Piure a la grec
Sigur, știm cu toții că există o sumedenie de preparate botezate în cărțile noastre de bucate (și ale altora) „a la grec”, „à la grecque” etc. Dar chiar piure? Sincer, tare m-am mirat când am aflat rețeta asta cu vag parfum de scordolea și vă dați seama că mi-a plăcut, atâta vreme cât mă grăbesc să v-o povestesc și dumneavoastră.
500 g cartofi (din cei galbeni, făinoși),
3-4 căței de usturoi,
1 gălbenuș,
125 ml ulei de măsline,
2-3 linguri de zeamă de lămâie,
sare,
piper,
50 g miez de nucă, tocat grosolan.
Curățați mai întâi cartofii, spălați-i, tăiați-i bucăți și fierbeți-i în apă cu sare. Curățați usturoiul și transformați-l în alifie, cu un pic de sare.
Zdrobiți cartofii, adăugați gălbenușul și usturoiul. Turnați uleiul în fir subțire (ca la maioneză) și frecați bine piureul până se transformă într-o pastă onctuoasă. Reglați gustul cu zeamă de lămâie și piper, adăugați, în fine, nucile și puneți castronul pe masă. Atât. A, poate mai vreți și nițel pătrunjel verde, tocat mărunt, cât să-i dați o față…
Cât despre variante, am o mică problemă. Căutând pe net mai multe amănunte despre rețeta asta, am descoperit și versiuni îndepărtate tare, cu iaurt, măsline și oregano. Promit să mă documentez mai temeinic și să revin asupra nebuloasei probleme.
În ceea ce privește vinul, firește că-l veți potrivi după felul principal. Că doar piureul nostru a la grec e doar un însoțitor și nimic mai mult.
Tocat grosolan?
Na ca scrisesem mai mult dar nu stiu cum am dat send numai cu nemultumirea, voiam sa spun ca nu stiu de ce e a la grec piureul, model skordalia, cum ati mentionat, dar suna bine. Se face.
Habar n-am de ce-i a la grec, sub numele asta am gasit reteta, asa am dat-o mai departe (dupa cum spuneam si in text, documentarea n-am terminat-o). Si mi-a placut mult, asa ca am zis s-o raspandesc iute. Iar „grosolan”, desigur, ca antonim pentru „fin” 🙂
Pai o fi a la grec pentru ca seamana cu scordoleaua/skordalia, nu asta era buba, eu la faza cealalta ma refeream, suna mai bine ceva gen “taiat mai mare” decat “grosolan”. Mie imi fuge gandul de la mancare cand aud de grosolan sau grob, chit ca pe alocuri se accepta, in loc sa vad in fata preparatul, ma gandesc la “bodyguarzi”. (sau si mai rau, vorba Eminoviciului, la bulgaroi, nu eu am zis-o ci poetul).
Parerea mea 😀
Sanatate!
Ok, data viitoare am sa spun „grosier” 😀
Eleganta treaba piureul asta, l-am incercat astazi si a iesit excelent, eram in cautare de o idee care sa mai invioreze terna reteta clasica.
Chit că-s un vechi amator de piure „clasic”, nu pot să nu mă bucur de succesul „a la grec”-ului 🙂