Aug 05, 2013 costachel Știri 3
Pentru reglementarea pieței, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a elaborat, împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Sănătății, proiectul unui ordin de atestare a produselor tradiționale, care ar putea intra în vigoare la sfârșitul acestei luni sau cel mai târziu la începutul lunii septembrie.
„Ideea de bază a acestui ordin de atestare a produselor tradiționale este de a reglementa această piață, în condițiile în care la ora actuală avem înregistrate la Ministerul Agriculturii în jur de 4.400 de produse tradiționale, iar o parte dintre acestea nu sunt active sau nu corespund conceptului de produs tradițional. Astfel, producătorii din industria alimentară din România nu vor mai avea voie să scrie pe unele alimente «produs tradițional» dacă acestea sunt fabricate în serie, iar producătorii tradiționali vor trebui să respecte anumite condiții și criterii specifice tradiționalității pentru a-și putea atesta produsele obținute în gospodării. Ordinul ar putea intra în vigoare la sfârșitul lunii august sau cel târziu la începutul lunii septembrie”, a declarat pentru Agerpres secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.
Acesta reglementări sunt necesare întrucât în ultimii ani au fost organizate o mulțime de târguri tradiționale, în cadrul cărora se vindeau produse tradiționale, dar pentru care, în unele cazuri, existau suspiciuni că ar fi fost cumpărate din supermarketuri și după anumite „retușuri” de ambalare sau etichetare erau ulterior vândute ca produse tradiționale, dar la prețuri mult mai mari.
Irimescu a precizat că, după intrarea în vigoare a acestui ordin, industria alimentară românească va putea folosi doar titulatura de produs cu rețetă consacrată, iar producătorii tradiționali vor trebui să respecte anumite condiții specifice tradiționalității dacă vor să își înregistreze un produs.
Conform ordinului, Direcția Generală de Industrie Alimentară, prin compartimentul de specialitate cu atribuții în domeniul produselor tradiționale din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), înființează și administrează Registrul Național al Produselor Tradiționale (RNPT). Registrul se publică anual pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
„Pentru a figura în registrul menționat, produsul tradițional trebuie să fie fabricat din materii prime obținute în zona de producție, să prezinte o rețetă tradițională specifică locului de prelucrare, prin care să reflecte un tip tradițional de producție și/sau de prelucrare, să aibă în procesul de obținere a produsului și operațiuni de prelucrare realizate manual și să dovedească un mod de lucru tradițional. Materialele și obiectele care vin în contact cu produsele tradiționale vor respecta prevederile legale în vigoare.”
Produsele tradiționale vor fi marcate cu un logo național (cel din imaginea de mai sus), acesta fiind proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii și care va fi înregistrat de titular la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Conform MADR, această reglementare este necesară deoarece dinamica înregistrării produselor tradiționale în registrul de atestare a crescut semnificativ în ultimii cinci ani, numărul acestora dublându-se sau chiar triplându-se în decursul unui an. Dacă în 2005 au fost înregistrate la MADR 280 de produse, numai în decursul unui singur an, 2011, numărul acestora a explodat până la 1.050, ajungându-se la un total de 4.400 în prezent.
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Arata ca naiba sigla asta… Chiar nu se poate face o sigla ca lumea sa-ti bucure ochiul?
Sincer, m-aș bucura ca produsul „de sub ea” să-mi bucure papila. Mi-ar fi de-ajuns 🙂
Altminteri, nu zic, ai dreptate. Dar ține cont și de faptul că dimensiunea minimă va fi de 15 mm. Poza de mai sus e mult prea mare față de cum va arăta sigla în realitate.
Gurmandel draga, sigla aia e de fapt un fel de stampila (ca aia de CTC) care sa atesta ca produsul e ”traditional”. Chestia aia se pune pe etichetele produselor. Nu e facuta sa-ti bucure ochiul. Trebuie sa-ti bucure ochiul ETICHETA produsului nu o stampila care sa atesta produsul ca fiind traditional. Sper ca acum ai inteles.