De fapt nu e piper, ci un ardei iute, o varietate de Capsicum frutescens (alături, de pilda, de ardeii Tabasco, malagueta etc). Denumirea vine de la capitala Guyanei franceze (Cayenne), de unde se pare că este originar. Praful care poartă denumirea din titlu se obține din pulpa și semințele acestor ardei, uscate și măcinate. Rezultă, firește, un fel de boia, dar care este de câteva ori mai iute (de 20 de ori, zic măsurătorile), așa că vă dați seama că vorbim de un condiment care trebuie folosit cu multa precauție.
În alte limbi: poivre de Cayenne (fr.), Cayenne pepper (engl.), Pepe di Caienne (it.) Cayennepfeffer (germ.)