• Băuturi
    • Cocktailuri
    • Distilate
    • Lichioruri
    • Vinuri
  • Dicționare
    • Dicționar de băuturi
    • Dicționar de condimente
    • Dicționar de legume
    • Dicționar de sosuri
    • Dicționar de verdețuri
    • Dicționar de brânzeturi
    • Dicționar de termeni culinari
  • Rețete
    • Conserve și murături
      • Rețete de zacuscă
      • Rețete de murături în saramură
      • Rețete de murături în oțet
    • Rețete celebre
    • Rețete cu carne de iepure
    • Rețete cu carne de miel
      • Fripturi de miel
    • Rețete cu carne de oaie sau berbec
    • Rețete cu carne de pasăre
    • Rețete cu carne de porc
    • Retete cu carne de vită
    • Rețete cu ciuperci
      • Mâncăruri cu trufe
    • Rețete cu legume
      • Mâncăruri cu cartofi
      • Mâncăruri cu dovlecei
      • Mâncăruri cu vinete
      • Mâncăruri cu conopidă
      • Mâncăruri cu praz
      • Mâncăruri cu varză
      • Mâncaruri cu brocoli
      • Mâncăruri cu sfeclă roșie
    • Rețete cu orez
      • Rizoto
      • Pilaf
    • Rețete cu ouă
    • Rețete cu pește
      • Rețete cu somon
    • Rețete de aluaturi
    • Rețete de aperitive
    • Rețete de borșuri
    • Rețete de ciorbe
    • Rețete de dulciuri
      • Înghețate
      • Tiramisu
    • Rețete de garnituri
    • Rețete de la cititori
    • Rețete de paste
      • Paste cu carne
      • Paste la cuptor
      • Paste cu legume
      • Paste cu pește
      • Paste cu lactate
      • Paste cu ciuperci
    • Rețete de pizza
    • Rețete de plăcinte
    • Rețete de post
    • Rețete de salate
      • Salate de cartofi
      • Salate de pui
      • Salate de pește
      • Salate de orez
      • Salate de varză
      • Salate calde
    • Rețete de supe
      • Supe de roșii
    • Rețete de tarte sărate
    • Rețete de tocături
    • Rețete de vânat
    • Rețete tradiționale românești
    • Rețetele lui Păstorel
    • Sfaturi, trucuri și tertipuri
    • Sosuri calde
    • Sosuri reci
    • Rețete lacto-vegetariene
    • Rețete de preparate din carne
      • Rețete de cârnați
      • Rețete de salam
      • Rețete de cărnuri afumate
      • Rețete de pate de casă
    • Rețete de fripturi
      • Fripturi la grătar
      • Fripturi la cuptor
      • Fripturi la tigaie
      • Frigarui
    • Rețete ovo-lacto-vegetariene
  • Mozaic
    • Dosare
    • Comunicate de presă
    • De-ale gurii din bătrâni
    • Editoriale
    • Nutritie
    • Poveștile rețetelor celebre
    • Prezentări
    • Publicitate
    • Reportaje
    • Rețete de vedete
    • Scurte
    • Eveniment
    • Tradiții românești
    • Legendele vinurilor românești
    • Mapamond
    • Concurs
    • Băuturile vedetelor
    • Arta și gastronomie
    • Fițe peste fițe
    • Topuri
  • Interviuri
  • Știri

Rețete de zacuscă mai puțin obișnuite

Oct 09, 2011 costachel Conserve și murături, Rețete, Rețete de la cititori, Rețete de zacuscă 0


Printre rețetele de zacuscă trimise de domnul Marian Rădulescu (inspirate, cred că mai țineți minte, din caietele doamnei Mirenia a lui nea Costică Lilă) se aflau și cele de mai jos. Și da, sunt un pic mai neobișnuite, fiindcă rareori printre ingredientele uzuale se numără merele, măslinele sau muștarul, după cum nu multă lume face zacuscă de morcovi sau de țelină. Așa că le-am grupat pe toate într-un singur text, din care sper să găsiți multe idei pentru diversificarea conținutului borcanelor din cămară.

Zacuscă de ardei cu măsline

Tăiați 1,5 kg de ceapă, căliți-o în 400 ml de ulei. Când aceasta devine ușor sticloasă, adăugați 2 kg de ardei grași și 2 kg de gogoșari, pe care în prealabil i-ați copt, curățat și tocat mărunt. Lăsați totul să clocotească bine, adăugând și 2 l de suc de roșii mai legat. Potriviți, după gust, de piper și sare, adăugați 250 g de măsline, fără sâmburi, tocate mărunt și lăsați zacusca să fiarbă încet în cuptor. Când uleiul s-a ridicat deasupra și legumele sunt bine fierte, încât devin și au devenit o pastă, închideți focul.

