Adevăratele jocuri ale foamei, sau cum generează speculațiile financiare foamete și sărăcie
Un text apărut ieri în cotidianul britanic The Independent, sub semnătura lui Grace Livingstone, dezvăluie cum au ajuns să depindă prețurile alimentelor de speculațiile băncilor și ale fondurilor de investiții.
În ultimul deceniu, instituțiile financiare au speculat miliarde de euro pe piața alimentelor, făcând prețurile să crească și să devină mai volatile. Speculațiile marilor bănci de investiții pe piața produselor alimentare au determinat creșterea irațională a prețurilor și au făcut ca milioane de oameni să trăiască în sărăcie și să sufere de foame.
Investițiile în food commodities, făcute de către bănci și fondurile de investiții speculative, au crescut doar în ultimii 5 ani de la 65 miliarde la 126 miliarde de dolari, provocând mărirea prețurilor până la cote-record pentru ultimii 30 de ani și cauzând fluctuații care au prea puțină legătură cu raportul real dintre cerere și ofertă, spune Olivier De Schutter, raportorul special al ONU pentru dreptul la hrană.
Fondurile speculative, fondurile de pensii și băncile de investiții, cum ar fi Goldman Sachs, Morgan Stanley și Barclays Capital domină acum piețele de mărfuri alimentare, eclipsând tranzacțiile dintre producătorii reali și cumpărători. Un singur exemplu: speculanții financiari dețin 61% din investițiile pe piața de grâu futures, potrivit raportului Broken Markets, realizat de World Development Movement (WDM).
În 2011, totalul investițiilor speculative în produse agricole a fost de 20 de ori mai mare decât suma cheltuită de către toate țările pentru ajutor agricol. Goldman Sachs, cel mai mare jucător de pe piața mărfurilor agricole, a câștigat, în 2009, 600 milioane de lire sterline din speculațiile cu alimente, iar Barclays Capital, al treilea mare jucător pe plan mondial și cea mai mare bancă britanică de pe această piață, a câștigat în 2010 aproximativ 340 milioane de lire sterline. Atât Goldman Sachs, cât și Barclays Capital, au refuzat sa comenteze informațiile.
Înaintea liberalizării ei, în 2000, piața futures a mărfurilor agricole era folosită în principal de fermieri și de cumpărătorii care doreau să se pună la adăpost față de fluctuațiile produselor de bază, cum ar fi grâul, porumbul sau zahărul. După ce George W. Bush a adoptat, acum 12 ani, Commodities Futures Modernization Act, a existat un adevărat aflux pe piață a unor jucători pur financiari, care nu au absolut nicio intenție de a cumpăra vreodată produse agricole, căutând doar să profite de pe urma fluctuației prețurilor, arată De Schutter.
„Ceea ce vedem acum este că aceste piețe s-au dezvoltat masiv odată cu sosirea acestor noi investitori financiari, care nu sunt interesați decât de câștigul bănesc pe termen scurt, nicidecum de produsele propriu-zise. Ei nu vor cumpăra niciodată o tonă de grâu sau de porumb, ei achiziționează doar promisiuni de vânzare sau de cumpărare. Rezultatul este că prețurile produselor nu mai răspund decât la o logică pur speculativă. Așa se explică de ce vedem prețuri care explodează sau se prăbușesc pe termen scurt, aparent ilogic: ele au din ce în ce mai puțină legătură cu raportul real dintre cerere și ofertă.”
Prețurile au explodat în 2008, generând răscoale din Mexic până în Bangladesh. Au crescut și mai mult în septembrie 2010 și, chiar dacă au mai scăzut puțin de atunci, sunt încă peste nivelul din 2008. Rezultatul a fost un „silent tsunami of hunger”, după cum l-a denumit UN World Food Programme. Prețurile mari la produsele de bază, împreună cu criza economică globală au împins în zona sărăciei și foametei nu mai puțin de 115 milioane de persoane din 2008 până astăzi, astfel că numărul lor total atinge acum 925 de milioane.
Prețurile mari sunt „absolut catastrofale” pentru consumatorii săraci, spune De Schutter, pentru că ei cheltuiesc pentru mâncare mai mult de 60% din bugetul familial.
În Uniunea Europeană se discută în prezent despre reglementarea pieței materiilor prime. Christine Haigh, militant în World Development Movement, spune ca propunerile UE „au nevoie de mai multi dinți”, dar nu este „încă nu e totul definitiv”. WDM este deosebit de îngrijorat de faptul că Marea Britanie pledează pentru o formă mai relaxată de reglementare, cunoscută sub numele de „position management”, și în defavoarea unor reglementări stricte.
„Prețurile-record ale produselor alimentare înregistrate în ultimii ani au avut un impact devastator asupra celor mai săraci oameni din lume și, din punct de vedere moral, este absolut dezgustătoare contribuția pe care au avut-o la acest fenomen băncile şi alte instituţii financiare. Este vital să ajungem la reglementarea corectă a acestor pieţe”, afirmă Christine Haigh.
A face piața mai transparentă a devenit un lucru esențial, spune De Schutter, atâta vreme cât 82% dintre tranzacțiile care au loc în acest moment sunt private, efectuate direct între părți și neînregistrate. Dar schimbările sunt foarte greu de introdus.
„Lobby-ul este absolut uriaș, iar aspectele sunt atât de tehnice încât legiuitorii sunt depășiți. Nu au experți proprii și singurii la care pot apela sunt cei din lumea financiară. Forte puțini parlamentari sunt pregătiți să trateze corespunzător aceste probleme, care sunt prea tehnice pentru majoritatea dintre ei. Este o problemă cât se poate de reală a democrației. Deja ne confruntăm cu o situație dificilă: șocurile climatice, seceta sau inundațiile sunt din ce în ce mai frecvente, iar posibilitatea de a prognoza corect viitoarele recolte este din ce în ce mai mică, așa că speculațiile sunt mai atractive ca oricând. Devine tot mai important, în acest context incert, să reglementăm strict speculațiile, înainte ca lucrurile să devină ireversibile.”
