Tobia Blanco, Fermentado en Barrica, Rioja DOC, 2009
De la inceput vreau sa va spun ca, mai intai, la vinul asta m-a nedumerit eticheta. Si nu neaparat pentru ca nu prea stiu carui animal apartin ochii galbeni din peisaj, ci fiindca nu-mi dadeam seama ce cauta dumnealor prin preajma paharelor noastre. Mister.
Dupa ce-am gustat vinul, m-am lamurit (desi nu chiar de tot). Mister, cam asta e cuvantul care defineste cupajul asta alb de la Tobia, maturat in baricuri noi de stejar frantuzesc (productie limitata la 22 de butoaie). Pai de pilda pe eticheta originala scrie ca e 80% Viura, 20% Malvasia, iar pe traducerea romaneasca 50% Malvasia, 35% Viura si 15% altele. Nu c-ar conta foarte tare, dar orisicatusi…
Lasand gluma la o parte, retineti ca mirosul este fin si delicat, cu ceva flori, un strop de citrice, parca si ceva note minerale, dar e dominat cam mult de lemn dupa gustul meu (aveam la un moment dat senzatia, placuta, nu zic nu, ca am ajuns intr-o poienita proaspat defrisata, intr-o dimineata cu multa roua). Gustul, proaspat, rotund si un pic untos, aduce in plus ceva mere verzi, putin grepfrut, basca unda obligatorie de vanilie. Iar finalul, tare placut, e lung de nu se mai poate.
Numai ca descrierea asta (fara pic de mister) nu prea zice mare lucru. Asa ca recunosc, nu pot povesti vinul asta decat rugandu-va sa va inchipuiti o fata de la tara (de la ei, adicatelea campesina, nu tarancuta!), plina de prospetime, exuberanta, frageda si crocanta (scuze pentru ultimele doua epitete, la vin ma gandeam, da?). Apoi sulemeniti-o si imbracati-o in straie de mare doamna, cat sa para distinsa, eleganta, sobra, dar cam distanta si (de ce n-as spune-o?) lejer snoaba. Care dintre cele doua o fi? Mister!
Mai clar? Un vin cat se poate de reusit (chiar memorabil, si nu doar prin dilemele de interpretare) dar pe care nu prea stii de unde sa-l apuci si in care sertaras al memoriei sa-l bagi. Ca nu mai e un vin usor si sprintar, de baut vara cu cana, dar nici nu e vreun super-rafinat pursange. Un singur lucru e clar: vinul e bun si tare bine ar face producatorii romani, si in general toti carcotasii care se plang de soiurile noastre albe prefiloxerice, mici si jucause (de-alde Francusa, Zghihara, Cramposie, Iordana, Creata, Galbena etc.), sa bea un pahar din el. Macar ca sa vada ca e mult mai rentabil ca, in loc sa te plangi ca n-ai, sa pui mana sa obtii maximum din ce ai.
Cu ce-l potrivim pe masa? Eu am avut norocul sa destup sticla la un sparanghel cu sos maltez, cu care s-a potrivit minunat. Altminteri, vad cupajul asta langa paella (stiu, banal, scuze!), sau insotind preparate cat de zglobii din carne de pasare, pe care campesina sa le sustina, iar doamna sobra sa le tempereze.
Update: Razvan Avram mi-a povestit că prima oara i-a fost servit cu jamon, reamintindu-mi indirect (cu sau fara intentie) ca vinurile baricate (inclusiv albe) se impaca foarte bine cu afumaturile. Asa ca, iaca, am reparat omisiunea!
