O degustare ADAR cu de toate. Dar mai ales cu vinuri bune
Încheiam textul referitor la vizita de la Averești a ADAR-ului cu promisiunea că n-am să uit să vă povestesc și despre degustarea ce a avut loc a doua zi la Complexul turistic Rodeo din Tomești. O degustare la care, trebuie să recunosc, impresionat de multitudinea de specialiști din jurul meu, am tăcut (aproape!) mâlc. Ceea ce nu mă împiedică, desigur, în deplina libertate pe care mi-o conferă acest spațiu, să vă comunic impresiile mele absolut proprii și personale. Dar s-o luăm pe rând.
Mai întâi niște albe tare bune…
Să fim bine înțeleși, probele au fost multe, nu toate notabile, așa că mă voi limita să vă indic vinurile care mi-au sărit în ochi (pardon, în nas și-n papile!) în mod deosebit.
Printre ele s-au numărat Zghihara de Averești-Huși (dar despre ea, promit o discuție mai pe îndelete) și excelentul Aligoté al aceluiași producător.
Și mă opresc puțin aici ca să vă spun că, dacă de obicei se consideră că un Aligoté bun nu se poate obține în România decât la Iași și la Sarica Niculițel, iacătă că și la Huși (de fapt, oarecum oenologico-istoric vorbind, Pâhnești) putem găsi un exemplar cât se poate de reușit. Pe deasupra, faptul că Avereștiul este situat între cele două zone viticole sus-numite a generat și o micro-dezbatere. Dar n-am reușit să ne punem de acord dacă acest Aligoté e „și-și” sau „nici-nici”.
Tot în categoria vinurilor albe trebuie musai să amintesc un Chardonnay de la Domeniile Anastasia (via e abia în anul al III-lea, drept pentru care verdictul este, deocamdată, „mai mult decât promițător”), dar și cupajul de la același sus-menționat Averești, Cuvée Ave (Fetească Albă + Fetească Regală), un demisec care-și va găsi, probabil, fanii. Chit că, după gustul meu, restul de zahăr e nițel prea mare și prea puțin balansat. Personal, prefer de la ei, când e vorba de cupaje, Cuvée René Faure, dar asta e altă discuție.
… apoi două Muscat-uri seci memorabile…
Acuma, sincer, deși nu apucasem să degust vreodată Muscat-ul sec 2010 de la Lacerta, oricum eram ferm convins că Mihai Baniță a făcut încă un vin de excepție. Însă, recunosc, nasul m-a năucit (cu mentă!), iar gustul, chiar dacă un pic de aciditate suplimentară nu cred că i-ar fi stricat, a fost și el la înălțime.
Pe de altă parte, o plăcută surpriză a fost pentru mine Muscatul sec de Ciumbrud 2011, de la Domeniile Boieru, dar asta probabil și pentru că a fost prima mea întâlnire cu vinurile producătorului ardelean (am și transmis felicitările mele juniorului Florin Dănoae). Absolut elegant, cu o aromă fină și delicată, reprezintă încă un argument beton împotriva celor care susțin că vinurile aromate nu pot fi bune decât cu un rest de zahăr. Chiar nu-i adevărat!
… o mare surpriză…
Surpriza degustării a constituit-o (și nu doar pentru mine) un excelent Riesling de Rhin, din Niederösterreich (zona de nord est a Austriei), provenind de la Wine Aid și care, din câte am înțeles, este produs din strugurii recoltați de pe un singur hectar. Așa că este mult prea puțin probabil să mă mai întâlnesc cu el vreodată (deși, mai știi?). Oricum, concluzia tuturor celor prezenți a fost că e foarte bine să ne „calibrăm” cu un asemenea Riesling, mai ales în condițiile în care mulți producători români au început să introducă în cultură (și, implicit, în vinificație), varianta „de Rhin” a acestui soi.
… niște roșii delicioase…
La capitolul vinuri roșii, trebuie să remarc Merlot-ul 2009 de la Domeniile Anastasia (Cabernetul lor ceva mai puțin dar, repet, vorbim de vii tinere), un vin care deja e foarte frumos și sunt ferm convins că la anul va fi grozav. Numai răbdare să avem, dar n-o să ne pară absolut deloc rău dacă-l bem și-acum.
Și încă o surpriză foarte frumoasă, un vin de la o cramă despre care abia la Tomești am aflat că există. Merlot 2011 de la Crama Ferdi, vinificat absolut tradițional, este un vin căruia nu i-aș putea reproșa nimic altceva decât că, dacă uit de el în pahar și se încălzește, alcoolul își ițește un pic nasul. Dar nu e vina lui, ci a mea, că mă iau cu vorba. Oricum, un vin excelent, pe care, cu siguranță, îl vor aprecia mulți dintre cei care, la fel ca mine, sunt lejer deranjați de excesele vinificării moderne și tendințele „de lume nouă”.
Și o mică paranteză, chiar gastronomică i-aș putea spune: Fernando Mihăilescu (ați înțeles acum de unde vine „Ferdi”, da?) a fost campion mondial la pescuit de păstrăvi de mare (titlurile naționale nu vi le mai enumăr, că-s prea multe).
… și niște concluzii de un fel aparte
De fapt, extraordinara lecție de modestie care urmează ne-a fost oferită de domnul Dorin Popa la începutul degustării, nu la sfârșit. Dar n-aș putea găsi vreodată o concluzie mai nimerită la nicio discuție despre vin. Așa că sper că mă veți scuza dacă, ignorând cronologia și mutând începutul la sfârșit, voi încheia acest text cu cuvintele introductive ale domniei sale:
„Am 40 de ani de când mă ocup de vin. Și după 40 de ani știu prea puțin.”
Zău dacă aș mai putea adăuga ceva.
Eu, desi am citit cate ceva despre vinuri (in carti nene Iancule, inainte sa scrie lumea pe ceea ce se cheama internet) recunosc ca domnul Popa a zis-o bine, vinurile, ca si mancarea, nu se pot declara niciodata descoperite, sunt o sursa incitanta de cercetare (din fericire si degustare). Dar marturisesc, in urma articolului, mi-ati facut chef de Zghihara din care am baut o singura data in viata si as vrea sa vad daca e la fel de bun. Nu faceti un concurs cu premii pe care sa il castig? 😀
Sanatate
Aș zice că acum Zghihara e și mai bună 😀 Altminteri concursuri nu prea fac (mai ales că, după commentul ăsta, o să zică lumea că le aranjez 🙂 ), dar poate găsim cumva o soluție…
Pai aranjeaza-le nene, mie imi convine 😀
Glumesc, chiar nu stiu unde s-ar mai gasi. Solutie care se duce pe esofag in vale? Sa vie, ma bag 😀
Păi asta-i problema cu Zghihara asta de Averești, că nu se prea găsește. Dar să sperăm că s-a rezolvat problema 🙂