Mujdeiurile
Sună tare românește, nu? Ei, poate că da, poate că nu. Fiindcă, iaca, de la franțuzescul „mousse d’ail” se trage (etimologic) cuvântul, zice Radu Anton Roman, preluând ideea de la Victor Eftimiu. Aiurea, vine de la „must de ai” (ai = usturoi, din latinescul alium), spun filologii mai serioși (decât Eftimiu, adică). Oricare ar fi însă explicația, iubiți comeseni, mujdei de usturoi e cam pleonasm, da? Și, odată aceasta problemă filologică rezolvată, să trecem la treabă.
Mujdei simplu
Pisați în draci o căpățână de, evident, usturoi, frecați-o bine cu sare. Adăugați apă rece și, după gust, ceva ulei și oțet. Eventual, puțin pătrunjel verde deasupra, pentru frumusețe și prospețime.
Maioneză de usturoi
Dacă doriți să obțineți însă o maioneza de usturoi atunci, după ce ați transformat, ca mai înainte, usturoiul într-o alifie, prin zdrobire și frecare cu sare, începeți să turnați, ca la maioneză, ulei în fir subțire, stropind din când în când cu un strop de oțet. Dacă vi se pare prea agresivă, sau rețeta la care vreți să o folosiți e mai fină, îmblânziți maioneza asta cu o lingura-doua de smântână (la temperatura camerei!). Dacă doriți, adăugați și ceva piper, iar amestecarea finală o puteți face (precum odinioară prietenul Eugen), cu o crenguță de cimbru, care poate să rămână în castronel când serviți (aromează și dă bine!).
A, iar despre maioneza cu usturoi (adică despre aïoli) am vorbit deja aici.
Mujdei dobrogean
Sunt, probabil, lejer subiectiv, dar trebuie să precizez că asta-i varianta de mujdei care-mi place cel mai mult. Usturoiului zdrobit i se adaugă o roșie coaptă pe plită, curățată de pieliță și semințe, și un ardei iute așijderea (poate și unul-doi din cei grași, dacă n-aveți ce face). Totul se transformă în pastă și se amestecă bine, turnând uleiul și oțetul de cuviință. La sfârșit, puțin pătrunjel tocat n-are ce să strice, dimpotrivă.
Cât despre celelalte 2487,3 variante de mujdei care se fac în România, poate vom mai vorbi.