Zacusca se pune caldă în borcane mici, fierbinți, pe care le lăsați în cuptorul cald să prindă crustă, dacă e nevoie se reaprinde focul. Legați apoi cu celofan și puneți zacusca să se răcească sub pătură până a doua zi, după care le puneți la un loc răcoros.

Zacuscă de ardei kapia cu muștar

Se pun la foc 500 ml ulei împreună cu 3 linguri de miere, 150 g muștar, sare după gust, piper. Se fierbe pe foc până devine o pasta semi-vâscoasă. Se coc 6 kg de ardei kapia, se curăță arsura și semințele fără apă, se lasă la scurs, se dau prin mașina de tocat și se pun în prima compoziție. Se fierbe la cuptor până devine o pastă consistentă și omogenă, după care se pune în borcane și se sterilizează ca orice zacuscă.

Zacuscă moldovenească de ardei

Se folosesc 25 de gogoșari, 25 de ardei grași, 1 kg de ceapă, 10 vinete mari, 1 kg de morcovi, 2 kg de roșii, 1 litru de ulei. Coaceți gogoșarii, ardeii și vinetele, apoi curățați-le fără să vă udați mâinile cu apă. Tocați ceapa mărunt și căliți-o încet la foc mic, în toată cantitatea de ulei până când constatați că aceasta devine translucidă. Tocați separat gogoșarii, ardeii și vinetele. Dați morcovii prin răzătoarea mică, puneți-i 10 minute să se înăbușe în uleiul fierbinte și lăsați vasul acoperit.

Adunați totul într-un vas mai mare, de preferința o cratiță emailată, puneți bulionul obținut din roșii și dați zacusca la cuptor să fiarbă mocnit. Când a scăzut bine, potriviți de sare, puneți 3-4 foi de dafin, o linguriță cu boabe de piper și turnați zacusca fierbinte în borcane mici. Legați-le cu celofan sau puneți capace și puneți-le în cuptorul cald, fără foc, până a doua zi.

Zacuscă picantă cu vinete

Alegeți 10-20 de vinete frumoase, 10-20 de gogoșari. Spălați și zvântați bine cu un prosop zarzavaturile, după care le puneți la copt și le curățați de pielițe, dar fără să vă udați mâna în apă. Vinetele desfaceți-le în șuvițe lungi și puneți-le pe o planșetă ușor înclinată, să se scurgă de lichidul amar.

Separat, tocați mărunt 750-800 g de ceapă și căliți-o în 500 ml de ulei. Când ceapa a început să se aurească puneți 2 căpățâni de usturoi, curățat și bine zdrobit, 5 ardei iuți roșii, copți și curățați de semințe și pieliță, câteva roșii mari, cărnoase, care au fost în prealabil opărite și curățate de pielițe. Lăsați să fiarbă împreună 10-15 minute, după care adăugați gogoșarii și vinetele. Puneți sare și piper după gust, amestecați și lăsați să fiarbă în continuare 30 de minute în cuptorul cu foc mic.

În cazul în care zacusca este prea scăzută, îi puteți pune în timpul fierberii câte puțină apă caldă. Turnați apoi zacusca în borcane mici, legați-le cu celofan și lăsați-le să stea în cuptorul fierbinte, dar fără foc, 25 de minute.

Zacuscă combinată

Pentru realizarea acestui produs delicios se folosesc: 1 kg de morcovi, 1 kg de mere, 1 kg de ceapă, 1 kg de vinete, 1 kg de țelină, 1 kg de gogoșari și 1 kg de ardei gras. Țelina și morcovii se dau pe răzătoarea mare și se pun la călit cu o ceașcă bună de ulei. Ceapa tocată peștișori se călește cu aceeași cantitate de ulei împreuna cu merele, care au fost curățate foarte fin de coajă și de căsuța cu sâmburi și tăiate în cuburi mici. În alt vas se călesc ardeii grași împreună cu gogoșarii, după ce au fost bine spălați și curățați. Vinetele se coc obișnuit ca pentru salată și se amestecă încet cu aceeași cantitate de ulei.

După ce toate aceste ingrediente s-au răcit separat, se pun într-un lighean mare și se adaugă un borcan de 800 g de pasta de roșii, diluată cu un pahar de apă rece. Zacusca se fierbe la foc mic, adăugându-se o lingură plină cu sare, 2 linguri cu miere și încă o ceașcă de ulei.

Când zacusca este fiartă, se pune în borcane mici, care se leagă cu celofan dublu și se dau la sterilizat în cuptorul cu foc mic o oră, operația aceasta repetându-se a doua zi timp de 40 de minute.

