Caloian Merlot 2011, Crama Oprișor
Cred că v-am mai spus deja că am o slăbiciune sinceră și declarată pentru gama Caloian a celor de la Crama Oprișor. Nu că aș avea, Doamne ferește!, vreo rezervă față de restul ofertei lor (Smerenie, de pildă, intră oricând într-un top 5 personal și afectiv). Dar mi-a plăcut întotdeauna, în mod deosebit, excelentul raport calitate-preț al acestor vinuri, fie ele albe, roze sau roșii. Iar acest Caloian Merlot 2011 despre care vine vorba mai la vale nu face nicidecum excepție.
Culoarea e frumoasă și porfirie (poate unii ar prefera o nuanță mai închisă, dar e numai și numai problema lor). Olfactiv se simt în primul rând fructele roșii (vișine, mai ales, dar și vreo două-trei cireșe negre), dar vin imediat și notele de lemn: condimente (vanilie, piper), un praf de cacao și ceva piele.
Gustul vine bine în prelungire (fructele se bat cu lemnul și câștigă!), sprijinit de o aciditate care îi conferă o prospețime excelentă. Taninii (pe care mi-i aminteam mai agresivi) s-au mai calmat, așa că, în ciuda vioiciunii, există o anume catifelare. Cât despre postgust, e mediu spre lung, cu un „ducă-s-ar pe gât” care cheamă destul de repede o a doua gură.
Poate că aceeași cârcotași de mai sus i-ar reproșa vinului o anumită subțirime (atenție, totuși are 14%!). Cel puțin din punctul meu de vedere, n-au decât să fie sănătoși, m-am săturat de monștrii moderni și greoi (mai ales dinspre Dealu Mare, dar nu numai). E un Merlot mai aproape de ceea ce cred eu că ar trebui să fie, adică de băut cu paharul, nu cu păhărelul.
Cu ce-l mărităm pe al nostru Caloian Merlot? Păi deja îmi pare rău că nu l-am (re)descoperit astă vară, ar fi făcut ravagii la niște ardei umpluți ori, mai ales!, la vreun grătar. Dar va fi numai bun și la mâncărurile tradiționale de toamnă-iarnă, cu condiția să nu fie prea grase ori prea grele.
