Pilaf de ciuperci
Dacă tot a fost ieri zi de post, m-am pus pe confecționat un pilaf de ciuperci, o mâncărică foc de simplă și extrem de gustoasă. Iar apoi, căutând cu totul altceva pe acest minunat site, am descoperit că nu v-am dat încă rețeta. Drept pentru care, iaca, repar acuma nedreptatea.
Așa că vă rog să notați: pentru 4 amatori de pilaf de ciuperci aveți nevoie de
1 kg de ciuperci proaspete (de pădure ar fi ideale, dar…),
2 căni de orez,
1 ceapă mare (sau două potrivite),
1/2 căpățână de usturoi,
ulei,
sare,
piper,
pătrunjel,
eventual și mărar, dacă vă place în mod deosebit.
Mai întâi, într-o scurtă paranteză, două precizări despre orez. Spre deosebire de celelalte pilafuri de legume, la rețeta asta o să meargă mai bine cel cu bobul lung. Și, mult mai important, cantitatea necesară de apă este de 2 volume la 1 volum de orez. Dacă veți găti cu raportul 3 la 1, recomandat de vechile cărți de bucate și păstrat din inerție/necunoaștere/neverificare de anumiți contemporani, nu veți obține altceva decât o aglomerare indigestă și lipicioasă de orez fiert în exces, cu pronunțat gust de cantină comunistă. Rețineți, distinsă doamnă, că orezul, la fel ca și pastele, trebuie să își păstreze o anumită consistență (al dente, cum spun italienii). Varietățile pe care le găsim acuma în comerț, fiind ele, în marea lor majoritate, prefierte, nu mai au nevoie de la fel de multă apă precum orezul pe care-l cumpăra bunica. Și, promițându-vă un text aparte despre secretele orezului, închid aici paranteza.
Revenind la al nostru pilaf de ciuperci, puneți la călit în ulei ceapa și usturoiul, curățate și tăiate nu prea mărunt.
Spălați repede în apă curentă ciupercile (sper că nu faceți parte din secta aia ciudată care le curăță de pieliță, da?). Tăiați-le bucăți sau felii, cum vă place mai mult și puneți-le și pe ele la călit. O scurtă precizare: dacă folosiți ciuperci din soiuri cu piciorușul mult mai tare decât pălăria, precum ghebele sau pleurotusul, puneți-le la călit pe rând, astfel încât la final să fie totul aidoma de fraged).
Când a scăzut zeama puneți și orezul, să se călească și el 2-3 minute, sărați, piperați. Adăugați 4 (patru!) căni de apă, puneți capacul și lăsați orezul să se umfle la foc mic.
După vreo zece minute (mai e ceva lichid, da?) puneți și verdeața tocată mărunt, capacul la loc și cu asta basta. Când a scăzut zeama de tot e gata, închideți focul și lăsați pilaful să mai stea în aburii proprii vreo zece minute. După ce ați pus verdeața nu mai amestecați cu lingura, cel mult puteți scutura cratița.
Tertipuri? Păi dacă veți mânca tot orezul cald, și nu țineți post, ați putea înlocui uleiul cu unt. Ca la orice pilaf, apa poate fi înlocuită cu supă de carne sau zeamă de legume (preferabil ambele făcute în casă, nu de cub sau alte prafuri). Mai ales dacă folosiți șampinioane, probabil va trebui să sărați și piperați un pic mai mult decât de obicei. Primăvara ar fi păcat să nu folositi ceapa verde. Și să nu uit: am văzut și variante de pilaf de ciuperci care conțineau roșii sau bulion. Personal, sunt contra, dar dacă vă surâde ideea…
Acest pilaf de ciuperci e bun și cald, și rece, și solo, și ca acompaniament pentru vreo friptură sau altceva. Dacă îl serviți simplu, un Riesling Italian ar fi cam ceea ce-i trebuie. Dacă însă l-ați distribuit în rol de garnitură, potriviți vinul după ingredientul de bază.
