Rețeta care urmează nu-i nici franțuzească, nici italiană ci (culmea!) americană și a fost născocită în California anilor ’20. De altfel, transatlanticii sunt foarte mândri cu invenția asta și o s-o vedeți înfulecată într-o grămadă de filme hollywoodiene. Sigur că nu asta-i motivul pentru care și-a făcut loc în acest delicios site, dar am să vă las pe dumneavoastră să decideți dacă-i bună sau nu, că taman m-a cuprins un val de politețe. Și sunt și curios oleacă dacă o să vă speriați de sosul cam ciudat care intervine în narațiune.
Așadar, pentru 4-6 persoane pregătiți
1 căpățână mare de salata verde, 3 fileuri de hamsii, 2 ouă (foarte proaspete), 4 felii de pâine, curățate de coaja și tăiate cubulețe, 100 g costiță, tăiată felii nu prea subțiri și apoi în fâșiuțe, 4 linguri parmezan ras, 6 linguri ulei de măsline, 4 linguri zeamă de lămâie, 1 cățel de usturoi, piper.
Rumeniți mai întâi costiță într-o tigaie de teflon. Dați-o deoparte și prăjiți crutoanele în grăsimea rămasă (dacă vreți, puteți să le prăjiți în ulei). Adăugați și usturoiul tocat, dar aveți grijă să nu-l ardeți. Când e gata, dați deoparte pe-o hârtie absorbantă, să fie salata mai ușoară.
Zdrobiți bine, într-un castronel, fileurile de hamsii, turnați uleiul și zeama de lămâie, piperați. Puneți ouăle 10 secunde (da, nu mai mult, nu-i greșeală de culegere) în apa clocotită și adăugați conținutul lejer înfierbântat la sosul din castronel, amestecați bine cu un tel, adăugați și parmezanul, omogenizați și turnați sosul peste salata bine spălată și ruptă fâșii. În momentul servirii, mai amestecați o dată, decorați cu crutoane și costiță. Atât.
Cât despre vin, eu zic să optați pentru un Aligoté, sec și răcoritor. Și puteți să-l faceți și șpriț de data asta, americanii nu cred să se supere.
Update: dacă vă interesează, o istorie pe scurt a acestei salate găsiți aici.
One thought on “Salata Caesar”