Un viticultor din Hérault (regiunea Languedoc-Rousillon) recomandă introducerea vinului în alimentația bovinelor. Și, după spusele unor profesioniști din domeniul gastronomiei, acest regim alimentar s-ar putea să dea rezultate și în Franța. Există, de altfel, precedente asemănătoare în alte țări (de pildă în Canada sau Chile), iar exemplul cel mai celebru este, firește, japoneza vită Kobé. Care însă, e drept, nu bea vin, ci bere.
Vin mai bun, carne mai gustoasă
Ideea i-a venit lui Jean-Charles Tastavy atunci când a aflat rezultatele a două experimente, desfășurate în Canada și Spania, ale căror rezultate indicau faptul că animalele fericite dau o carne mai bună. Și atunci, „de ce să nu facem și la noi acasă ceea ce fac alții la ei?” a explicat el pentru AFP.
Așa că a fost creată o asociație, cu sprijinul Consiliului Local din Hérault și al FDSEA (Fédération Départementale des Syndicats d’Exploitants Agricoles), a fost înregistrată marca Vinbovin și au fost stabilite regulile de creștere.
Primul experiment a avut loc la Lunel-Viel, pe trei bovine, două de rasă Angus și una Camargue, care au primit în alimentație vin de Languedoc timp de 4 luni. Cantitatea? Între 1 litru și 1,5 litri pe zi.
„Pentru fiecare animal, consumul de alcool ar trebui să fie echivalent cu valoarea recomandată de medici pentru om, adică 2-3 pahare de vin pe zi. Pentru bovine, echivalentul ar fi de 1-1,5 litri”, a explicat Tastavy.
Cel care a acceptat provocarea este Claude Chaballier, proprietarul unei ferme de tăurași. Inițial, animalele au fost hrănite cu tescovină (resturile rămase după stoarcerea mustului), completată cu orz sfărâmat și fân la discreție, totul bine stropit cu apă. Apoi tescovina a fost înlocuită cu vin de Saint-Geniès des Mourgues.
„Bovinelor le-a plăcut meniul și au mâncat cu multă poftă”, a ținut să precizeze Chaballier. „Mă gândesc ca data viitoare să le dau muscat, ca să fie carnea mai aromată. Cu cât este mai bun vinul, cu atât mai gustoasă devine carnea”
A doua experiență de acest gen este programată să înceapă anul acesta, începând din august-septembrie.
Principala problemă: prețul
Însă pentru Claude Chaballier, care este și administratorul sindicatului crescătorilor de animale din Hérault, rămâne totuși o problemă. Costul hranei crește, chiar dacă bovinelor nu trebuie să li se dea vin tot timpul, ci doar 4 luni pe an. Suma necesară pentru hrana vitei se triplează, ajungând de la 5 la 15 euro pe zi. Ceea ce înseamnă că prețul bucăților mai fragede ar putea depăși 100 de euro.
Avantajele există însă în mod evident, și nu doar în ceea ce privește gustul; chiar și randamentul devine unul „interesant”. Cel puțin din acest punct de vedere, experimentul Vinbovin constituie, în această primă fază, un real succes.
De aceeași părere este și chef-ul Laurent Pourcel (trei stele în ghidul Michelin din 1998 până în 2006), care crede că crescătorii ar trebui să fie foarte interesați să obțină o carne de acest tip.
„O textură foarte specială, frumoasă, împănată cu o grăsime fondantă care se caramelizează la coacere. Are o finețe a gustului absolut remarcabilă. Cu cât o lași să se matureze și să se destindă mai mult, cu atât mai bună se face.”
Și mai prezice că toate restaurantele celebre din Paris vor cumpăra această carne. Ceea ce nu înseamnă altceva decât o extraordinară șansă, atât pentru crescătorii de animale, cât și pentru podgorenii din regiune.