Vinete marinate sârbești
Ați auzit de volumul Istorioare cu miroazne și crustă? Trebuie să recunosc, spre rușinea mea, că eu unul nu. În schimb, am avut norocul ca, recent și pe cale virtuală, să intru în contact cu autorul cărții, domnul Marian Rădulescu. Așa am aflat, de pildă, că rețeta Ciorbei de burta ca la Gică Chioru, care circulă de ceva vreme pe net și am publicat-o și eu, este luată taman din volumul ăsta (despre care găsiți o recenzie aici). Ei bine, domnul Rădulescu a avut deosebita amabilitate să ne trimită și nouă niște rețete fabuloase, una mai bună și mai interesantă decât alta, din volumul Bucate tradiţionale buzoiene şi de prin ţară adunate. Și mă opresc aici cu introducerea (că poate vă interesează doar rețeta), promițându-vă că vor mai fi și alte mâncăruri, și alte informații, și alte povești.
Să nu vă ducă gândul la sârbii de pe valea Timocului sau Marei, ci la sârbii noștri buzoieni, de fapt bulgari pripășiți pe aici de câteva secole bune. La anumite festivități ei fac vinete marinate ca garnitură la o friptură de ceafă de purcel sau pulpă de batal, că n-au uitat că odată și odată au fost vecini cu turcii.
Pentru această rețetă ne trebuie 10 vinete mici și lunguiețe așa, cam cât palma unui copilaș, două căni de oțet de prune, dar merge și de vin sau mere, de două ori pe atâta apă, 10 căței de usturoi, o cană de ulei, preferabil din cel nerafinat, sau de măsline dacă vă ține punga, sare, piper, cimbru, foaie de dafin, coriandru măcinat, tarhon.
Se amestecă apa cu oțetul și cu o lingură zdravănă de sare și se pune la fiert. Se spală vinetele și se taie în lung în patru, ca pentru vinete împănate, fără să se separe de coadă și se scufundă în amestecul de apă și oțet taman când dă bine în clocot. Se scot cu spumiera după 10-15 minute în funcție de mărimea vinetelor și se pun la scurs.
Se înfierbântă uleiul, la foc domol, fără să fumege, se pune usturoiul tăiat în felii și mirodeniile să infuzeze în timp ce se rânduiesc vinetele într-un vas de marmură sau sticlă termorezistentă, se toarnă un polonic-două de marinată deasupra, după care se acoperă cu uleiul fierbinte. Se lasă să se răcească sub capac și se dă la rece pentru cel puțin 24 de ore.
Se servesc reci la orice fel fripturi, așa cum vă mai spuneam, sau ca aperitiv cu cremă de urdă.
Interesant. Din pacate obiceiurile sarbilor din Buzau se pierd usor-usor. Deja suprafetele cu gradini s-au micsorat foarte mult, in locul lor construindu-se case sau, pur si simplu, au disparut din cauza lipsei apei. Canalele de irigatii au devenit instrumente electorale si de santaj. Bunicul meu din Maracineni, de langa Buzau, alta data cu o gradina imensa unde isi petrecea fiecare zi, din primavara pana toamna tarziu, acum e nevoit s-o cultive cu porumb. Trist.
Dar macar, datorita tie, ne mai aducem aminte.
Ei, meritele sunt ale domnului Radulescu, prea putin ale mele 🙂