7 vinuri românești și 5 străine. Numitor comun: Cramele Halewood
După cum deja cred că ați dedus din titlu, tradițională degustare „internă” de la Good Point a fost de acestă dată, cât se poate de tematică: doar vinuri produse sau importate de Cramele Halewood. Un producător pe care, recunosc, nu prea îl cunoșteam, un motiv în plus ca să răspund cu foarte mare plăcere invitației Paharnicului Răzvan (mulțumesc încă o dată!). Iar alături de participanții obișnuiți au mai fost Dan Burlacu (Director Vânzări Grup Halewood) și Daniel Fanu (Area Sales Manager Moldova). Acestea fiind zise, să înceapă degustarea!
Fetească Albă, 2010, Prahova Valley Reserve, Cramele Halewood
Demisec. Așa că, recunosc, am avut o oarecare reținere, alungată însă repede de un nas foarte frumos, predominant floral (viță de vie, soc) și parcă un pic de miere. Zahărul în exces de care mă temeam abia de reușește să tempereze un pic aciditatea vijelioasă (chiar nițel cam mare). Și că veni vorba de aciditate, chiar aș încerca să gust vinul ăsta și la anul (deși dopul nu promitea prea multe). Să mai adaug un postgust plăcut și destul de lung ca să pot trage concluzia că, la nivelul ăsta de preț (cam 21 de lei), nu știu vreo Fetească Albă mai bună sau măcar apropiată valoric (de altfel, nici din cele superioare ca preț nu m-a convins vreuna în ultimii câțiva ani). Și să nu uit: medalie de aur la recent încheiatul concurs internațional de la București. Dacă mă-ntrebați pe mine, absolut meritată.
Sauvignon Blanc, 2010, Trapiche Varietals, Argentina
Un Sauvignon frumos și cât se poate de tipic, nici n-ai zice că vine din sudica Americă a „bombelor de fruct”. Un nas frumos, cu citrice (mai ales grepfrut) și destulă „pisică”. Gustul parcă e un pic acid și nițel subțire, dar nu-i nimic, asta nu face decât să-i dea mai multă prospețime, lucru deloc de neglijat ținând cont că a venit deja vara, iar căldurile mari n-or să întârzie prea mult. Postgustul e mediu și bun, așa că singura concluzie posibilă e că vinul ăsta merită cu vârf și îndesat cei aproximativ 24 de lei.
Chardonnay Theia 2009, Cramele Halewood
Mai întâi ne-a contrariat. Prin miros, mai ales, fiindcă gustul e plăcut, învăluitor, baricul se simte iar onctuozitatea specifică Chardonnay-ului era la locul ei. Totuși, am hotărât o pauză de 10 minute, să-l lăsăm să mai respire în pahar, iar la întoarcere am găsit arome cât se poate de frumoase de flori, fructe (citrice și nu numai), vanilie (firește!) și miere. Gustul se rafinase și el un pic, devenind foc de elegant, iar postgustul lung a completat fericit un vin într-adevăr memorabil, care place chiar și celor care nu iubesc Chardonnay-ul (întrebați-l pe Răzvan!). Și nici prețul nu e de speriat, chiar dimpotrivă, dată fiind calitatea: undeva pe la 48-50 de lei.
Tămâioasă Românească, Prahova Valley Reserve, 2010, Cramele Halewood
De fapt, a fost ultimul vin al degustării, dulce fiind el, dar am zis totuși să-l plasez aici, să nu descompletez categoria „albe”. Și chiar dacă e dulce, place și celor care nu apreciază genul (cazul meu!), conținutul de zahăr fiind cât se poate de bine balansat de o aciditate suficient de mare că să nu dăm peste vreun sirop. Așa că în pahar am găsit un vin ușor, proaspăt, aromat, cu multă tămâie, flori de salcâm, miere și puțină vanilie. La 21 de lei rezultă un raport calitate-preț impecabil, așa că amatorii de vinuri dulci și aromate ar trebui să nu-l rateze, iar ceilalți să nu-l ocolească atunci când se întâlnesc cu el. A, era să uit: a fost și el, ca și Feteasca Albă, medaliat cu aur la IWCB 2011.
