Mai bune și mai puțin bune despre noile vinuri de la Cotnari
După o destul de lungă așteptare, aseară am putut, în sfârșit, să-mi satisfac o mare curiozitate. Am reușit, în fine, să gust noile vinuri de la Cotnari, adică pe acelea din gamele Domenii și Colocviu. Locul acțiunii a fost noul sediu (de lângă Hală) al magazinului Good Point, iar „vinovatul” principal, evident, Paharnicul Răzvan (mulțumesc frumos încă o dată!).
Dar mai întâi câteva precizări, pentru cei care, poate, știu mai puține despre recent apăruta Casă de vinuri Cotnari. Este vorba despre divizia premium a cunoscutului producător, a fost înființată anul trecut și a lansat anul acesta doua game noi de vinuri. Este vorba despre colecțiile Cotnari Domenii (prețuri cuprinse între 40 și 50 de lei) și Colocviu (60 de lei).
Cotnari Domenii, Fetească Albă, 2011
Nasul este, din păcate, cam „astupat” și nu spune mare lucru. Gustul este dominat de o aciditate debordantă, deloc reprezentativă pentru o Fetească Albă din nord (seamănă destul de mult cu Feteasca Albă de la Domeniile Coroanei și chiar cu Crâmpoșia de la Avincis). Postgustul este, din fericire, scurt. Strict personal vorbind, o dezamăgire.
Cotnari Domenii, Tămâioasă Românească 2011
Un nas absolut exploziv, cu toate aromele care trebuie și încă destule exotisme pe deasupra, care mi-au cam răpit din bucuria descoperirii unei timide adieri de coajă de nucă. Gustul e însă cam subțire față de simfonia inițială, iar aciditatea cam mare îl dezechilibrează. Postgustul e mai lung, dar e dominat, din păcate de aceeași aciditate.
Cotnari Domenii Busuioacă de Bohotin 2011
De departe cel mai reușit vin al colecției „mici”. Și nu pentru că e singurul demisec, fiindcă restul de zahăr și aciditatea încă n-au ajuns la o armonie perfectă. Dar mi-a plăcut foarte mult stilul, e printre puținele Busuioace (dacă nu cumva unica) vinificată reținut și delicat; nu e o bombă, nu strigă pe toate gardurile „sunt Busuioacă, vai ce aromată sunt!”. Singurul lucru care m-a cam dezamăgit e că, dacă tot a fost vinificată așa, putea să lipsească orice concesie făcută modei rosé-urilor. Mă lasă rece nuanța frumoasă, cu o delicată „coajă de ceapă”, dacă prețul obținerii ei a fost un vin cam subțire. Busuioaca asta aș fi preferat-o nițel mai vertebrată, chiar cu riscul închiderii la culoare. Totuși, una peste alta cred că e o reușită și merită mers mai departe pe drumul ăsta.
Colocviu la Viena. Fetească Albă 2011
Un nas foarte frumos de Fetească Albă, printre cele mai reușite pe care le-am mirosit în ultimii ani. Gustul, clar mai bun decât al surorii mai mici, păcătuiește și el, din păcate, printr-o aciditate ușor prea mare pentru o Fetească nordică, dar altminteri e corect și elegant.
Colocviu la Moscova. Grasă 2011
Mirosul e suav și rafinat, inclusiv cu mult-așteptatele (și cam timidele) fagure de miere și coajă de nucă. Gustul e plin și vine destul de bine în prelungire, chiar dacă, și în acest caz, aciditatea își cam face de cap. Dar e un vin care merită, cu siguranță, încercat: e vorba despre o Grasă seacă, nu? Că niște ani în plus în sticlă s-ar putea s-o ajute, asta e o altă discuție.
Colocviu la Roma. Tămâioasă Românească 2011
Mai izbutită decât sora mai mică, e mai fină și mai elegantă. N-am pretenția că am gustat toate Tămâioasele seci din România, dar e clar una dintre cele mai reușite. Iar faptul că dezbaterile ad hoc din jurul mesei au făcut trimitere la Tămâioasa Românească seacă de la Domeniile Știrbey constituie un indiciu destul de bun, zic eu, despre poziționare. Că unii au zis că da, alții că ba… Dar o degustare comparativă ar fi interesantă.
Pe post de concluzii
La categoria Bune trebuie salutată mai întâi, desigur, inițiativa. Fiindcă dacă tot e des folosită, în promovare, sintagma „vinurile Măriei-Sale de la Cotnari”, era și cazul să se încerce realizarea unor vinuri demne de acest apelativ. A, că poate m-aș fi așteptat ca în aceste game să găsesc o Frâncușă reprezentativă, că mi s-ar fi părut logică prezența aici a adevăratului (și tradiționalului!) vin de Cotnari (Grasă + Fetească + Frâncușă), asta e o altă discuție. Începutul e meritoriu și trebuie tratat ca atare.
La categoria Mai puțin bune, la loc de cinste stă raportul calitate-preț. E drept, în ultima vreme destui producători stabilesc niște prețuri care fac prea puțină priză cu realitatea (atât cea din sticlă, cât și cea din piață). Dar nu cred că un producător de talia Cotnariului, care numai volume de producție mici nu poate invoca, ar avea de ce să facă o asemenea supra-prețăluire. A, poate că „tirajele” or fi într-adevăr reduse în cazul celor două colecții, dar o floricică la butonieră trebuie (și merită) tratată ca atare. Din toate punctele de vedere.
În concluzie, nu pot decât să zic că aștept vinurile viitoare din aceste colecții. Ce-a fost mai greu (adică începutul) a fost făcut, sper să vină și confirmările. Adică următoarele vinuri din aceste game, care să se ridice la înălțimea așteptărilor și să fie demne de masa „Marelui Ștefan” în primul rând prin calitate, nu doar prin preț.
Murfatlar rules!
Casei Cotnari nu i-as spune divizie premium… Casa asta este un business separat, in proprietatea mostenitorilor celor ce conduc acum combinatul… Nu vreau sa comentez aici nimic altceva, desi s-ar impune…
Nici nu cunosc cunosc prea bine detaliile și nici nu prea aveam cum să-i spun, pe scurt, altfel 🙂
Casa de vinuri Cotnari este o capusa pentru firma mama Cotnari. Directorii firmei au infiintat ceea ce se numeste Casa de Vinuri Cotnari-numai ei sunt actionari in detrimentul micilor actionari captivi si neinformati. A aparut ceva si in presa.
http://printrevinuri.ro/2012/10/gama-colocviu-2011-casa-de-vinuri-cotnari.html fara suparare, dar la preturile astea pe cine sa cred?
Păi și Bogdan, și eu, spunem că prețurile-s prea mari. Poți să ne crezi, fără supărare, pe amândoi 🙂