Mușchi Wellington
Da, dragii mei, intram acum puțin, cu acest mușchi Wellington, în marea gastronomie universală. Alături de Chateaubriand și Romanoff, eventual și de Stroganoff, această rețetă ilustrează cum nu se poate mai bine deosebita valoare gastronomică a mușchiului de vită. Nu vă speriați, se face relativ simplu, condimentația delicată nu atentează cu nimic la gustul deosebit al cărnii, iar prezentarea, deosebit de spectaculoasă, face această friptură aptă să fie prezentă pe orice masă, oricât de pretențioasă (ceea ce nu înseamnă, firește, că nu puteți mânca un mușchi Wellington și la o masă normală de duminică, în familie).
Pentru 6-8 persoane aveți nevoie de
1 bucata de mușchi de mânzat, de circa 1,2 kg (din partea centrala a mușchiului, de preferință),
120 g costiță sau slănină, tăiată în felii foarte subțiri,
un pachet de aluat franțuzesc,
4-5 foi de dafin,
1 ou,
unt,
sare și piper.
Începeți prin a curăța, cu un cuțit foarte bine ascuțit, orice pieliță sau vinișoară de pe mușchi. Sărați ușor, piperați și lipiți frunzele de dafin.
Înveliți-l cu feliuțele de costiță și legați-l cu sfoară de bucătărie. Așezați-l într-o tavă și băgați-l în cuptorul încins la maximum, unde trebuie să stea cam un sfert de oră (timpii sunt, ca de obicei, orientativi; dacă aveți dubii despre puterea focului, lăsați-l 20 de minute). Scoateți-l, lăsați-l să se răcorească, eliminați sfoara, costița și frunza de dafin.
Între timp întindeți aluatul (foaia trebuie să aibă o grosime de circa 3 mm), puneți mușchiul în centru și înveliți-l bine, închizând perfect marginile (dacă v-au rămas bucățele, folosiți-le pentru decor). Faceți deasupra doua orificii și băgați în ele 2 tuburi mici din carton (ca să aibă aburii pe unde să iasă).
Puneți mușchiul învelit într-o tavă bine unsă cu unt, ungeți aluatul cu oul bătut și băgați din nou la cuptor (tot încins, desigur), unde trebuie să stea de data asta, la foc potrivit (200°C), cam 25 de minute (până când se rumenește frumos). Lăsați-l să se liniștească vreo cinci minute, după care puneți-l pe masa și tăiați-l în felii groase.
Vinul pentru mușchi Wellington? Un roșu zdravăn, desigur, dar și fin în același timp. Ce ziceți de o Fetească Neagră de Dealu Mare, să-l facem să se simtă bine acasă la noi?
One thought on “Mușchi Wellington”