N-am nici cea mai vagă idee de ce, până alaltăieri, n-apucasem niciodată să fac vreo plăcintă cu urdă și mărar. Singura explicație cât de cât logică ar fi că sunt un prea mare amator de brânzeturi în stare proaspătă, mai ales atunci când vine vorba despre urdă și caș (doar clătitele cu urdă ce mai apucau, rar, să se strecoare prin meniu). Dar, spre norocul meu, m-am procopsit zilele trecute cu niște cantități relativ îndestulătoare (Măriuca să trăiască!) pentru a putea trece la treabă. Drept pentru care a rămas stabilit: rețeta se ține minte și se trece la cele din categoria „musai măcar o dată pe an”. Că prea e bună plăcinta asta…
1 pachet de foi de plăcintă (400 g.), 500 g urdă, 500 g caș, 2 legături de mărar, 5 ouă, unt topit pentru uns tava și foile (cam 50 g, să zicem), sare și piper.
Mărunțiți cu furculița brânzeturile (eventual dați cașul prin răzătoarea mare, dacă vi se pare mai simplu). Adăugați mărarul curățat, spălat și tocat, ouăle bătute un pic înainte și frecați bine totul, tot cu furculița, până se omogenizează compoziția. Sărați și piperați după gust.
Ungeți bine tava cu unt și încălziți cuptorul la 175ºC.
Odată ajunși aici, aveți două variante. Puteți pune jumătate din foi în tavă (unse fiecare, desigur), apoi compoziția, nivelați și continuați cu restul de foi (iarăși unse). Sau, ca în varianta din poza de mai sus, ungeți 4 foi, puneți deasupra 1/4 din compoziție, rulați și închideți proaspăt obținutul ștrudel la capete (veți obține, v-ați prins deja, 4 bucăți).
Indiferent de soluția aleasă, ungeți bine plăcinta/ștrudelele cu unt și băgați tava în cuptor. Coaceți până se rumenește/rumenesc frumos (vreo 40 de minute, să zicem, dar e cu bătaie, în funcție de cuptor și de gradul de rumenire preferat).
Scoteți tava și acoperiți-o cu folie de aluminiu (10 minute), pentru ca aburul să mai frăgezească un pic foile de deasupra, să nu fie din cale-afară de casante (sau, dacă vă plac mai mult așa…)
Variante de plăcintă cu brânză și mărar? Păi evident că puteți folosi și alte brânzeturi (brânză de vaci, telemea, brânză de burduf…), de preferință tot în amestec. S-ar putea să vă surâdă ideea unor cepe verzi, tocate mărunt, aruncate în compoziție, după cum ați putea folosi umplutura pentru o plăcintă dobrogeană (pe care nu știu dacă o mai putem numi dobrogeană, dar rezultatul final e sigur bun și asta e tot ce ne interesează). Și, deloc în ultimul rând, dacă brânzeturile vi se par prea „slabe”, atunci adăugați prin compoziție 50-100 g unt moale sau niște smântână.
Vinul? Alb, sec și rece, n-are rost să filosofăm prea mult, că-i vorba de brânzeturi, iar ele sunt prietenoase cu vinul prin definiție. Iar faptul că mi-ar plăcea un pahar de Fetească Albă la o felie de plăcintă cu brânză și mărar nu-i decât o sugestie, adresată mai curând podgorenilor…
Chiar nu (presupunând că nici cașul, nici urda, nu-s uscate iască) 🙂 Însă, după cum spuneam și mai sus, dacă nu-i la îndemână niște brânză grasă, oleacă de unt ori smântână nu-i strică deloc umpluturii…
Nu iese prea seaca umplutura? Sau tocmai asta e schepsisul, sa mearga mai mult alb, rece si sec? 🙂
Chiar nu (presupunând că nici cașul, nici urda, nu-s uscate iască) 🙂 Însă, după cum spuneam și mai sus, dacă nu-i la îndemână niște brânză grasă, oleacă de unt ori smântână nu-i strică deloc umpluturii…
Mie mi-ar placea asa seaca, are oua destule, ce sa-i mai pui!
Cu vinul face cinste maestrul!
Am încotro? 🙂