Akvavit, apa vieții scandinave
Akvavit-ul (care mai este cunoscut și sub denumirile de Aquavit, Akevitt, Akvaviitti sau Ákavíti) este o băutură distilată specifică țărilor nordice, aromată, cu o tărie alcoolică de 40-45 de grade și a cărei denumire vine de la sintagma latinească „aqua vitae” (=„apa vieții”).
Nu este însă și singura „apă a vieții” din Europa. Francezii numesc generic distilatele (și în primul rând rachiurile de fructe) „eau-de-vie”, după cum și termenul de whisky (v-am povestit deja) vine din celticul uisce beatha, care înseamnă același lucru. Mai aproape de noi, polonezul „wódka” și rusescul „vodka” sunt diminutive ale termenului „apă” (de unde și lipovenescul „apșoară” pentru votcă).
Puțină istorie și câteva tradiții
Prime mențiune despre akvavit apare într-o scrisoare din 1531, adresată de Eske Bille, seniorul fortăreței daneze Bergenhus, lui Olav Engelbrektsson, ultimul arhiepiscop romano-catolic al Norvegiei. Scrisoarea, datată 13 noiembrie, însoțea un pachet ce conținea „niște apă care este numită Aqua Vitae și e de ajutor la multe boli pe care le poate avea omul, atât pe dinăuntru cât și pe dinafară”.
Dacă credința în proprietățile medicinale ale akvavit-ului s-a mai diminuat cu timpul, există și astăzi convingerea că el chiar este un digestiv eficient, mai ales după o masă cu multe mâncăruri grase (și, pe deasupra, „ajută peștele să înoate mai bine în stomac”). În Danemarca este practic obligatorie prezența sa pe mesele de Crăciun, iar în Norvegia, pe lângă Nașterea Domnului, se mai adaugă Învierea și Ziua Națională (Grunnlovsdag).
Însă nu e nevoie să fie neapărat zi de sărbătoare: oricând la o masă prietenească din Scandinavia se va bea un „snaps” (precum în Germania un „schnaps”), melodiile cântate cu acest prilej (snapsvisor, cântece de pahar, într-o traducere aproximativă) aducând un aer suficient de festiv.
Cum se face
La fel ca și votca, akvavit-ul poate fi obținut din cereale (Suedia, Danemarca și Germania) sau din cartofi (Norvegia, Finlanda și din nou Danemarca). După distilare, alcoolul este parfumat cu verdețuri, condimente sau uleiuri din fructe. Principalul condiment trebuie să fie chimionul sau mărarul: asta spune și tradiția, dar și reglementările înregistrate la Uniunea Europeană. Mai sunt însă folosite chimenul, cardamomul, anasonul, feniculul sau uleiurile obținute din cojile de lămâie sau de portocale, iar lista poate continua. Culoarea difera de la o transparență perfectă până la un brun deschis, dat de maturarea în butoaie de stejar (mai ales pentru variantele norvegiene) dar și de cantitatea de colorant folosită (utilizarea caramelului este permisă).
Și, pentru că am menționat Norvegia, merită făcută o paranteză: în această țară există un sortiment special, numit Linie Aquavit, maturat prin trimiterea butoaielor pline până în Australia și înapoi (trecându-se astfel Ecuatorul de două ori), înainte de îmbuteliere. Mișcarea constantă, umiditatea crescută și fluctuațiile de temperatură accelerează procesele și dau naștere unei băuturi superioare. Condițiile perfecte ale acestui sistem se pare că nu pot fi reproduse prin mijloace tehnologice: producătorul, distileria Arcus, a încercat să le simuleze (pentru a reduce costurile), dar a fost nevoit să recunoască faptul că produsul finit nu era nici pe departe de aceeași calitate cu a celui „plimbat” până în Australia.
Revenind la producția propriu-zisă, trebuie menționat și faptul că se produce akvavit și în afara Scandinaviei, mai ales în Statele Unite (în zonele cu puternice comunități de origine nordică), dar și în nordul Germaniei (land-ul Schleswig-Holstein s-a aflat sub stăpânire daneză până în secolul al XIX-lea) sau, mult mai puțin, în nord-estul Angliei (zonă legată de Norvegia prin vechi relații comerciale)
Cum se bea
Akvavit-ul se servește în păhăruțe mici („rece ca gheața”, dacă e „crud”, la temperatura camerei, cel maturat), și este însoțit, în cazul „snaps”-urilor, de aperitive: de obicei hering, marinat sau fermentat (Surströmming-ul suedez).
Nu rareori, este însoțit doar de bere, fie înainte, fie după. Amatorii serioși consideră însă că obiceiul „stingerii” cu bere este unul deplorabil (mai ales dacă este vorba despre un sortiment maturat de akvavit), fiindcă duce la pierderea aromelor și distruge complet postgustul.
În imagine, de la stânga la dreapta, aquavit suedez,
Linie Aquavit norvegian și akvavit danez. Foto: sfgate.com
Dupa ce am citit acest articol ,acum vre-o juma de an l-am pisagit pe bunul meu prieten Lars Nymann.
-mah! ii zic, cand mergi in Danemarca nu te intorci fara rachiul asta al vieti!
Cum-necum mi-a adus o sticla, similara cu ce-a din poza din dreapta.
zice el.
-daca de pui cu asta diseara ai toate sansele sa nu ne vedem maine dimineata!o sti el mai bine din experienta, cred io.
din punctul meu de vedere este putin”gretoasa” nu este prea bine primita. dar,,,,fiecare cu parerea proprie
Acuma, ce să spun, fiecare cu propria „apă a vieții”, nu? 🙂
N-am gasit Aquavit la noi, dar cand eram in Germania beam Aquavit Malteserkreuz. Mi s-o parut bun si cam asta era ce se servea la toate barurile.
Acuma vad ca-i unul dintre cele mai degraba ieftine. Am pe cineva sa-mi aduca si nu stiu daca sa iau ceva mai scump sau sa merg pe ce cunosc deja. Oricum as vrea ceva alb, alea maro presupun ca is ca Whisky-ul cu ceva arome de lemn. Sau ma insel?
Uite aici, poti sa faci o comparatie dintre cele care le cunosti?
https://www.edekanord-shop.de/jens/products?categoryFilter=%E2%9E%A1Getr%C3%A4nke%E2%9E%A1Spirituosen%E2%9E%A1Aquavit