6 vinuri italiene din Benevento și Toscana
Aseară a avut loc, la Good Point, o foarte interesantă degustare ce a cuprins 6 vinuri italiene din Benevento și Toscana. O experiență inedită, mai ales că în „program” au fost incluse vinuri obținute din soiuri de struguri mai puțin cunoscute, precum Fiano, Greco, Falanghina sau Aglianico. Și, cu precizarea că, la fel ca-ntotdeauna, Ana Maria Nazarie și Răzvan Avram au fost niște gazde impecabile, să dăm drumul la narațiune.
Fiano di Avellino DOCG 2011, Terre del Principato, Cantine di Tufo (100% Fiano)
Culoare galben pai cu timide inflexiuni verzui. Un buchet cu flori albe, o idee de măr verde și ceva drojdie (pâine?). La gust e delicat, are o aciditate destul de bună și o ușoară onctuozitate (seamănă întrucâtva cu o Fetească Albă). Dacă apucă să se încălzească în pahar, alcoolul iese un pic din corp. Finalul destul de scurt, dar plăcut.
Greco di Tufo DOCG 2011, Terre del Principato, Cantine di Tufo (100% Greco)
O culoare galben-pai, un nas delicat, cu fructe albe (piersici, un pic de măr). Gustul vine bine în prelungire, e rotund și echilibrat, cu o aciditate care îi conferă o prospețime plăcută. Postgustul e destul de lung, cu o ușoară amărală plăcută (migdale?) pe final.
Beneventano Falanghina IGT 2011, Terre del Principato, Cantine di Tufo (100% Falanghina)
Galben-pai deschis. O aromă delicată, persistentă, cu o notă minerală care ține piept cu succes fructelor albe. Gustul, rotund, confirmă primele impresii, iar aciditatea, susținută și de corpul destul de „light”, vine cu o prospețime foarte plăcută. Un final lung și plăcut completează optim ansamblul. Medalie de aur la Premiile de Excelență Vinul.ro, secțiunea vinuri albe seci, non-retail.
Chardonnay Villa Manin, DOP 2011, Cantina Produttori di Codroipo (100% Chardonnay)
Poate cel mai controversat vin al serii. În timp ce unii (deloc fani ai Chardonnay-urilor „normale”) s-au declarat încântați, alții (printre care mă număr și eu) nu și-au ascuns rezervele. În ce mă privește, fără să spun că vinul ar fi vreunul prost, cred totuși că a existat, cel puțin la sticla în discuție, o îmbătrânire accelerată, dezvăluită de aromele de caramel și de buchetul „de sticlă”, inadmisibil la un vin atât de tânăr. Dar poate a fost doar cazul sticlei din care am gustat…
Aglianico IGT 2011, Terre del Principato, Cantine di Tufo (100% Aglianico)
Dacă vizual ne întâmpină un roșu-porfiriu destul de banal (chiar un pic plat), senzațiile olfactive sunt deja mai complexe: vișine, fructe de pădure, ceva condimente. La gust, în ciuda unor tanini destul de numeroși, vinul e rotund și plăcut, chiar un pic catifelat. Postgustul e destul de scurt, invers proporțional cu dorința (mare!) de a mai lua o gură.
Brunello di Montalcino Bartoli Giusti – Tenuta Comunali, 2007 (100% Sangiovese)
Vedeta serii s-a prezentat la înălțime: o robă porfirie aproape deloc atinsă de vârstă, un nas complex, intens și frumos, cu fructe roșii, ceva prune, un strop de cacao și încă altele. Corpolența e medie, gustul e fin și elegant, cu un „ducă-s-ar pe gât” foarte pronunțat. Postgustul nu excelează prin lungime, dar e plăcut și întărește dorința unui alt pahar.
Și o ultimă precizare: prezentarea a fost una „în familie”, un fel de simbolică predare de ștafetă, dacă vreți. Pentru că vinurile au fost prezentate de Ștefan Timofti, în timp ce Marian Timofti s-a mulțumit, părintește, cu poziția de „vioara a doua”. Dar nu cred că l-a deranjat prea tare; dimpotrivă, zic că a avut (și are) de ce să fie mândru!
