Supa de roșii a lui Păstorel
De fapt, Al. O. Teodoreanu și-a botezat rețeta „Supă aperitivă de sezon“, dar mi s-a părut oleacă mai clar titlul de mai sus. Dac-am greșit, îmi cer scuze. Dar asta contează, de fapt, prea puțin, ideea principală fiind aceea că urmează mai la vale o supă de roșii absolut grozavă, de departe cea mai bună variantă „de post“ în care am mâncat supa asta. Plus, ca supliment (pe post de crutoane!), o mini-dizertație deosebit de interesantă asupra termenului „aperitiv“ (ăsta era răspunsul mai elaborat pe care il promisesem lui aphextwinz). Așadar:
În dreptul cuvântului aperitivă era un asterisc și în josul paginii următoarea
Notă
Nu înțeleg de ce s-a substantivat (sic!) cuvântul aperitiv. E adjectiv. Vine de la aperitivus, care la rându-i vine de la aperire – a deschide (pofta de mâncare). Apoi să mă slăbească acei ce numesc vinarsul, țuica, drojdia, tescovina și chiar holerca aperitive. Dacă vor în adevăr să-și stârnească pofta de mâncare, să încerce dumnealor supa de mai jos.
Transcriu întocmai:
Pentru șase persoane trebuie: 700-800 gr patlagele roșii, mari, frumoase și bine coapte, 50 gr untdelemn, 2-3 căței de usturoi, o ceapă, piper pisat, sare, o crenguță de cimbru și o foaie de dafin. Taie mata patlagelele în două și pune-le binișor într-o cratiță smălțuită. Toarnă peste ele un pahar de apă, ceapă tăiată rotocoale, usturoiul, cimbrul și foaia de dafin. Lasă circa jumătate de oră la foc molcom. Treci apoi prin sită și tot apeși cu furculița sau cu lingura de lemn până ce nu mai rămân în sită decât pielea, sâmburii și condimentele de la fiertură. Pune din nou la foc zama, adăugând untdelemnul (și piper cât poftești). Mai adaugă apă, ca supa să nu fie prea groasă. Când începe a fierbe, sărează cât îți place. Cine vrea, poate înlocui untdelemnul cu unt.
Cercați și poftă bună!
Două precizări, ambele referitoare la grăsimea folosită. Dacă puneți unt, înseamnă că veți mânca supa de roșii fierbinte, și atunci vă puteți gândi și la o lingură, hai două, de smântână, iar dacă roșiile sunt de cea mai bună calitate (adică bune de mâncat, nu de pozat), uleiul să fie obligatoriu de floarea soarelui, nicidecum de măsline. Dacă roșiile-s așa și-așa, ori nu va apucați de rețeta asta, ori, firește, o puteți condimenta mai strașnic, că oricum nu mai contează.
În rest, desigur că puteți mânca această supă de roșii la orice temperatură vă place, de la clocotită la proaspăt scoasă din frigider (eventual, nu mai adăugați apă la fierberea numărul 2 și serviți-o cu cuburi de gheață). A, și cum nu prea-mi place dafinul, începând cu a doua șarjă de supă de-asta l-am înlocuit cu rozmarin (crenguțe, nu praf!), și rău nu mi-a fost. Sau ar mai merge și niște frunze proaspete de busuioc. Însă, repet, dacă aveți roșii „adevărate“, nu le bâhliți gustul cu prea multe condimente și verdețuri, că-i păcat!
Update: uitasem să vă aduc aminte, pe căldurile astea, de gazpacho. Iaca, am făcut-o (inclusiv în versiunea înghețată)!
Sa iti spun un secret? Adauga o lingurita, doua de zahar! 😉
Sa iti spun si eu un secret? Daca rosiile-s bine coapte, nu-i nevoie. 😀
Acuma, serios, supa asta chiar e bine sa fie putintel mai acrisoara, mai ales ca se vrea (si este!) aperitiva. Plus ca acreala mai e combatuta si de untdelemn. Dar, pentru cei pe care-i deranjeaza aciditatea rosiilor, se prea poate ca zaharul si/sau busuiocul sa reprezinte cea mai buna solutie.
Am citit acum, ca raspunsesem intai dincolo, la aperitiv, ce a scris Pastorel cunosteam (nu pe dinafara, Doamne fereste), si de aici confuzia in craniul meu, nu intelegeam de ce toti dau inainte cu aperitivul strict ca bautura de deschis pofta de mancare. Ma rog, aici ar mai fi si alte discutii dar trecem.
Pastorel are un intreg articol despre aperitiv, pe cea de rosii nu o retin (in ce volum o fi, ca nu imi aprinde beculetul reteta?). Dar stiu sigur ca a scris de provenienta latina si apoi a detaliat atat legat de mancaruri cat si de bauturi, ba chiar trimitea la expresia hors d’ doeuvres si precis asocia mizilicurile cu tarii.
Ba chiar tiu minte un aperitiv din pasta de peste (heringi parca?) trecut chiar asa ca reteta: aperitiv.
Deci m-am lamurit, asta e bine, ce e rau e ca daca ar trebui sa scriu atata pentru a explica tuturor ca gresesc considerand aperitivul doar bautura, as iesi la pensie in scaunul calculatorului 🙂
Sanatate!
bonjour,
🙂 super reteta si maniera de a o prezenta…continuati, in sfirsit ceva mai original si care chiar da pofta de mincare…si un bun sfat…
cordialement,
monica
Merci beaucoup 🙂
minunat..suna cam ca cea pe care o facem noi, mai putin ceapa si condimentele. Supa mea favorita contine un strop de rantas, rosiile sau bulion si telina si poate un strop de zahar daca rosiile nu sunt ce ar trebui sa fie. Dupa chef crutoane sau galusti subtiri…dar, zau c-o sa incerc cu cimbru 🙂
Urasc rantasul si ador verdeturile, ce-as putea sa spun mai mult? 🙂
Pai e chestiune de zona. Sunt parti din tarisoara unde nimic nu se face fara rantas. Vedeti ce bine e sa fi ragatean cu rude peste tot? Nu urasc nimic din ce e gustos 🙂 Si mai ales ce e nesanatos.
Are si rantasul farmecul lui la zona lui.
Ca tot am deschis vorba, am facut odata bors de pui unei matusi din Hateg. De fapt nu numai ei, dar dansa a mancat de nu se mai oprea si mi-a explicat: la noi acasa nu se gateste cu bors, nora zice ca daca pun bors in zeama ii imput oalele.
Asa ca … zone, bordeie si obiceie. Eu nu am facut niciodata ciorba cu rantas dar am mancat ceva supa gulas si nu mi-a displacut.