Șase sfaturi pentru o friptură de vită perfectă
N-am, desigur, pretenția, că voi epuiza, în rândurile de mai jos, toate tainele posibile legate de o friptură de vită perfectă. Și poate că știți deja măcar unele dintre aceste mici secrete. De altfel, probabil vi le-am mai și pomenit, dacă nu pe toate, măcar pe unele, prin cuprinsul rețetelor. Cred totuși că merită să aibă un loc al lor separat, unde să stea grupate și netulburate de nimeni și nimic. În fond, întotdeauna e bună o recapitulare, mai ales în fața unui examen destul de important. Că, la cât a ajuns să coste carnea de vită, parcă ar fi păcat să puneți pe masă o friptură ratată, nu? 🙂
1. Temperatura
Tigaia/grătarul trebuie foarte bine încinsă/încins înainte de a pune carnea la prăjit/fript. Focul trebuie să fie mijlociu, sau chiar viu (dacă bucata de carne nu e prea groasă).
2. Uleiul
Decât să puneți ulei în tigaie, mai bine ungeți carnea pe ambele fețe. Nu se va lipi, iar uleiul nu riscă să se ardă.
3. Timpii
Pentru o bucată de carne groasă de 2 cm socotiți 2-3 minute de prăjire/frigere pe fiecare parte pentru o friptură „în sânge”, 4 minute pentru una „normală” și 5-6 minute, dacă o doriți „bine făcută”. Foarte important: carnea care urmează a fi pregătită trebuie să fie la temperatura camerei și nu scoasă chiar atunci din frigider.
4. Întoarcerea fripturii
Friptura se întoarce o singură dată, cu o paletă sau cu un clește special. În niciun caz nu trebuie înțepată cu furculița, pentru că se pierd sucurile.
5 .Verificarea
Sigur că există, în ultima vreme, termometre foarte performante care vă indică precis temperatura cărnii. Dar friptura de vită poate fi verificată și prin apăsare: e moale dacă e „în sânge”, potrivită dacă e „normală” și fermă dacă e „bine făcută”.
6. Timpul de repaus
Când s-a terminat de prăjit/fript carnea, ea trebuie lăsată câteva minute în repaus, pe o placă sau pe o folie de aluminiu pusă pe o farfurie. Timpul de așteptare permite fibrelor să se relaxeze, iar sucurilor să se omogenizeze, ceea ce vă va permite să obțineți o friptură de vită mai fragedă.
Bine spus maestre!
Ei, doar am (re)amintit și grupat abc-ul fripturii de vită, n-am vreun mare merit 🙂
Maestre, la ultima friptură de vită am folosit o bucată de vrăbioară, feliată nu prea subțire și bine ”prăfuită” cu piper, chilli, busuioc cimbru, dar nu cu sare. Și câteva picături de ulei de măsline. Apoi pusă într-un castron și acoperită cu lapte și ținută câteva ore la rece. După ce a trecut și pe la grătar, nu foarte mult, a primit și câte o bucățică de unt cât timp s-a odihnit. A ieșit ceva mai bun ca un desert….
Asta cu „ceva mai bun ca un desert” m-a terminat 😀 De reținut!
Punctul 4 se incadreaza la capitolul “legende bucataresti”, fara prea multa acoperire in realitate. Atata timp cat nu folosesti furculita pe post de instrument de tortura pentru friptura, cantitatea de sucuri pe care aceasta din urma risca sa o piarda la intoarcere e minima. Nu e totusi vorba de o vaca cu carotida taiata si lasata la agatat intr-un carlig pe perete, ci de o felie de friptura pe un gratar incins…
Atâta timp cât scrieți „… cat nu folosesti furculita pe post de instrument de tortura pentru friptura, cantitatea de sucuri pe care aceasta din urma risca sa o piarda la intoarcere e minima”, nu pot să deduc altceva decât că, în ciuda aparențelor, îmi dați dreptate (de fapt nu mie, că n-am constatat eu primul că furculița n-are ce căuta în povestea fripturii). Da, sucurile se pierd. Chiar vă e lene să folosiți altceva decât o furculiță? 🙂
Foarte gustoasa friptura de vita 😀