Chateau Bonnet Rosé, 2008, Andre Lurton, Franța
Culoare frumoasă, un pic spre foaie de ceapă, un nas cu fructe (foarte) discrete, puțină miere și… Și stop. Fiindcă, asta e, vinul ăsta a intrat definitiv pe panta descendentă. Tare aș fi vrut să mă întâlnesc cu el acum vreun an-doi, fiindcă a păstrat ceva semne că a fost un rosé tare simpatic și zglobiu. Păcat.
Pinot Noir, Prahova Valley Reserve, 2009, Cramele Halewood
Iarăși, un vin cât se poate de tipic pentru soiul său. Fructe de pădure, vișine, puțină vanilie, pisicos cât încape, poate taninii un pic prea mulți după gustul meu (dar am fost cam singurul de părerea asta), un post gust lung și frumos, ce mai, un vin cât se poate de bun pentru cei (doar) 21 de lei. Dacă vreți să descoperiți ce-i aia Pinot Noir, s-ar putea ca asta să fie sticla de care aveți nevoie pentru început.
Fetească Neagră Private Reserve 2008
Culoare intensă, un pic spre violet, un nas cu multe condimente, fructe roșii și un pic de buchet de învechire. Gust plăcut, rotund, poate doar alcoolul un pic neintegrat (dar, e drept, se mai încălzise și vinul, tot așteptând să-i vină rândul!).
Pinot Noir Kronos 2009, Cramele Halewood
Unul din vârfurile de gamă de la Halewood. Un nas complex, învăluitor, care mi-a sugerat o hlamidă. Gustul, în schimb, e foarte vioi, plăcut și reconfortant. Bănui că mai are destul potențial de învechire, dar deja își cam merită cei 51 de lei. Iar cei care susțin că nu prea se face Pinot Noir (bun) în România presupun că încă n-au dat peste sticla asta.
Cabernet Sauvignon Hyperion 2009, Cramele Halewood
Altă clasă, alt vin. Dar a și avut nevoie de vreo oră de stat în decantor, la oxigenat. În pahar am găsit un vin exact așa cum îmi închipui eu că trebuie să fie un Cabernet Sauvignon de Dealul Mare: sobru, majestuos, cu vișine coapte, un pic de cacao, ceva condimente, plus aducător de dorința de a-l mai gusta și peste un an, și peste doi (și peste șapte, ne asigură producătorii). Probabil cel mai bun vin al degustării… Cam 80-82 de lei. Medalie de aur la IWCB.
Carmenere Casillero del Diablo, 2009, Concha y Toro, Chile
Un miros proaspăt, cu cireșe negre, prune, cafea, cacao și puțină vanilie. Gustul e la fel de reconfortant, iar aciditatea foarte bună subliniază aromele menționate. Un Carmenere foarte tipic, cu postgust lung, care își merită cu siguranță cei 39 de lei.
Cabernet Sauvignon Casillero del Diablo, 2006, Concha y Toro, Chile
Alt vin care a trebuit să fie aerisit (nu mult), dar a oferit după aceea arome de fructe roșii, prune, condimente, cafea și cacao. Gustul e rotund și plăcut, iar postgustul, mediu, completează fericit ansamblul. Ca și fratele Carmenere, tot 39 de lei.
Shiraz, Sunrise, 2010, Concha y Toro, Chile
Destul de reținut pentru un Shiraz de lume nouă, aduce totuși note elegante de fructe de pădure și condimente (mai ales piper). E genul suculent (adică destul de subțire), ceea ce ar însemna cam de băut cu cana, dacă n-am ști de pe etichetă că are, totuși, 13,5% alcool. Oricum, foarte plăcut și își merită cu siguranță banii (27 lei).
