Somon la grătar cu sos meunière
Puriștii terminologiei gastronomice (printre care, de obicei, mă număr și eu) vor cam strâmba din nas citind rețeta de mai la vale. Pentru că, de fapt, nu prea există sosul ăsta al morăresei (că asta înseamnă sos meunière), ci este vorba mai mult despre un mod de preparare, în care peștele (întreg, felii sau fileuri) se tăvălește prin făină, se prăjește în unt, se pune în farfurie și se stropește cu zeamă de lămâie, unt proaspăt, încins până își schimba culoarea (beurre noisette), după care se presară cu pătrunjel tocat și, eventual (mai ales dacă peștele e gras), cu capere.
Mda, cam nesănătos, totuși. Așa că, fără să schimbam prea mult gustul mâncării, zic că ne putem purta mai omenește cu stomacurile noastre, optând pentru versiunea mai ușoară care urmează. Și liberi sunteți să vă botezați oricum veți dori mâncarea, după cum puteți înlocui somonul cu orice alt pește, dacă aveți certitudinea că-l veți putea întoarce pe grătar fără să-l rupeți.
Așadar, înarmați-vă cu
rondele de somon (1-2 de persoană, depinde cât sunt de mari),
100 g unt,
zeamă de la o lămâie,
1 lingură de pătrunjel, tocat mărunt,
2-3 lingurițe de capere, bine scurse,
ulei,
sare și piper.
Presărați peștele cu sare și lăsați-l să stea așa vreo oră.
Încălziți la foc mic untul într-o crăticioară până se topește (sigur că puteți să-l încingeți până își schimbă culoarea, dar eu mă țin în continuare de varianta light), luați-l de pe foc, turnați zeama de lămâie, sărați, piperați, bateți cu telul până se omogenizează, presărați pătrunjelul și caperele, mai amestecați un pic și cu asta basta, lăsați-l deoparte (puteți sa-l puneți într-un termos, dacă mai durează mult până-i gata masa).
Întoarceți-vă la pește, tamponați-l ușor cu hârtie absorbantă, ungeți-l cu puțin ulei (cât să nu se lipească, nu mai mult) și puneți-l pe grătarul încins bine (da, poate fi și unul de-ala de pus pe aragaz, gen tigaie cu ridicături). Frigeți-l cam 3-4 minute pe fiecare parte (depinde de tăria focului, de grosimea feliilor și de gustul personal), fără să uitați nici o clipa că, dacă îl țineți prea mult, se va transforma în cauciuc.
Puneți-l pe farfurii (de preferință încălzite), așezați lângă el o garnitura după plac (după cum vedeți și-n poză, eu votez pentru cartofii natur), turnați deasupra sosul și serviți imediat.
Ce bem? Păi depinde în primul rand de pește, că nu-i totuna dacă în farfurie avem, să zicem, păstrăv sau vreun pește gras. Nu vă ascund însă ca Aligoté-ul de la Casa Olteanu a fost absolut perfect lângă somonul meunière.
A, și era să uit. Dacă vă împinge totuși demonul curiozității să căutați pe net sosul morăresei, vă anunț de pe acum ca veți găsi destule variante americănești de sos meunière, absolut înfiorătoare și teribil de indigeste. Plus că mai intervin în narațiune și sosul Worcestershire, bașca Tabasco, de parca am face Bloody Mary și nu o biată zeamă de parfumat delicat peștele. Treaba lor.