Zacuscă asortată

Această zacuscă se face numai prin prăjire. Luați 15 vinete mijlocii, 2 kg de ceapă, 30 de gogoșari, 60 de ardei kapia, pe care le tăiați în cubulețe și le căliți în 500 ml de ulei. Din 3 kilograme de roșii pregătiți un bulion bine scăzut, după ce ați îndepărtat semințele prin separator. Amestecați totul într-un vas mare, smălțuit și puneți zacusca la fiert, pe foc domol, împreună cu 5 linguri de miere și 200 ml de ulei, amestecând-o mereu cu o lingură de lemn să nu lipească.

Când uleiul s-a ridicat deasupra, potriviți de sare, piper și puneți zacusca fierbinte și bine scăzută în borcane calde, legate cu celofan sau capsate, pe care le lăsați să se răcească încet sub o pătură, până a doua zi.

Zacuscă de țelină

Zacusca cea mai bună se face din ingrediente cât mai proaspete. Această zacuscă nu face excepție și sunt necesare 5 bucăți mari de țelină, 3 kg de ardei kapia, 4 kg de gogoșari, 1,5 kg de ceapă, 1,5 litri suc de roșii, 1 litru de ulei, 1 pahar cu muștar, o ceșcuță de miere sau de zahăr, piper, sare, foi de dafin.

Dați ceapa prin mașina de tocat, apoi puneți-o în 3/4 litri de ulei, să se călească încet. Ardeii și gogoșarii coaceți-i, apoi tocați-i foarte bine sau treceți-i tot prin mașina de tocat, împreună cu țelina tăiată felii și fiartă. Peste ceapă adăugați ardeii, gogoșarii, țelina și restul de ulei până la un litru. În continuare puneți sucul de roșii și lăsați să fiarbă la foc mic două ore. Adăugați condimentele, potriviți de sare, mai lăsați să dea câteva clocote și la urmă puneți mierea și muștarul.

Turnați zacusca fierbinte în borcane încălzite, legați-le cu celofan și fierbeți-le pe baie de aburi 30 de minute sau lăsați-le în cuptorul încins (fără foc) până a doua zi.

Zacuscă de morcovi

Are calități curative și o recomand mai ales celor în vârstă, dar și copiilor. Ca la toate zacuștele se folosesc ingredientele nelipsite: 2 kg de ceapă, 3 kg de roșii, 2 l de ulei, sare, piper boabe, foi de dafin plus 3 kg de morcovi, 100 de gogoșari mai mici. Tocați ceapa și puneți-o la călit în uleiul fierbinte, în vas acoperit. Când s-a aurit, adăugați morcovul curățat și dat prin răzătoare. În continuare puneți gogoșarii copți, curățați și tocați, sucul de roșii și condimentele. Lăsați zacusca să fiarbă la foc mic, de preferință în cuptor, până când scade bine. Puneți-o fierbinte în borcane, lăsați-le o ora în cuptorul cald și legați-le cu celofan.

Zacuscă specială

Pentru această rețetă se folosesc: 6 vinete mari, 6 cepe mari, 6 gogoșari frumoși, 6 morcovi potriviți, 6 mere acrișoare, 2 kg de roșii, 0,5 litru de ulei. Coaceți vinetele, ardeii și gogoșarii, curățați-le de coajă și dați totul prin mașina de tocat, fără mere și morcovi pe care le dați, separat, pe răzătoarea mică. Din roșiile date prin separator pregătiți un bulion mai legat. Căliți ceapa tocată mărunt, puneți restul legumelor pregătite, adăugați bulionul de roșii și lăsați zacusca să fiarbă încet în cuptor cu foc mic.

Când a scăzut bine potriviți-o de sare și puneți-o în borcane, pe care le lăsați în cuptorul cald la sterilizat 30 de minute. Legați-le cu celofan dublu și păstrați zacusca la rece.

S-ar putea să vă intereseze și:

Zacuscă de ciuperci, în două variante, iar ca bonus o zacuscă de ghebe! Zacuscă de ciuperci De două ori zacuscă de gogoșari și de încă două ori zacuscă de vinete cu gogoșari Zacuscă de fasole, în două variante

  • ardei copti, ardei kapia, ceapa, gogosari, Marian Radulescu, masline, mere, morcovi, rosii, suc de rosii, telina, zacusca

Comentarii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Publicitate

Pe secțiuni

Pagini

  • Contact
  • Despre Costachel
  • La masa virtuală
  • Privacy Policy

Comentarii recente

  • Iulian Budală on Roquefort
  • Otilia on Vinete marinate libaneze
  • Vio on Vinete coapte la borcan
  • costachel on Urzicile lui Păstorel
  • OPREA DORINA on Urzicile lui Păstorel

Utile

Curs BNR
Preparate din pui
Retete culinare
Retete de prajituri

Publicitate

Publicitate

costachel.ro Web analytics

Copyright 2014 Costachel / All rights reserved