Inele de calamar pane
O preparație extrem de simplă și foc de gustoasă, aceste inele de calamar pane! Și care nu are decât două secrete, mari și late: mai întâi, la fel ca și scoicile, de pildă, calamarii trebuie gătiți cât mai repede (altfel capătă o consistență cauciucoasă). Și, la fel ca în multe alte cazuri, calamarul proaspăt e mai bun decât calamarul congelat (dar asta, din păcate, v-o spun mai mult ca fapt divers, fiindcă tot în variantă bocnă îl veți găsi cel mai des)
Necesarul?
1 kg de calamari,
făină,
4 ouă,
pesmet,
ulei pentru prăjit.
Pregătiți mai întâi farfuriile adânci (castroanele) clasice pentru pane: făină cernută, ouăle bătute cu puțină apă (50 ml), pesmet.
Tăiați calamarii inele (cam 1/2 de centimetru, să zicem), treceți-le prin făină (scuturați bine excesul), ou bătut și pesmet.
Încingeți mult ulei într-un vas cu pereți înalți (ceaun, să zicem), sau, dacă aveți, în friteuză. Temperatura ar trebui să fie de vreo 180º-200ºC.
(Paranteză: dacă n-aveți friteuză, nici vreun termometru special, aruncați o bucățică de pâine în uleiul încins: dacă după vreo 30 de secunde se ridică la suprafață frumos rumenită, e perfect. Dacă se arde, micșorați, dacă nu se rumenește, măriți flacăra sau mai așteptați să se încingă uleiul cum se cuvine.)
Prăjiți pe rând (câteva inele de calamar o dată) ca să nu scadă brusc temperatura uleiului. Scoateți-le după 1 minut, cu o lingură cu găuri, și puneți-le pe hârtie absorbantă. Păstrați-le la cald până sunt gata toate și serviți-le cu ce sos poftiți (dacă e vorba de usturoi aveți, după gustul meu, trei variante: o maioneză de usturoi, un mujdei dobrogean sau un aioli).
Vinul pentru aceste inele de calamar? Apoi sigur alb și sec, și musai cu o aciditate suficientă ca să lupte cu prăjeala. Un Aligoté ar fi prima mea opțiune, dar nu neapărat singura.
Mai e un pont cu lingura de lemn din ulei, care face bulburuci cand e uleiul perfect, dar de la japi (japonezi) am invatat ca iese super orice pane pus in ulei rece si lasat la foc mic. Nu dati cu parul, ca la chimie nu am avut zece, dar snitelele facute dupa metoda patronului meu, au iesit exceptionale.
Stiti cum sunt, dvs scrieti, eu completez 😀 Sanatate!
Trec peste faptul că, pus în ulei rece, orice „hăinuță” s-ar cam îmbiba cu ulei (treaba japonezilor, în fond 🙂 ), dar nu-mi dau seama cum am putea calcula timpul de prăjire, să nu se facă domnul calamar cauciuc.
Și, ca de obicei, săru’ mâna pentru completări 🙂
Asa am crezut si eu pana am incercat, cu imbibatul. Culmea culmilor e ca nu se imbiba, nu ma bateti, dar eu cu notele de trecere la materii exacte nu am stat deloc bine. Am poze pe undeva cu varianta asta si iese de minunte, la fel cum iese si snitelul ala al lor (katsudon sau asa ceva ii zice).
Eu am incercat odata de curiozitate si apoi am repetat, fara explicatii tehnice pe care nu le posed, iese perfect. Nenea care le pregatea la TV era in varsta si avea un local care numai asta facea de cand se afla in zona, asa ca am mers pe incredere.
Eu multumesc, e unul din putinele locuri de pe net unde se poate discuta, se pot schimba informatii si chiar afla chestii interesante, eu la vinuri citesc cel mai mult, ca sunt corijenta 🙂
Sanatate!