Pe Feteasca Alba parca-parca o bate la fotografie o surata din Oltenia (de sud), Theia chiar ca e un Chardonnay exceptional – editie limitata la 5500 sticle (la cate am baut eu, ma mir ca mai au) si se vinde la magazinele cramei cu 36 de lei (scumpita fiind de vreo luna de la 31), probabil invinsa doar de un var din Banat 😉
De abia astept sa gust feteasca alba… Cum foarte rar beau vinuri de pe alte dealuri decit a Romaniei, ma bucur sa aud de un nou vin de calitate.
cunosc vinurile prahova valley ,cramele halewood de vreo 8-10 ani si eu cred ca sunt cele mai bune vinuri romanesti din magazine.mai ales feteasca neagra sau pinot noir.care sunt vinurile mele preferate de la ei.sunt scumpe,nu mi le permit decat rar,dar imi plac grozav.cand am prieteni straini in vizita,cumpar asta.
@berbecutio: Varul din Banat il stiu, foarte bun, numai ca Theia e un Chardonnay cumva iesit din tipare si de aici ii vine si farmecul principal. Cat despre sora din Oltenia, nu stiu la care te referi (daca-i vorba de aia de la DC, nu-s de acord :-))
@Moi maitre: Sa stii ca merita si celelalte, doar ca o Feteasca Alba buna e, dupa cum stii si tu, dureros de rara. Si mai e si ieftina, pe deasupra.
@pansy: N-as spune ca-s cele mai bune, avem multi producatori care-si fac bine si foarte bine meseria, doar ca Halewood se numara printre putinii care fac excelente vinuri „medii” (adică intre 15 si 30 de lei sticla) și au, cel puțin la vinurile pe care le-am gustat pana acum, un foarte bun raport calitate-pret :-).
Da! Cabernetul e minunat. L-am incercat anul trecut, in toamna, ca mostra de baric si era super de pe atunci.
PS: preturile afisate de tine sunt nitel cam mari.
Atunci am sa-i rog pe cititori sa citeasca „maximum x lei” 🙂 Asta e, sunt preturi de magazin, nu de hypermarket…
Hmm…daca prin DC voiai sa spui SGRC :)) o sa le bag intr-un wine flight sa mai studiez problema. Ia sa le fac eu o vizita la crama, poate mai gasesc si vreo Tamaioasa Roza prin vreun colt uitata. Or fi friendly sau n-am voie sa ma apropii la mai putin de 5 km de poarta? Ati fost pe-acolo? Au magazin de desfacere, sau macar casa de marcat?
Da, asta voiam sa spun 🙂 Si nu, n-am fost pe-acolo, asa ca habar n-am, dar in Bucuresti aproape sigur le gasesti pe toate la Arte&Vino (na, sa-i fac reclama moca lui Marian Timofti!)
Am stat de cart cu dansele, fetestile albe, asta de la tine, de 10,5 lei(chiar acum e pretul asta la wineoutlet halewood) nu prea sta in picioare in fata oltencei sau muntencei de la Basilescu; ba chiar as pune-o si pe cea de la SERVE, Vinul Cavalerului inainte. Mai are multe de invatat. Insa nu un vin rau, dimpotriva, raport calitate/pret mult peste medie. Doar parerea mea, bineinteles 😉
Acuma sigur ca, fiind vorba despre gustul fiecaruia, parerile noastre sunt relative. Eu, de pilda, nu ma omor dupa Feteasca Alba de la Domeniile Coroanei, e tipic oltenesca, subțire și rea, și mi s-a potrivit foarte bine la niste varzari, asa ca…Si e sensibil mai scumpa. De la Basilescu, n-am baut decat Ancestralul demisec din 2008 (de 2,5 ori mai scump, daca iau ca referinta pretul, sa-i zicem, „normal”), și care nu m-a dat deloc pe spate, sper ca varianta seaca e mult mai reusita. Iar cu recent medaliata de la SERVE, care-i cam la acelasi nivel de pret, inca nu m-am intalnit.
Pe de alta parte, Feteasca Alba e un vin care depinde mult de zona de origine, putand fi de la subțire și rea în sud (dupa cum spuneam) pana la eleganta, timida si suava în nord (Târnave, Iasi), la care se adauga, desigur, destule variante intermediare. Asa ca, repet, mai depinde si de gustul fiecaruia. Al meu, recunosc, e setat pe versiunea nordica, si poate de asta m-am bucurat ca o Feteasca Alba de Dealul Mare seamana mai curand cu una de Iasi decat de Segarcea 🙂