Mojito, băutura preferată a lui Hemingway
Se spune că originile Mojito-ului datează din secolul al XVI-lea, precursorul său fiind un cocktail numit „El Draque“, în cinstea lui Sir Francis Drake, care avea însă la bază în loc de rom (care nu apăruse încă) un „strămoș” al acestuia, tafia (sau, în versiune spaniola, aguardiente). Pe la jumătatea secolului următor însă, romul și-a câștigat locul său binemeritat. Dar, dacă data nașterii este nesigură, e cert însă că țara de origine este Cuba, iar unii considera chiar că Mojito ar fi băutura națională cubaneză.
Nici despre denumire părerile nu sunt unanime. Unii spun că numele vine de la o familie de sosuri picante caraibiene, denumite generic „mojo“, alții susțin că denumirea derivă din „mojadido“, umed, sau chiar vorbim despre un diminutiv al lui „mojado“, ud.
În mod tradițional, Mojito este preparat din 6 ingrediente: rom alb, sirop din trestie de zahar, lămâie verde, apa minerala, gheata și menta. Dintre variante, amintim înlocuirea romului cu votca, adăugarea câtorva picături de Angostura, precum și folosirea unor romuri sau votci aromate cu fructe, precum mango, căpșune, mandarine etc. Cât despre îndulcire, mai este folosit siropul de zahăr normal, sau direct zahărul, precum în varianta care urmează (dar dacă găsiți sirop de trestie, nu ezitați să restabiliți originalul!)
Ingrediente pentru o persoană:
50 ml rom alb,
1 lingura de zahăr pudră (se dizolvă mai bine),
feliuțe de lămâie verde,
frunze de mentă,
apa minerală carbogazoasă,
cuburi de gheață.
Frecați bine frunzele de mentă cu zaharul într-un pahar (sau, dacă aveți, e mai bine în mojar), adăugați lămâia, mai frecați puțin, puneți totul în shaker, adăugați romul și cuburile de gheață, agitați bine, strecurați totul într-un pahar înalt, completați cu apă, decorați cu frunze de mentă și serviți imediat.
Și, după cum ați aflat încă din titlu, legenda (discutabilă, totuși!) spune că Ernest Hemingway intra deseori în La Bodeguita del Medio din Havana ca să bea băutura sa preferata, adică mojito (în timp ce locul pentru băut daiquiri era El Floridita). Iar varianta agreată de marele scriitor cică era următoarea:
3 părți rom alb,
12 frunze de mentă,
1/2 lămâie verde,
2 picături de Angostura,
sirop de zahăr normal,
gheață pisată.
Frunzele de mentă se pisează într-un mojar, se adaugă restul ingredientelor, se amestecă și se servește.
Nu-i obligatoriu să fie adevărat, dar e și asta o varianta de mojito demnă de luat în seamă.
acuma ,la mojito, eu stiu ca trebuie zahar brun care ii da culoare specifica. siropul de zahar e pentru baruri,care nu au timp de “frecat menta ” cu zahar.iar gheata trebuie sa fie pisata grosier nu marunt.in rest, pacat ca vine iarna !
La o bautura atat de celebra, fireste ca variantele-s multe, pe gustul fiecaruia. Si fiecare zice ca a lui e mai buna 😀 Altminteri, parca as vota si eu cu zaharul brun. Dar la vara, din pacate 🙁
am tot auzit de mojito de atata timp, si determinata de curiozitatea mea si mai mult de poftele mele proprii (induse de curiozitatea datorata lui costachel) am facut si eu mojito dupa retetele de pe net (nu spun convinsa de retetele lui costachel sau ale lui x sau y) ……am ajuns la un oaresice “compromis” (rezultat din combinatii fericite, zic io…)
nu vreau decat sa spun ca….mmmmmmmmm… pe langa lime, gheatza sfaramata… menta….(romul vine doar la final)….mai adauga in blender si apio si ceva piper (zaharul brun e obligatoriu, 3-4 linguri la 3 lime)….rezultatul e senzational….
stiu.
e mojito…reteta clasica…
ps. dar tot cred ca nitel adaos de piper (pe langa menta) si nitel apio (tot alaturi de menta) …….. e alt soi de “”mojito”….. e altceva…..