blanc ori Busuioacă de Bohotin (de Traminer, Rozé și Cabernet Sauvignon nu zic nimic, că încă n-au ieșit pe piață). Pe deasupra, la toate degustările la care am fost, Aligoté-ul ăsta a împărțit sala fix în două, fiind ori admirat la maximum, ori privit cu rezerve („e prea bărbătesc, dragă”).
Ei bine, cred că ediția 2014 va schimba un pic lucrurile. Fiindcă avem de-a face cu un Aligoté care-și dorește (și reușește) să iasă din zodia peștelui prăjit cu mujdei. Încă de la prima mirosire a paharului, pe lângă clasicele note vegetale, se simt, fără să-și ia nasul la purtare, arome citrice și de fructe albe. Gustul vine destul de bine în prelungire, cu citricele care preiau deseori rolul de solist. Corpul e chiar plinuț, cu unele senzații moi care mai îmblânzesc un pic aciditatea specifică atât soiului, cât și podgoriei (dar, firește, fără s-o domolească). În fine, postgustul e mediu, cu o discretă și elegantă notă amăruie, plus o declanșare rapidă a dorinței pentru o a doua gură (scriu așa fiindcă mi-a reproșat cineva expresia „ducă-s-ar pe gât”, drept pentru care, iaca, m-am executat!).
Cu ce-l mărităm? Păi în primul rând e clar că avem de-a face cu un Aligoté cu rază mai mare de acțiune, ieșit din zodia exclusivă a mujdeiului. Eu l-am potrivit o salată de orez cu pește și a fost absolut perfect. Dar sunt ferm convins că va merge de minune cam cu orice considerăm noi că e aperitiv românesc tradițional, bașca pui fript, prăjit, ori bălăcit în vreun sos picant de roșii. Plus, obligatoriu și firește, pește, inclusiv în niște preparații oleacă mai complicate.
Defecte? Unul singur, dar temporar. Ca și celelalte noutăți pregătite de Claudiu Crețu (da, cele menționate mai sus), și Aligoté-ul ăsta va ieși pe piață peste câteva săptămâni (cât mai puține, sper). Eu am avut norocul să mă înfrupt dintr-o sticlă din lotul îmbuteliat, în avanpremieră, pentru Goodwine. Și nu m-a lăsat inima să nu vă povestesc și dumneavoastră despre el.
Bunul si vechiul meu prieten, Aligote Averesti, nu m-a dezamagit nici anul acesta. Ba din contra, eu zic ca-i cel mai bun de pana acum!
Cam așa ceva 🙂